Drumul speranţei

Absolvent al Facultăţii de Filologie din Tirana, Marius Dobrescu adună gândurile comunităţii albaneze din România în volumul „Drumul speranţei”, apărut la Editura Privirea a Asociaţiei Liga Albanezilor din România. Cartea surprinde o poveste nuanţată a conaţionalilor noştri, care au venit dintr-un spaţiu în care sărăcia îşi dădea mâna cu nesiguranţa politică, un spaţiu măcinat de conflicte locale, în care viaţa omului nu mai avea valoare. România, aflată într-un plin având economic, era o ţară bogată, mulţi dintre albanezi preferând să opteze pentru ţara noastră în loc de America. Majoritatea familiilor albaneze prezentate în carte provin din sudul ţării, de la Korcea şi majoritari erau creştin ortodocşi. Primul portret surprins este cel al poetului Asdreni, născut la Drenova, în 1872, iar mai apoi, ajuns în România, devine absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Bucureşti şi întemeietor al Cercului studenţilor albanezi. Continuăm periplul nostru cu Rexhep Berisha, medic specialist în radiologie la Craiova, care spune că în România se simte român. Medicul ne prezintă câteva date despre familia lui, despre tradiţiile din casa construită din piatră, în care familia numeroasă se bucura de o viaţă în iubire, în care respectul faţă de cel mare era literă de lege, iar duminica, care era sfântă, aducea pe masă bucate tradiţionale, amintind aici plăcintele cu carne. Interesant este faptul că în casa fiecărui albanez din România se regăseşte steagul ţării natale, precum şi câte o fotografie veche de familie, care tronează la loc de cinste.

Gjergj Bubani, un mare patriot şi om de cultură, s-a născut la Boboshîtica şi ajunge în România după ce finalizează Facultatea de Chimie la Atena. Aici înfiinţează mai multe reviste, dar şi ziarul politic Kosova, iar mai apoi, în 1936, este numit redactor şef la cotidianul Drita din Tirana, şi mai apoi, director al Radiodifuziunii albaneze. Din păcate, după ce Italia fascistă ocupă Albania, lucrurile se înrăutăţesc şi, deşi rămâne director, după capitulare şi invazia hitleristă, acesta este arestat şi condamnat 15 ani la puşcărie. Fiecare familie albaneză îl primeşte pe Marius Dobrescu cu dragoste, cu fotografii îngălbenite, care prezintă istorii care dor. Albanezii erau oameni foarte credincioşi, obicei care se moşteneşte şi în zilele noastre. Ziua începea cu rugăciune şi se sfârşea la fel. În familia lui Ioan Costea se află o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, adusă tocmai de la Muntele Athos şi moştenită acum de Gigi Bujeniţă. Olga Buican, economistă în Bucureşti, declară că imediat după Primul Război Mondial, albanezii din America au venit să se stabilească în România, unde traiul era mai bun. În acelaşi registru se continuă dialogul cu medicul şi omul de cultură Florin Colonaş. Între artiştii româno-albanezi de excepţie se numără Cristache Antoniu, care a jucat între anii 1924-1931 în 11 filme, cele mai cunoscute fiind Iancu Jianu şi Haiducii. În 1942 se stabileşte în Albania, iar în 1975 primeşte titlul de artist al poporului. Albanezii ştiu să-şi conserve specificul tradiţiilor şi să-l transmită generaţiilor următoare, casa albanezului fiind una a prieteniei, a bunei primiri, a respectului faţă de cei din jur. Unele tradiţii sunt asemănătoare cu cele ale românilor, amintind aici dorinţa ca prima persoană intrată după anul nou să fie bărbat, pentru a aduce noroc. La Revelion se prepară baclavaua, în care se pune un bănuţ de argint, iar cel în a cărui felie se va găsi, va avea mari şanse de câştig în anul acela. Faptul că albanezii sunt oameni harnici se vede şi în decorarea comerciantului Cristescu Dumitru de către Carol al II-lea. Pictorii familiei Zografi, stabiliţi la Bucureşti, erau aşa de cunoscuţi încât au pictat şi la muntele Athos.

Solista Adriana Dumitriu spune că muzica albaneză este un lucru sacru, despre respectul valorilor vorbind şi Vlad Dumitriu, fiul campionului de iahting, Mircea Dumitriu. Povestea lui Toma Eftimiu ne arată că visul oricărui albanez era să aibă o cârciumioară de cartier, fapt moştenit şi în zilele noastre de către familia Memish din Slatina, care păstrează secretele dulciurilor de peste 300 ani la cofetăria „La atletul albanez”. Mediucl oftalmolog Ervis Gusho, din Cluj-Napoca, se destăinuie şi el scriitorului, aducând o poveste de viaţă fascinantă care culminează cu reuşita lui pe tărâmuri româneşti. Legături cu albanezii are şi omul de cultură Cezar Ivănescu, care vorbeşte despre mama Xantipa, o femeie care i-a insuflat respectul pentru tradiţie şi credinţă. Exemplele se continuă cu alţi albanezi deveniţi oameni importanţi în sfera lor de activitate, amintind aici pe criticul de film Irina Margareta Nistor, care vorbeşte despre bunicul Dumitru Alessiu din localitatea cu acelaşi nume din Albania. Printre intervievaţi se numără şi familia Irma şi Gjeri Nuredini, medici în Craiova, profesorul de matematică Teodor Poenaru din Cluj, artistul plastic Oriola Semenescu, Cornel Stavru, nume de referinţă al Operei Române.

Cartea surprinde, de asemenea, câteva evocări ale unor personalităţi precum scriitorul Dionis Bubani sau prefectul de Corcea, Nikollaq Zoi, profesorul Ion Teodorescu, care prezintă fiecare în viziunea lui, comunitatea albaneză. În încheiere suntem părtaşi la prezentarea câtorva documente şi mărturii despre istoria comunităţii albaneze, începând cu masacrarea arnăuţilor eterişti, în 1921, drita din 1884, prinţul Wilhelm de Wied, care are legătură de sânge cu Elisabeta României, până în zilele noastre, când descoperim o comunitate bine închegată. O carte a unor oameni harnici, cu respect pentru tradiţie, cu credinţă şi cu apropiere de valorile umane.