UN OM DE CULTURĂ: ION MITITEAN din Năsăud

Poporul nostru, atât de dispreţuit de unii proaspăt îmbogăţiţi, sau politicieni, este şi a fost întotdeauna plin de bun simţ, darnic şi credincios. Din sânul lui s-au ridicat mulţi oameni de seamă, luptători pentru dreptate, frumuseţe şi alte virtuţi, care ne-au înălţat şi ne-au ajutat să păstrăm fiinţa naţională.

De curând, în drum spre Sângiorz-Băi, trecând fugitiv prin oraşul celor douăzeci de academicieni, Năsăud, întâmplător, ne-am oprit paşii pe la domiciliul familiei Mititean de pe strada Crinului, numărul opt, despre care citisem în Răsunetul, cu ocazia publicităţii ce i s-a făcut la editarea unuia din cele şase volume intitulate: ÎN VÂRFUL PENIŢEI.

O familie de dascăli care nu şi-a desminţit vocaţia de luminători ai poporului şi s-au dedicat şi în „Vacanţa mare” scrisului, respectiv culegând şi cercetând frânturi de istorie locală, ca s-o imortalizeze în cele şase volume despre oameni care merită să fie cunocuţi ca pioni sau elemente ale culturii locale şi faptele lor.

Reţin numai unul din aceste adevărate tomuri (cinci-şase sute de pagini fiecare), ÎN VÂRFUL PENIŢEI, vol.VI, intitulat: Portrete de meseriaşi năsăudeni, (1910-2010). Volumul cuprinde 649 de pagini, rod al cercetărilor teoretice şi pe teren, realizate între anii 2008-2010 de către domnul Ioan Mititean în conlucrare cu soţia, Lucreţia şi doamna Floarea Pleş.

Fără îndoială că dezvoltarea micii industrii, respectiv industria manufacturieră a reprezentat o etapă importantă în dezvoltarea societăţii, ea a adus belşug şi bunăstare celor ce o practicau, cât şi beneficiarilor de produse realizate de ea. Odată cu descoperirea electricităţii, inventarea unor maşini electrice de mare randament, rolul industriei manufacturiere a scăzut, societatea industrială îndreptându-se către producţia în masă, realizată rapid şi cu rezultate calitative superioare (societatea capitalistă).

Rămân în uz şi micii meseriaşi, care satisfăceau necesităţile locale, create de tradiţii, sau necesităţi gospodăreşti. Practicarea meseriilor manuale, cerea o calificare îndelungată, un produs fiind realizat „d-a capo al fine” de un singur om, individul calificat, dar mai mult decât atâta, un singur meseriaş putea reliza o gamă mare de produse înrudite, care-i cerea pricepere experienţă, cunoştinţe variate, perspicacitate.

Sub îndrumarea unor oameni de cultură cu diverse profesii şi prin pătrunderea din Apus a Iluminismului, micilor meseriaşi organizaţi în bresle le-a fost accesibil şi un oarecare grad, de cultură.

Sunt multe probleme generale sau locale cuprinse în bibliografia consultată de realizatorii acestei cărţi (peste 50 volume) din care aş aminti doar unul intitulat: DICŢIONARUL CULTURII ŞI CIVILIZAŢIEI POPULARE A JUDEŢULUI BISTRIŢA-NĂSĂUD, realizat de ASTRA- Editura NAPOCA-STAR, 2009.

Dar au mai fost cercetate şi documentele din arhivele unităţilor ce au avut în subordine secţii de prestări servicii.

Volumul cuprinde o introducere teoretică, realizată în capitolele: ARGUMENT MESERIAŞII-OGLINDA SUFLETULUI, EROII UNUI UNIVERS ÎNTREG; Talentul, prima condiţie a realizăţii unui obiect de artă; Ocupaţile tradiţionale ce s-au cristalizat la Năsăud pe parcursul anilor şi 172 de portrete de meseriaşi din anii 1910-2010 .

În cadrul penultimului capitol se vorbeşte despre meseriile tradiţionale legate de ţinutul năsăudean: tăierea lemnului, prelucrarea lui, construcţii de case în trecut şi în prezent, dulgheritul. Apoi muncile agricole de bază şi cele anexe: păstoritul, prelucrarea pieilor de animale, broderia şi evoluţia ei odată cu apariţia maşinilor. Fierarii care confecţionează unelte sunt prezenţi în mai toate satele;drodăritul(legatul vaselor de lut cu sârmă ca să nu se spargă).

Legate de credinţă, se dezvoltă iconăritul: (Liţă Boca), apoi pictura naivă (Valer Gălan şi Nichita Bumbu), ca expresie a îmbinării credinţei cu frumosul.

Tricotatul, cusutul cu mărgele, arta construirii clopului sunt arte locale specifice. Transportul animalier, care a evoluat în timp; sculptura în lemn şi piatră sunt dovezi grăitoare ale artei populare. La comorile artei populare se adaugă şi construcţia instrumentelor muzicale din lemn: fluiere, cavale, cimpoaie, cetere, ţambale şi crearea motivelor ornamentale, fitomorfe, zoomorfe, antropomorfe.

Fografii de piaţă sunt meseriaşi care folosesc ca mijloc de construcţie lumina.

Muzicanţii locali au un loc de cinste în arta populară năsăudeană.

Autorul consideră că ţinutul năsăudean este Lada de zestre a comorilor populare şi ne vorbeşte despre mari artişti şi inventatori, care s-au inspirat din arta populară (exemplu Brâncuşi), cât şi despre diferite muzee care păstrează şi valorifică arta populară.

Şi şcolile profesionale au un rol de frunte în această carte. Apicultura şi apiterapia, meserii tradiţionale, s-au dezvoltat şi în acest ţinut.

Legat de zonele împădurite s-a practicat silvicultura, ca mijloc de dezvoltare şi protejare a pădurilor şi a mediului înconjurător în scopul ocrotirii vieţii.

Cel de de-al şaselea volum, ÎN VÂRFUL PENIŢEI, este o lucrare vastă care pentru a fi realizată, autorul s-a documentat pe parcursul mai multor ani. E o lucrare ştiinţifică de istorie locală menită să stea drept bibliografie în biblioteci şi muzee spre a fi studiată de cei interesaţi.

Familia Năsăudean, dascăli şi gospodari de frunte, prin lucrările realizate, îşi păstrează un loc important în galeria oamenilor de cultură năsăudeni, dar şi o veşnică tinereţe spirituală.