Cei care au ruinat România, au osândit pe cei care au construit-o…

Omul simplu, de pe stradă greu intuieşte parametrii situaţiei în care am ajuns după douăzeci de ani de regim zis democratic.Pe marginea prăpastiei şi disperării, semănăm cu o naţiune de orbi, care nu au conştientizat că ne îndreptăm spre un colaps economic decât în ultimul moment. Dacă un preşedinte în exerciţiu a avut tot interesul să ascundă situaţia reală, nu înţelegem ca acesta să fi fost un secret şi pentru „pleiada ilustră” de miniştri, experţi, economişti, cu care „spală varza” televiziunile seară de seară, ocupându-se de probleme minore şi nu de viteza cu care o luaserăm spre implozie economică.

Jaful, trădarea interesului naţional, ruinarea deplină agriculturii şi risipa banului public sunt parametrii permanenţi ai guvernelor postdecembriste in corpore şi nu credem că este vreunul care să se poată dezvinovăţi în faţa istoriei. Avem toate caracteristicile dezastrului: înstrăinarea economiei pe nimic şi comisioane (lipsind statul de pârghiile de comandă), îndatorarea internă şi externă cu „vîrfuri de plată”ce ne expune declarării insolvenţei şi sărăcirea cruntă a unor segmente mari de populaţie. Cu un cuvânt, este tot ce i se poate întâmpla mai rău unui individ sau unui stat. Că suntem în această stare o dovedeşte şi lipsa incredibilă de perspective. Pentru o lungă perioadă suntem condamnaţi la creşteri negative (termen aberant şi stupid!!) şi stagnare. Am ajuns să fim dispreţuiţi de neamurile Europei, să ne acoperim de ruşine. Pe deasupra nenorocirii tronează cinismul unor guvernanţi a căror inconştienţă poate provoca revolte periculoase. Ca şi indivizii, există popoare care reacţionează imediat confrntate cu factori alergici social (polonezii, ungurii, germanii, sârbii) şi unele care întârzie emoţional să se manifeste ( grecii, românii, nordicii). Reacţia acestei categorii din urmă, când mămăilga devine mutant explozibil e însă năprasnică şi de temut pentru cei care au minte. Formule ca „Emigraţi sănătoşi! Plecaţi cu bine!” sunt cu potenţe detonatoare care pot demola mult mai mult decât un partid de pe scena politică.

Actualele evoluţii par a fi un blestem al lui Dumnezeu peste toată netrebnicia noastră socio-politică, peste toată necinstea, nepotismul şi clientelismul partidistic, peste ignorarea valorilor umane autentice şi oneste ale naţiunii, peste putreziciunea şi corupţia endemică. Este tot mai clară nevoia –de viaţă şi de moarte- pentru un reviriment energic al întregii noastre vieţi sociale. Pe încetul se constată de către segmente tot mai mari din populaţie că nu schimbări mărunte ne pot scoate din marasmul de acum, ci măsuri radicale.

E drept să judecăm şi să condamnăm pe alţii, cum am făcut cu cei care au ridicat o Românie demnă, dezvoltată, deşi printr-o dictatură economică? Păcate grave au minat-o, între care uitarea de Dumneeu a fost capială. Dar cinstea, slujirea ţării şi a celor mulţi, dreptatea…acestea nu mai au trecere. Trăiam prost, greu şi prost (fiindcă ne-am plătit datoriile), dar nu erau oameni care să trăiască caute în tomberoane. Azi suntem cumplit de sărac şi încărcaţi şi de datorii exorbitante. Ori, onestitatea şi capacitatea de a servi interesul naţional al vechii orînduiri par un vis în lumea tîlhărească de azi. Care este prestigiul naţional astăzi şi care a fost în regimul unde nu puteai lătra în voie? Pentru ce am disperat atunci? Ne lipsea spurcăciunea, vulgaritatea, drogurile, degradarea învăţământului, sănătăţii, ura dintre noi, goana sălbatică după banul nemuncit, demonetizarea valorilor familiale şi naţionale.

În tinereţe căutam soluţii, întrevedeam o cale posibilă. Azi nu mai cred decât că singur Dumnezeu va arăta ce e de făcut. Ceea ce se petrece sub ochii noştri dovedeşte că nu mai rabdă cerul atâta ticăloşie cât s-a acumulat în viaţa noastră în douăzeci de ani.