Aniversăm în luna noiembrie, doi stâlpi ai literaturii române – Sadoveanu și Rebreanu

În zilele de 5 și 27 noiembrie 2025, aniversăm doi stâlpi ai literaturii române: Sadoveanu și Rebreanu, la 145 și respectiv 140 ani de la naștere, doi scriitori realiști, un moldovean și un ardelean, cu o reprezentare veridică, obiectivă a realității, cu personaje complexe și tematică preponderent rurală, printr-o artă ce se raportează continuu la om. Ambii au creat oameni care nu înseamnă  o copie după natură, ci un punct de plecare pentru a crea o altă lume prin mișcări sufletești și un realism stilizat. Ei au respins realitatea brută, dacă aceasta este surprinsă în afara artei, căci, spun ei, artistul nu copiază realitatea niciodată. „Realitatea pentru mine, spune Rebreanu, a fost numai un pretext pentru a-mi crea o altă lume, cu legile ei, cu întâmplările ei, cu reliefarea  problemelor sociale ale vremii - căsătorie pentru pământ, munca istovitoare a țăranilor, incendierea conacelor, uciderea unor boieri și arendași, compromisurile politice, războiul național etc.”

Trăind într-o perioadă a frământărilor politice, sociale și istorice, era firesc să fie  influențați de aceste realități și să le ilustreze în operele lor. De exemplu, în opera rebreană se observă atitudinea realist-critică  determinată de conflictele sociale între țărani și boieri în „Răscoala”, de conflictul național între români și imperiul Austro-Ungar în „Pădurea Spânzuraților”, ce reprezintă certificatul de naștere  al romanului nostru analitic  și punctul de plecare al unui așa zis realism psihologic românesc, de conflictul politic în „Gorila” și cel personal în „Ion”. Psihologia și obiectivitatea merg alături și presupun aceeași retragere a eului scriitoricesc în colțul cel mai modest al sufletului, spre a lăsa loc  desfășurării  creației.

Cei doi academicieni, romancieri, nuveliști și povestitori au creat oameni mai vii  decât cei înregistrați formal la ofițerul stării civile, fiindcă oamenii creați de artă, când izbutesc să trăiască aievea, sunt pe deasupra și nemuritori. Strălucirile lor stilistice determină precizie și mișcări de viață.

Cei doi ambasadori ai limbii române, doi oameni de talent și de geniu, artiști  cu virtuți de filozofi erudiți, cu reflecții despre artă și frumos, cu respectul lumii întregi au dedicat gândirea lor dezvoltării continue a înfrățirii umane.

Autorul Baltagului, redacta  spontan , cu o uimitoare ușurință,  caracterizat de Al. Paleologu, „ca cel mai intelectual scriitor român de la Eminescu încoace”. În anul 1904, scriitorul de la Pașcani a publicat 4 volume: „Șoimii”, „Povestiri”, „Dureri înăbușite”, „Crâșma lui Moș Precu”, volume în care Sadoveanu  abordează cu precădere teme istorice. Nicolae Iorga a numit anul 1904 „ANUL SADOVEANU”, iar Titu Maiorescu lider al mișcării conservatoare Junimea, a făcut o recenzie pozitivă volumului „Povestiri”, propunându-l totodată la premiile Academiei Române din 1906 .

Sadoveanu, acel generator de inovație, a recunoscut că Maiorescu, Constantin Banu și năsăudeanul, poetul sămănătorist  George Coșbuc, l-au ajutat să capteze interesul colegilor săi scriitori și a publicului.

Aniversăm doi aștri, două raze de lumină ce ne călăuzesc pașii spre universul cunoașterii, ce ne-au dăruit o cupă plină de nectar, din care gustând în fiecare zi, aflăm toate lucrurile minunate din lume - CARTEA, cărăușul civilizației.

  Ioan Mititean