Poeţi franciscani români

Am lecturat volumul ,,Antologie de poezie a Fraţilor Franciscani Conventuali din România”, editat de revista ,,Mesagerul Sfântului Anton” (2011), ţinând cont de avertismentul poetului clujean Adrian Popescu: ,,Nu despre originalitate e vorba…ci de autenticitatea unei trăiri religioase”.

Într-adevăr, versurile acestor poeţi sunt, aşa cum remarcă şi criticul literar Alexandru Cistelecan, nişte ,,rugăciuni şi imnuri, un rozariu murmurat”.

Exerciţiul repetat al rugăciunii, însoţit de o puternică trăire spirituală, au favorizat încercările lirice ale poeţilor franciscani români. Caracteristica principală a acestor poezii este sinceritatea sentimentelor exprimate, dăruirea lui Dumnezeu a autorilor: ,,Dăruieşte-ţi timp pentru Dumnezeu,/pentru ca acest timp să devină divin.”(pr. Ciprian Ban-,,Dăruieşte-ţi timp”); ,,La Tine-aleargă întreaga omenire”(pr. Bonaventra Morariu (1886-1908)-,Odă”).

Pr Ciprian Sava (n.1975), directorul redacţiei publicaţiei ,,Mesagerul Sfântului Anton”, defineşte spiritul franciscan în poezia ,,Pelerin”, recurgând la tehnica paralelismului poetic, folosită de Zaharia Stancu: ,,Mi-am strâns comori de nuferi; petale de veşnicie,/Mi-am copleşit amarul luptând uşor, uşor”. Comunitatea franciscană este evocată şi rememorând timpurile ei de glorie de către pr.Francisc Mattas (1884-1921) în poemul ,,Familia franciscană”, într-o manieră romantică amintind de poezia ,,Umbra lui Mircea. La Cozia”, a lui Grigore Alexandrescu. Pr.Gheorghe Pal (1913-1978) elogiază şi el menirea ,,Misionarului”, ,,Purtând drept armă-n mâini o cruce”.

Unii dintre poeţii franciscani ai antologiei, pr.Iosif Budău, pr.Ioan Butnaru, pr.Gheorghe Pătraşcu, pr.Ştefan Tătaru, au fost închişi în anii comunismului pentru convingerile lor religioase. Amintirile detenţiei se vor regăsi în versurile lor: ,,Zac în strai vărgat/Pe-un prichici culcat”(pr. Iosif Budău (1926-2003)-,,Din memorialul durerii”).

Vom întâlni multe teme comune abordate de aceşti poeţi. Fecioarei Maria i se închină imnuri şi ode. Modelul urmat este cel eminescian (,,Rugăciune”). Pentru pr.Martin Burcă (1913-1996), Fecioara Maria este o ,,puternică regină”, tot o ,,regină” este Fecioara Maria şi pentru pr.Mihai Donea (1916-1995). ,,O stea de dimineaţă” este Fecioara Maria pentru pr.Ioan Butnaru (1914-1989). Şi el o invocă eminescian: ,,Ne mântuie de iad, o prea-Ndurată!”. Asemănător procedează şi pr. Alois Donea (1922-1998) în poezia ,,Mariei”. Pr. Martin Mihoc (1916-1969) o caută ca pe o ocrotitoare (,,La tine alergăm”), iar Fr. Martin Prisăcaru (1892-1916) şi Petru Matieş o asociază ,,lunii mai”, luna Fecioarei Maria. Pentru pr.Ştefan Tătaru (1917-1995) Fecioara Maria este ,,Neprihănita”.

Se dedică multe poezii învierii lui Isus Cristos: ,,Zace rupt stindardul morţii/Şi înfrântă e durerea” (pr.Alois Done-,,Hristos a înviat”).

În versuri cu metrică populară pr.Ioan Duma (1896-1981) evocă Vinerea Mare şi Sfintele Paşti. Pr.Ioan Ladan (1897-1971) descrie steaua magilor (,,O stea”), iar pr.Dominic Niculăeş (1892-1961) ne propune un dialog imaginar între păstori şi îngeri (,,În Betleem”). Tot despre ,,Înviere” ne aminteşte şi pr Gheorhe Pătraşcu (1913-1995) în poezia ,,Farmec de aprilie”. Pe lângă sonurile eminesciene găsim în aceste poezii şi note coşbuciene. Coşbuciană e imaginea unei zile de mai (,,În zi de mai”-pr.Petru Pauleţ (1911-1933): ,,Şi către cale-ncet coboară/Bătrâni de ani de zile grele,/Copii şi tineri vin în fugă/Cu trandafiri şi viorele”.

Pr.Petru Lucaciu (1905-1972) începe prezentare Sfintei Clara din Assisi (,,12 august”) cu un fragment de pastel topârcenean. Curgere lirică bună are poemul ,,Rugăciune” al pr.Ion Gârleanu (1892-1944). Este elogiat martirajul primilor creştini, ,,Martiri în arene”-pr.Iosif Alexandru Ghiuzan (1907-1978), se închină o odă ,,Presfântului Sacrament”, pr.Martin Prisăcaru (1892-1916). Aer liric modern, sorescian, întâlnim în versurile pr.Carol Daniel Sabău (n.1981), în poeziile ,,Vine o zi”, ,,Zbor” sau în poeziile pr. Iosif Diac (n.1977), ,,Vântul”, ,,Apa”.

Pr.Iosif Tălmăcel (1887-1979) versifică o snoavă (,,Ţăranul şi ghinda”) cu intenţii moralizatoare. Pr.Anton Olaru (1915-1994) îl peamăreşte pe Sfântul Dumitru, ,,prea gloriosul Domnului martir!...”, iar pr. Ioan Mihuţ (1907-1995) îşi caută ,,fericirea” ca poetul Dimirie Anghel, în lumea florilor.

Franciscanismul, ca stare de spirit, afirmă pr.Ciprian Sava transpare în versurile acestor poeţi. Chiar dacă ,,faţa poeziei române” nu se va schimba prin creaţiile acestor poeţi, ,,nuanţa ei franciscană” nu trebuie ,,risipită”, conchide Alexandru Cistlecan.

Într-o viitoare antologie a poeziei religioase româneşti, sunt sigur, că unii dintre poeţii franciscani menţionaţi mai sus, ar putea figura de drept.