Cum au sărbătorit sătenii Ziua Muncii

Ca să ajungi în satul Bidiu, comuna Matei, trebuie să suporţi şi rigorile drumului, de la Corvineşti către Bidiu, 5 km. Criza actuală a adâncit şi gropile drumului judeţean, iar speranţele în modernizarea acestuia încă mai sunt viabile. La intrarea în sat, de o parte şi de alta a şoselei prăfuite, tarlale aidoma tablei de şah. Unele lucrate, cultivate, altele pline de buruieni şi mărăcini. Badea Liviu mă întâmpină cu blândeţea omului de la ţară. Locuieşte în prima gospodărie de la intrarea în localitate. Liviu de la pod, cum este cunoscut, sărbătoreşte ziua de 1 Mai cu vitele la păscut. Are 3 capete, nu-i o treabă uşoară, dar dacă „aici stăm, să nu stăm degeaba”. Puţin mai încolo, tot cu vitele pe imaş, este şi Gorea lui Eronim. Sunt, din fericire, încă, şi la Bidiu gospodari care nu se lasă de animale. Cosma Lupşa este şi el unul dintre cei care au în bătătură câteva capete de bovine. În centrul aşezării, în faţa Căminului Cultural, modernizat în anii din urmă, vreo 7-8 copii, tot efectivul şcolii din localitate (în urmă cu 40 de ani învăţau la şcoală 128). Astăzi sunt doar câţiva în ciclul primar. Nu ştiu nimic de 1 Mai, ei se joacă. Îi întâlnesc pe „malul apei” (un pârâu cu puţină apă, dar, o spun cu părere de rău, cu multă mizerie) pe câţiva pensionari: Goricea a lui Dăiosu, fost miner şi Petraş, fost tractorist. Şi ei îşi dau cu părerea, dar cine să-i asculte? Îmi spun că n-ar fi rău dacă cei de la putere s-ar gândi să-i scutească de impozite pe cei care ar dori să se întoarcă şi să se stabilească în sat. Sus, pe drumul care duce către Cheţiu am ajuns la una dintre cele mai performante stupini din judeţ. Proprietarul, Maxim Sulici, inginer de meserie, are în curte o adevărată comoară. Făcută cu propriile mâini. O vie de revistă (ce produce vinuri de viaţă lungă), o tarla plantată cu cartofi răsăriţi deja, alei de flori, pomi înfloriţi şi, mai presus de toate, peste 100 de familii de albine. Mierea naturală, ecologică, produsă în stupina lui Maxim, este la mare căutare, iar acesta îţi vorbeşte de apicultură aidoma unui profesor universitar.

După Deal, pe unde mai poposim, e linişte. Oamenii au plecat. Unii, acolo unde nu este nici durere, nici… Alţii pe la oraş. Lelea Victorie are 87 de ani, stă singură, este încă în putere. De 1 Mai şi-a cules din grădină câteva şălate, usturoi şi mărar şi-şi pregăteşte o supă de şălate. Ştie foarte multe, e o adevărată enciclopedie locală. „Am muncit la mină (peste 40 de familii lucrau în Valea Jiului în anii 60, acum au mai rămas vreo 4 acolo), mi-am crescut cei 7 copii bătând munţii după zmeură. Aşa se câştiga atunci. În această parte a satului există puţină animaţie. Vreo 7 case sunt goale, 4 sunt ocupate, în trei dintre ele e doar un suflet, doar în familia lui Urs sunt 7 copii. E pustiu, e jalnic.

Se mai şi petrece de 1 Mai la Bidiu. În curtea casei lui Ana lui Todor este animaţie. S-au întors acasă copiii. La barul fostului primar Pop, prin poarta întredeschisă, zăresc câţiva la o bere, iar în vecini, la fostul vrednic gospodar Gorea a lui Abadi, de asemenea. În Bidiu, de 1 Mai a fost o zi ca multe altele. Cu singura excepţie că şi în acest sat s-au reîntors fiii pentru câteva ore. Iar gospodarii, atâţia câţi au mai rămas, îşi văd de treburile lor. Un sat cu mulţi pensionari care îşi târâie viaţa de pe o zi pe alta în speranţa unor vremuri mai bune. Şi la Bidiu s-a simţit mirosul „grătarului”, acest bun naţional, miros stropit cu câte o cantă cu vin din podgoriile locale.