Întâmplări cu miez

Stăpânitorii neamurilor îşi adună pe lângă ei sfetnici pricepuţi spre a le fi de ajutor la conducerea treburilor regatelor şi împărăţiilor. Aşa a făcut şi împăratul din naraţiunea noastră, ce avea un sfătuitor de taină deosebit.. Vine însă într-o zi moartea şi dă cu piciorul în uşa noastră, aşa cum a făcut cu acest sfetnic foarte harnic şi priceput în multe. (Aţi ascultat cum începe Simfonia a V- a beethoveniană, cu acel acord imperativ, misterios, energic!? Aceea este doamna cu…coasa!)

S-a îmbolnăvit repede bunul sfetnic şi a căzut la pat. A venit împăratul să-l vadă;

-Ce e cu tine? Cum te simţi?

-Maiestate, e de rău, cred că mor.

- Nu se poate. Cu ce te-aş putea ajuta? Unde voi găsi eu până la marginile pământului un sfetnic atât de bun cum ai fost? Cere-mi orice!

-Maiestate, aş vrea să mai trăiesc!

-Să mai trăieşti, dragul meu… dar aşa ceva nu pot eu face ; doar celălalt Împărat, Împăratul slavei, HRISTOS Domnul, ţine cheile vieţii şi ale morţii . Eu pot da multe, dar viaţă numai El poate da.

-Mă iartă, maiestate, dar mult am greşit- zise sfetnicul după o destul de lungă tăcere şi uimire. Findcă eu ţi-am slujit numai ţie, iar Împăratului împăraţilor, care se vede a fi adevărat Împărat, Împăratul Vieţii, cum spuneţi, nu i-am slujit decât foarte puţin şi aproape deloc.

Şi sfetnicul fu podidit de un plân samar. Lacrimi mari curgeau pe obrajii lui bătrâni…

x x

Ia seama şi tu, iubite cititorule şi tu, iubită cititoare! Cui îi slujim? Va veni o zi când va trebui să răspundem acestei interogaţii copleşitoare: cui am slujit? Trupului? Averilor? Puterilor lumeşti? Plăcerilor ce fug ca un cârd de păsări speriate? Nimicurilor acestei lumi sau Împăratului veacurilor? El ne-a iubit şi noi…nu .El a murit pentru noi, iar noi nici nu ne-am gândit cu drag la El. A fost marele nostru binefăcător care ne-a dăruit atâtea bucurii şi talente, iar noi nu i-am mulţumit, nu ne-am închinat Lui, ca un Creator al omului şi Universului şi nu l-am iubit. Am trăit ca nişte statui de piatră.