Pescarul Mihăiţă

Când lucrezi cu copiii ai surpriza să constaţi că rămâi mereu în urmă, că se nasc gata învăţaţi, că ştiu să converseze, să improvizeze din mers, se adaptează cu uşurinţă, sunt scăldaţi în lumină îngerească, te fac să uiţi de greutăţi şi-ţi dau speranţa că lumea nu este pierdută definitiv, chiar dacă uneori noi ne pierdem încrederea. Generaţiile de mâine vor şti cum să găsească drumul bun, drumul drept ce acum pare că duce într-o fundătură. Priviţi sinceritatea din ochii copiilor şi vă veţi simţi dezarmaţi. Spontaneitatea, curajul şi maturitatea răspunsurilor, vă vor pune pe gânduri.

Pescarul din povestirea mea locuieşte în Bistriţa. Nu are decât treisprezece ani. Zâmbetul lui şi privirea m-au fermecat de la început. Copiii nu sunt dominaţi de vicii meschine şi nu sunt falşi. Adultul este ori nu este acceptat în preajma lui. Mihai a moştenit „boala pescuitului” de la tatăl său. Îmbrăcat sumar, cu pantaloni scurţi, tricou şi pălărie ce-l fereşte de căldura dogoritoare a soarelui, îmi prezintă, ca pe un trofeu, un peşte uriaş, mie, care habar n-am de secretele pescuitului. Îi şi zic de altfel:

- Nu credeam că în Deltă poţi prinde un peşte egal ca mărime şi greutate cu tine, dragă Mihai!

- Am ocazia să vă prezint un somn pe care l-am prins astăzi şi pentru care mulţi pescari ar fi invidioşi!

L-am prins la râmă, ceea ce nu credeam la vârsta mea că este posibil, deoarece stă pe fundul apei, a lacurilor ori a râurilor, în nămol. Este răpitor şi, cum vedeţi, are dinţi. E un trofeu al meu. Îşi mută privirea spre zări necunoscute şi adaugă. Dacă trăia moşul şi-l vedea… Dar, s-a dus dorului!

- Mănânci peşte sau doar îl prinzi?

Nu prea des, mie îmi face plăcere să-l prind, nu să-l mănânc! Acum să vă arăt undiţa. Are 2,70 m, este un „cormoran” foarte tare, cu „vârf de fund” şi vă voi spune că am prins ştiucă de două kg şi jumătate! După cum aţi văzut, este un „băţ” iubit de mine.

- Ne spui ceva şi despre secretul tău de pescar?

- E un secret ştiut numai de pescari, nu-l veţi putea descoperi pentru că este un „SECRET”!

- Atunci arătă-ne somnul cu mustăţi să-l vedem cât este de mare?

Plin de mândrie îl ridică cu greu într-o mână, gata să-l scape. Mărturisesc că nu am văzut în realitate un peşte atât de mare. Îmi prezintă, Mihăiţă, un adevărat arsenal, în cutii pescăreşti.

- Acesta este un „blinker”, o momeală artificială, un peştişor metalic, artificial, care în apă se mişcă imitând peştele adevărat. Odată înghiţit, ancora se prinde de buza peştelui care-i cade victimă şi nu mai scapă. De obicei este somn ori ştiucă!

- După ce l-ai prins, cine te-a ajutat să-l scoţi din apă?

- Tata, el este mai puternic, a avut ce munci, dar cu greu l-a scos din apă. După ce peştele a fost plimbat şi obosit. Face câţiva paşi, îi înmânează tatălui somnul şi ne aduce spre prezentare un şalău de trei kg, pe care ni-l prezintă tot ca un peşte răpitor.

- Are trei kg, aproape patru! Din punctul de vedere al pescarilor este considerat un peşte „parşiv”! Asta pentru că te păcăleşte repede, este un peşte inteligent!

- Ce înseamnă răpitor?

- Cum, nu ştiţi? Mănâncă peşti mici, vii. De exemplu, fitofagul, carasul, crapul, tenul, care, la rândul lor, mănâncă vegetaţie. Există specii care se hrănesc cu viermi, râme.

Are dinţi foarte mari şi ascuţiţi. Câte doi incisivi sus şi jos şi premolari care sfâşie carnea. Doamne fereşte să vă scăpaţi degetul în gura vreunuia! Vă spun drept, adaugă Mihai, n-am mâncat niciodată peşte de acest fel!

- De ce un pescar de talia ta nu mănâncă peşte?

- Păi, aşa se întâmplă de obicei, marea majoritatea a pescarilor are plăcerea să-l prindă nu să-l consume!

Predă trofeul tatălui său, obosit de greutatea acestuia şi trece la adevărata prezentare a undiţelor, a greutăţilor de plumb, a cârligelor, a momelilor şi altor lucruri. Arta pescuitului odată intrată în sânge devine un microb periculos de care nu mai poţi scăpa toată viaţa. Dovada: pasiunea cu care acest copil cu ochii negri, pătrunzători, ne vorbeşte despre sportul „PESCUITULUI”!