Între intoleranţă şi justiţie

Scriem aceste rânduri pentru a arăta cum s-au

petrecut faptele în realitate, pe bază de

documente şi mărturii”.( Pr. Vasile Vranău)

După repunerea în legalitate a Bisericii Române Unită cu Roma ( Greco-Catolică), prin Decretul-Lege nr.9 din 30 decembrie 1989, prin care se abroga odiosul Decret 358 din 1 decembrie 1948, BRUR a dorit din partea bisericii surori, Biserica Ortodoxă Română, înţelegere şi colaborare. Nu s-a întâmplat aşa. S-a dezlănţuit împotriva BRUR o campanie de defăimare, de intoleranţă fără precedent. Aceasta a fost susţinută deşănţat de aproape toată mass-media, de partidul aflat atunci în ascensiune, câştigătorul primelor alegeri de după 1990 şi nu numai.

Doar ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului a avut o altă atitudine faţă de fraţii greco-catolici, recunoscând dreptul lor asupra bisericilor pe care le-au deţinut până în 1948, retrocedând acestora o serie de biserici .

În această situaţie dificilă, credincioşii rămaşi fideli Bisericii Blajului, s-au aflat şi se află şi în prezent între intoleranţa fraţilor orodocşi şi justiţie, apelul la aceasta fiind ultima soluţie de recuperare a bisericilor şi a mănăstirilor ,,furate” în 1948.

Avatarurile unui asemenea caz concret, cel din Ocna-Dej, este prezentat de preotul Vasile Vranău în cartea ,,Intoleranţă religioasă. Cazul Ocna-Dej” ( Editura ,,Galaxia Gutenberg”, 2007 ).

Preablajinul părinte Vasile Vranău, autor a câtorva volume de versuri, a fost nevoit să devină un luptător pentru adevăr şi dreptate înfruntând jigniri, apostrofări, ameninţări, dezamăgiri, refuzul total al dialogului fiind consfinţit chiar de IPS Bartolomeu Anania, în faţa unei delegaţii de greco-catolici din Ocna-Dejului.

Trei ani, cu o răbdare benedictină, s-a încercat închegarea unui dialog ,,cu preotul ortodox local în vederea găsirii unui modus vivendi creştinesc sau cel puţin rezonabil”. De ce părea mai absurdă intoleranţa faţă de greco-catolicii din Ocna-Dejului? Deoarece în această localitate în 1947, conform ,,Şematismului Eparhiei de Cluj-Gherla” din 1947, existau două parohii greco-catolice , cu trei biserici şi o biserică ortodoxă. Între greco-catolicii de atunci, majoritari şi orodocşi minoritari ,,exista o relaţie de normalitate, de prietenie”. Timp de 42 de ani BOR a folosit toate cele trei biserici unite. Preotul ortodox celebra duminical liturghia, pe rând, în una din biserici, celelalte find nefolosite.

După reconstituirea parohiei greco-catolice din Ocna-Dejului, în 1990, s-a solicitat dreptul de oficiere a liturghiilor greco-catolicilor în una din cele trei biserici apartinând BRUR. Răspunsul a fost o ploaie de injurii şi de ameninţări.

Epuizându-se calea dialogului asistat de reprezentanţii primăriei, ai prefecturii, neobţinându-se nici o rezolvare prin memorii adresate Patriarhiei BOR, Prefecturii judeţului Cluj, Parlamentului României, Preşedintelui României, Consiliului Europei de la Stasbourg, dar mai ales că ,,s-a propus demolarea bisericii” solicitate, credincioşii greco-catolici au fost nevoiţi să recurgă la justiţie, ,,Este calea ruşinoasă pentru noi care ne numim creştini, dar la care am fost nevoiţi să apelăm”, regreta părintele Vasile Vranău.

Soluţionarea diferendului pe cale justiţie a fost un alt mare calvar. Până la urmă, cu toate împotrivirile, bazate pe argumente de genul : ,,noi suntem majoritari”, ,,să vă dea Papa biserici”, ,,cine nu-i ortodox, nu-i român”, ,,greco-catolicii ne vând ungurilor”, deşi biserica retrocedată (,,Sfântu Gheorghe”) va fi reocupată de fraţii orodocşi, lege, adevărul şi dreptatea au biruit.

Cu ocazia vizitei pastorale a PS Florentin Crihălmeanu din data de 16 .06.2002, ,,victoria împotriva nedreptăţii, a adevărului împotriva minciunii, a iertării şi a iubirii nefăţarnice împotriva urii, a luminii împotiva întunericului care ne orbise minţile să nu mai putem discerne între ce este bine şi ce este rău, între ce se poate repara şi ce nu se mai poate schimba după atâţia ani de dictatură”, a putut fi sărbătorită prin rugăciune şi reculegere.

Istoria s-a repetat oarecum şi în localitatea Pintic, unde autorităţile au refuzaz să retrocedeze greco-catolicilor biserica din lemn, monument istoric, astfel că ei şi-au construit biserica lor, pe care au sfinţit-o în anul 2006.

Această carte-document este o o lecţie de adevăr, pe care părintele Vasile Vranău a redactat-o ca o mărturie a unor evenimente la care a paricipat direct : ,,Scriem aceste rânduri pentru a arăta cum s-au petrecut faptele în realitate, pe bază de documente şi mărturii”.

Cartea în discuţie mi-a relevat chipul de luptător pentru adevăr şi dreptate al preotului Vasile Vranău, pe care îl putem considera continuator demn al generaţiilor de preoţi greco-catolici care în anii comunismului nu s-au lepădat de credinţa lor. Părintele Ioan Vranău, tatăl său , poate fi mândru de fiul său.