„Tătucul” Stalin şi Biserica. De la demolator la tolerant (3)

Relaţia de toleranţă instituită între dictatorul sovietic (gruzin la origine) şi Biserica Ortodoxă avea să dureze până la sfârşitul vieţii lui Stalin.După moartea acestuia, în martie 1953, campania dusă împotriva religiei, a Bisericii, a luat un nou avânt sub Nikita Hruşciov şi urmaşii brejnevişti, până la înscăunarea lui Mihail Gorbaciov, care în 1988 permite organizarea cu tot fastul a aniversării unui mileniu de existenţă a Bisericii Ortodoxe ruse pravoslavnice.

Ajunşi la acest moment, aş dori să semnalez faptul că până şi în inimile celor mai lipsiţi de Dumnezeu se mai poate regăsi o scânteie de credinţă, aşa cum a fost cazul lui Stalin. Se ştie că Winston Churchill, Charles de Gaule, precum şi Stalin şi-au redactat „Memoriale” de război. Este ciudat şi trist că oameni care proveneau din ţări unde credinţa era liberă, adică Anglia, Franţa, cei doi conducători de naţiuni din vestul Europei, amintindu-şi de marile momente ale războiului, nu pomenesc niciodată pe Dumnezeu. Dar Stalin, comunistul şi ateul Stalin da, el pomeneşte. Vorbind de exemplu despre operaţiunea ”Torch”(Torţa) pe care aliaţii din vest o începeau în nordul Africii,în 1942, Stalin notează: ”O, de ar da Dumnezeu ca această operaţiune să aibă succes!”