De la cartea la kilogram la balsamul ficțiunii

În anii din urmă, cu precădere în ultimele trei decenii, cartea de specialitate a trecut, în preferințele și interesele cititorului, înain-tea celei de beletristică. Cel puțin în Germania, unde das Sac-hbuch este mai căutată față de cea de beletristică, chiar dacă aceasta se adresează unui grup mai restrâns de cititori. În limba lui Goethe se mai face diferențierea între Sachbuch și Fa-chbuch, cea din urmă având referințe încă și mai specializate decât clasica Sachbuch. Bunăoară, cărţile care se adresează ca-drelor didactice, ori unui grup restrâns de specialiști în diverse domenii. Dacă autorul unei astfel de cărți și-a format deja un nume, unii chiar renume, atunci succesul pe piața de desfacere este garantat, cu tot prețul piperat pe care astfel de apariții îl presupun. La Târgul de carte de la Frankfurt am Main s-a vorbit la ultimele ediții tot mai mult de o industrie a cărții și, ne place ori nu, s-ar părea că știu ei, specialiștii, ce și cum spun.
Renumita revistă-magazin Der Spiegel publică, săptămână de săptămână, așa-numitul top bestseller, care de cele mai multe ori hotărăște destinul apariției editoriale pe piața de desfacere, mai ales dacă este vorba de cartea de beletristică. Asta pentru că în majoritatea lor, cititorii citesc punctele de referință de pe coper-te, iar cărțile care rămân mai multe săptămâni pe locul întâi în topul Der Spiegel se vând foarte bine; aici ne întâlnim într-adevăr cu industria cărții. Criza din branșa de care ne-am pro-pus să ne ocupăm este cunoscută de multă vreme, dar ea a căpă-tat în ultima vreme forme tot mai accentuate, pe alocuri dezar-mant de descurajatoare. Am trăit și eu, precum atâția alții, nepu-tința de a dona cărți: nu ai cui le da, domnule!, ba, mai mult, vin vecini ori prieteni pe la tine, ori te caută, online, cu această ru-găminte, am cărți foarte bune și e păcat de ele să le arunc la hârtie veche. Nu mai am loc în bibliotecă, e plină. Aceeași pro-blemă o am și eu, răspund de fiecare dată.
Într-o vreme circula pe aici un autobus pe care scria mare și clar: Bücherbus, adică autobus pentru (recoltare) cărți. Am profitat și eu, în repetate rânduri, de acest serviciu pus la dispoziție de administrația orașului Esslingen am Neckar, mai precis de bibli-oteca orășenească. Este bine-cunoscută inflația de cărți și tot așa și încercările de a evita ajungerea lor în containerul de macula-tură, în care va fi transportată în scopul reciclării.
Am avut ocazia de a vedea comercianți care vindeau cărți la ... kilogram, am trăit - și asta prin anii 2010 – într-un anticariat în apropiere de vestita universitate pariziană Sorbona să văd și cumpăr cărți la prețul simbolic de un euro, mai apoi să constat, precum precis și tu, cititorule, că fostele cabine telefonice – care au devenit de prisos – să fie umplute cu cărți spre autoservire, mai mult, chiar și la cantina de la serviciu din instituția în care lucrez sunt expuse pe un raft cărți donate de clientelă, fără obli-gația ca acestea să fie restituite. Sute de mii de romane și roma-nașe se odihnesc prin mai toate magazinele, ori sun postate în fața acestora, cu un preț caraghios de mic, oscilând între 2,99 și 4,99 euro. Rar de mai vezi pe cineva că se oprește în dreptul lor.
Și ar mai fi încă atâtea de enumerat pe o frânghie de care să atârne ipostaze ale inflației de carte, dintre care nu vreau să uit cutiile mari de carton umplute cu cărți și scoase la marginea străzii cu mențiunea scrisă pe un bilet alăturat „zu verschenken” ori „zum Mitnehmen”, amândouă cu sensul că sunt gândite drept cadou, serviți-vă! În urmă cu câteva zile am avut neplăcu-ta ocazie de a descoperi un volum de nuvele de Günter Grass (deținător al Premiului Nobel pentru literatură în anul 1999). Volumul era ud, căci plouase abundent în noaptea din urmă și, ca atare, deteriorat.
Dar nu vreau să vă las într-o atmosferă dezolantă, departe de mine acest gând. Cartea mai există și mai este promovată, chiar dacă numărul cititorilor s-a redus simțitor. Când am citit în pre-sa de aici – cred că era Stuttgarter Zeitung – că în urma unui sondaj efectuat la scară europeană, țara noastră ar fi pe ultimul loc din UE într-o ierarhie a numărului de cititori, am fost oare-cum contrariat, și asta pentru că, după cunoștințele mele, în România se publică foarte mult. Numai că statistica respectivă se referea la numărul cititorilor și nu la cel al aparițiilor editoria-le.
În una din zilele din urmă vorbeam cu soția despre muzică, mi-rându-ne de resursele ei infinite: cum de mai pot apărea încă atâtea forme noi de muzică, cum își poate ea păstra originalita-tea și perenitatea, de fiecare dată altfel, fie că este vorba de cea clasică, folclorică ori genurile noi. Dacă efectul Gänsehaut (pie-le de găină) se produce, înseamnă că ne-a luat cu ea. Desigur că nu am găsit noi răspunsul definitiv, dar mie mi-a trecut prin minte că de fapt acelasi lucru se întâmplă și cu cărţile, cu cele de beletristică. Cu cele de valoare, se-nțelege.
Argumentele pro carte, pro lectură sunt multe, mult mai multe decât cele care ne fac să ne îngrijorăm și ameninţă cu colapsul pieței de carte. Îi admir pe editori, managerii diferitelor reviste literare, dar și pe cei de la librării, care mai găsesc drumuri în a pune stavilă crizei în care cartea se află.
Vrem să enumerăm doar câteva atribute de care se bucură car-tea, lectura: a plonja în lectură, a te lăsa transportat de o carte, a fi captivat de lectură, a trăi suspansul provocat de lectură, a uita de cotidian și de rutină prin abandonarea lor și intrarea în bal-samul fictivului în care te învăluie o carte. Și aici am scris des-pre doar câteva argumente pro, ele sunt însă mult mai multe, rămâne să le descoperim cu fiecare carte pe care o citim. Să le lăsăm să ne lumineze mai departe, ne-au fost dintotdeauna și ne rămân prietene credincioase.