A opta poruncă: „Să nu furi”

Eram în tren în toamna anului 1989. Societatea era tulburată de veşti şi zvonuri. Se vedea că ceva pluteşte în aerul vremii. Nişte vecini de la trenul cu etaj, ce mergea spre Bistriţa, povesteau de zor, Cineva mai în vîrstă instruia pe un tânăr ce părea foarte emoţionat de misiunea sa din acea zi:.

-Te duci în faţa lor şi le spui aşa: „am fost şi eu ortodox, a fost bine totul, dar de la o vreme mi-am dat seama că ei spun bine toate, dar nu fac ceea ce spun şi atunci te-ai gândit să urmezi drumul pe care l-ai ales la noi.

Îmi venea să-l întreb: „dar ce te-a oprit ca tu însuţi să faci ce credeai că „trebuie”, nu cum ţi se părea că n-ar face ceilalţi (în judecata noastră mereu grăbită în a descalifica pe alţii.

-Dar despre furat, ce să le zic?continuă tânărul.

-Ei, întrebarea asta mi s-a pus şi mie. Mi-au zis; ”ştim că de la om nu e voie să furi, că aşa zice porunca Decalogului. Dar de la stat?

- Şi ce le-ai spus?

-Am zis: ”măi oameni, nu vă faceţi de ruşine...”

Trenul se apropia de staţia Sereţel şi oamenii se pregătiră să coboare.

Un stol de gânduri mă încolţeau: nu se poate să furi de la nimeni. Moise n-a zis prin legea dată lui: „vezi să nu furi, dar de la CAP ai voie, că-i de la stat..” Desigur că în multe situaţii, mai ales la patronii de azi, cred că nu au altă ieşire decât eludarea fiscului. Şi totuşi, a fi corect în faţa oricui- fie stat, fie om de rând, e o poruncă ce nu se poaste suci. Dacă s-a zis să nu ucizi, atunci nu ai voie să-l ucizi nici pe Gadaffi sau pe Ceauşescu, nici pe nimeni- fiindcă-i urăşti primitiv. Dacă s-a spus „Să nu furi!”...asta fie.