O istorie a meseriaşilor năsăudeni

Meritorie iniţiativa dascălilor Ioan Mititean, Lucreţia Mititean şi Floarea Pleş, de a prezenta într-un dicţionar de amploare, în peste 650 de pagini, istoria meşteşugurilor din Ţinutul Năsăudean. Prin volumul „Portrete de meseriaşi năsăudeni”, ce se întinde pe perioada 1910-2010, adică pe 100 de ani, autorii, cu muncă titanică şi respect pentru valorile tradiţionale, îşi câştigă un rol bine definit în breasla cercetătorilor. Tomul apărut la Editura „George Coşbuc” are rolul de a nemuri chipuri de oameni care şi-au transformat meseria în artă. Un volum prin care se încearcă pentru prima dată, după cum afirmă în prefaţă dr. Vasile Tutula, să fie adunaţi meseriaşii şi meşteşugarii năsăudeni, iubitori şi făuritori de artă, dotaţi cu mâini de aur cu care au realizat comori. Se observă migala cu care este creionat fiecare portret, dragostea care înconjoară pe fiecare om dic carte. Descoperim stilul de muncă al fiecărui meşter, transformările de-a lungul timpului a meşteşugurilor, cum au fost valorificate produsele, ce tehnici sunt folosite. În studiul de teren s-a pus accent pe analogie, comparaţie şi ipoteză. Cu o bază de date impresionantă, cartea ce se constituie ca volum VI din cunoscuta serie „În vârful peniţei”, iniţiată de Ioan Mititean, este un jurnal al oamenilor atinşi de aripa talentului, a măiestriei, inventivităţii şi înţelepciunii. Prin această lucrare cei trei autori aduc o odă întru eternitate oamenilor dăruiţi de divinitate cu har, ce şi-au lăsat amprenta asupra acestor ţinuturi someşene. În capitolul „Meseriaşii-oglinda sufletului, eroii unui univers întreg” descoperim că meşteşugul umanizează realitatea, iar în capitolul „Talentul, prima condiţie a creării unui obiect de artă” descoperim harul, acel firicel de izvor de munte la care trebuie să-i sapi calea în piatră şi să-l captezi cu osteneală. Capitolul patru ne introduce în atmosfera „Ocupaţiilor tradiţionale ce s-au cristalizat la Năsăud pe parcursul anilor”, de la muncile agricole cu hârleşul, săpăliga, sapa, plugul, grapa, la moara cu apăoloiniţe, amintind aici familia Ianul de pe Uliţa din Dos, teascul pentru struguri întâlnit la Ioan Pop de pe Cisteţ. Ce sănătoase erau pentru organism ţoalele făcute în vâltori la rebrişoara. Să menţionăm şi joagărele lui Traian de pe Crişan, apoi tâmplarii, croitorii, cojocarii, apicultorii toţi prezenţi în volum. Un punct aparte l-a constituit activitatea de la Cooperativa „Munca colectivă” şi „Arta Populară”. Dintre cei care au lucrat o viaţă cum lemnul reţin nume precum Vasilichi doruţ din Luşca, Bondane Luca şi Moldovan Sever de pe str. Coastei, iar ca dulgher Pop Pahone din Runc, rotari Petre Tomuţa din Luşca şi Moldovan Nicolae de pe Valea caselor. În isoria locală a rămas şi fierarul Emil a lui Gusti-Tinerean, iar ca iconar Baciu Nicolae „Liţă”. Cine nu a avut tricotaje de la Năsăud, de la tri8cotezele coordonate de Acu saveta, Bodea Viorica şi Sângeorzan Cornelia. Dintre sculptori îi enumerăm pe Pop Ioan, Alexă Ioan, Muthi Gheorge, Rusan Iuliu etc. Cine nu a auzit de fotograful Ştefan Tatay , care i-a pozat pe aproape toţi năsăudenii. Şi lista poate continua cu oameni de ispravă, aşezaţi în ordine alfabetică, de la litera A, cu Acu Saveta-tricoteză, la litera V, la Vlaşin Emil-operator chimist. Portretele sunt realizate de autori pe baza informaţiilor oferite de meşterii chestionaţi, iar pentru cei decedaţi s-au folosit informaţii de la rude şi colegii de muncă. Un dicţionar de mare anvergură, care adună 100 de ani de trudă şi frumuseţi, de hărnicie şi devotament, de muncă şi biruinţă. Un document de la care nu se va putea abate de acum oricine va cerceta Ţara Năsăudului şi oamenii săi deosebiţi. O istorie ce trebuie aşezată cu mândrie în toate instituţiile din această zonă, dar şi în raftul cărţilor de onoare ale Muzeului năsăudean. Felicitări celor trei autori.