Sănătatea naţiunii, problemă de importanţă strategică

Parafrazându-l pe Ludovic al XIV-lea care aprecia că "războiul este prea important pentru a fi lăsat doar pe seama generalilor", tot aşa putem spune şi noi că sănătatea este prea importantă ca să fie lăsată doar pe seama medicilor. Sănătatea, ca şi războiul, sunt elemente de supravieţuire, de viaţă sau de moarte. O abordare profundă a sănătăţii naţiunii presupune identificarea şi înţelegerea determinărilor, complexităţii, conexităţii şi cauzalităţii stării naţiunii în dinamica evoluţiei, în termeni de statistică pe termene lungi. Avem o tendinţă reducţionistă în analize şi acţiuni, nu legăm lucrurile între ele, parcă am uitat teza aristotelică potrivit căreia suma "părţilor nu este egală cu întregul". Sănătatea naţiunii este o problemă de interes strategic şi impune o abordare în sens holistic. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea ca "stare de bine fizic, psihic şi social şi nu doar absenţa boli". Conceptul este cuprinzător şi impune o acţiune multisectorială. Medicii sunt o verigă în acest lanţ al asigurării sănătăţii, sunt instrumentul de operaţionalizare a concepţiei de asigurare a sănătăţii oamenilor. Ei sunt partea cea mai specializată şi cea mai neglijată a acestei ecuaţii. Ei pot oferi soluţii, dar decizia aparţine politicienilor. Factorii de decizie strategică, politicienii au nevoie de o viziune clară asupra indicatorilor de stare ai naţiunii şi mai ales asupra interdependenţei lor. După 20 de ani de capitalism, afirm fără frica de a greşi că in ce priveşte managementul strategic al sănătăţii a fost dezastruos pentru că, citând pe Eminescu, "N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă". «Raportul comisiei prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice în România» din 2008, nu a stârnit curiozitatea opiniei publice şi societatea civilă nu l-a supus unei dezbateri publice. Totul este lăsat pe seama medicilor, care, de cele mai multe ori, sunt supuşi unor campanii mediatice în care un exemplu negativ şi izolat, se răsfrânge asupra întregii profesii. Ei sunt vinovaţii de serviciu. Comisia mai sus amintită a identificat factorii determinanţi ai sănătăţii într-o viziune cuprinzătoare, putem zice că medicii şi-au făcut datoria. Comisia a identificat factorii individuali, sociali ce generează determinări asupra stării de sănătate a populaţiei. Este rândul politicienilor de a transforma propunerile medicilor în politici publice. Subscriind rezultatele sistemului de sănătate exigenţelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vedem că suntem pe locul 99, după ţări ca Albania, Turcia, Ungaria. Se moare prea mult şi prea uşor. Ne accidentăm la locul de muncă prea mult şi prea uşor. Ne expunem la riscuri prea mult, printr-un comportament individual şi colectiv neadecvat. În fiecare an, mor în accidente de circulaţie în jur de 5.000 de oameni, din care 25% sunt pietoni. În fiecare an se produc aproximativ 5.000 de accidente de muncă. Avem o rată a sinuciderilor de 5.000 pe an. Mortalitatea infantilă este la un nivel îngrijorător. În România, un copil are şansa de a muri, înainte de a împlini un an, de şase ori mai mare ca în Suedia şi de trei ori mai mare decât în Ungaria. Rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional este de 18 %. Avem cea mai mare rată de spitalizare din Europa. Gradul de asigurare cu medici la 1.000 de locuitori este doar la o treime faţă de media europeană. Am devenit dintr-un stat naţional un "stat piaţă" în care, orice "neica nimeni" îşi vinde subprodusele alimentare pentru ca noi să le consumăm. De la programul grădiniţelor, la sportul în şcoală, turismul sportiv, producţia şi controlul alimentelor, la condiţiile de locuit şi de muncă, toate trebuie văzute din perspectiva sănătăţii populaţiei. Stilul de viaţă ne aruncă prea uşor în spitale şi aici, medicii aproape nu mai au ce face cu noi decât să ne arunce în spatele bugetului de asigurări sociale. În judeţul nostru, 17% din pensionari sunt pe caz de boală. Există judeţe ca Bihor, cu o rata de 30% din pensionari pe caz de boală. Prea uşor ne pierdem capacitatea de muncă. Până la doctori, sunt prea mulţi neputincioşi. Sănătatea este, ca şi educaţia, o constantă a întregii vieţi. Nu resursa financiară este problema sănătăţii, ci lipsa de soluţii a guvernanţilor. Politicienii sunt cei care au o problemă cu capacitatea lor de a înţelege conexiunile şi determinările într-o societate complexă. Infrastructura sportivă necesară programului "sportul pentru toţi", aproape a dispărut din spaţiul public. Sportul se practică doar la înalta performanţă. Comunităţile localein în loc să asigure condiţii de desfăşurare a sportului pentru masa cetăţenilor, susţin financiar cluburi private pentru că acolo se produc emoţii publice ce pot fi exploatate de politicieni şi nu de grija sănătăţii oamenilor. Subliniez pe plan local, două lucruri care merită atenţie din perspectiva agregării factorilor de asigurare a sănătăţii. În primul rând, iniţiativa primarului Creţu Ovidiu de a construi o infrastructură sportivă complexă pe Dealul Cocoşului. Dacă cetăţenii oraşului vor avea unde să-şi fortifice organismul vor avea de câştigat în ce priveşte sănătatea. Poate acest demers a rămas în mentalul cetăţenilor ca o simplă promisiune electorală fără să se gândească la consecinţele serioase ale acestuia. Dacă acest obiectiv se va îndeplini, atunci oraşul va avea de câştigat, nu doar sub aspectul divertismentului, ci asupra stilului de viaţă, asupra refacerii şi păstrării capacităţii de muncă. Al doilea aspect pe care vreau să-l subliniez este legat de atitudinea militarilor din comunitatea noastră care au înţeles interesul major al comunităţii în care trăiesc şi a cărui parte sunt. Au subscris propunerii primarului de a ceda terenul şi de a-şi muta în altă parte infrastructura de instrucţie. Militarii merită o consideraţie de notă maximă pentru acest gest. Ei înţeleg foarte bine ce înseamnă condiţia fizică şi sănătatea pentru că anual sunt supuşi unor evaluări şi dacă nu îndeplinesc baremele de sănătate şi condiţie fizică, trebuie să părăsească sistemul. Să lăsăm abordările politice superficiale şi să ne bucurăm de ce ne poate ajuta să trăim sănătoşi. Ne lipseşte integratorul factorilor de asigurare şi consolidare a sănătăţii. Politicienii nu pot lucra în echipă, pe programe majore, transpartinice şi de convergenţă în interes naţional, nici măcar în interes local. Prea uşor cetăţenii au trimis la nivelul de decizie naţională oameni care nu au probat în cariera lor seriozitatea, competenţa şi mai ales, caracterul. Întrebaţi-i înainte de a fi împovăraţi cu răspundere naţională sau cu răspundere localaă, dacă au construit măcar o cuşcă pentru câine şi aşteptaţi un răspuns care să vă mulţumească.

Colonel (r) IOAN GAFTONE