Traian Băsescu: despre stare…

Cine a avut răbdarea să asculte „Cuvântul de învăţătură” al domnului preşedinte Traian Băsescu rostit marţi, 15 septembrie a.c., s-a putut dumiri, fără echivoc, despre adevărata personalitate a acestui om politic. Deşi a vorbit citind aproape două ore, n-a reuşit să spună nimic despre starea naţiunii, ci doar despre starea propriului Eu, adică, despre faptul că stă prost, şi acest lucru s-a întâmplat în Parlamentul ţării, în care şi-a făcut intrarea, cu mare pompă, încadrat între două femei apropiate sufletului său, care i-au ţinut trena până la aşezarea sa pe scaun.

Privindu-l pe acest politician mereu în prim-plan, îndeosebi de 5 ani încoace, mă gândeam că el s-a impus prostimii şi „elitei” româneşti datorită doar a vocii sale baritonale: clară, curată, sonoră. Ca fost figurant o perioadă de timp la Opera Română din Cluj, prin anii 60, am putut vedea aprecierea publicului faţă de calităţile vocale ale unor mari cântăreţi de operă care interpretau chiar personaje negative celebre. Cu o astfel de voce îi ţine în viaţa politică şi pe Boc, Olteanu, Videanu, Berceanu, cu vocea lor de „altistă”, parteneri al acelui spectacol de „operă” idioată „Să trăiţi bine”, care i-a prostit pe românii care azi au ca scop doar umplerea burduhanelor, fără prea multă muncă, aşa cum i-au învăţat politicienii ultimilor 20 de ani de „democraţie”.

Dacă personajul lui Dumas, clopotarul de la Catedrala de la Notre-Dame din Paris ar fi avut doi copii, unul ar fi semănat cu Traian Băsescu, iar celălalt cu HR Patapievici, şi asta doar ca fizionomie, pentru că respectivul personaj celebru avea calităţi morale mult deasupra celui dintâi.

Cum poţi aprecia într-un alt mod comportamentul acestui om, primul în stat, când de la serbarea ţigănească de la Coteşti-Vâlcea, unde se trăgea de brăcinar cu interlopul feroce Bercea-Mondialul, a descins a doua zi la CSM, unde s-a zburlit rău de tot „smotocindu-i” pe magistraţi că nu se preocupă de răufăcători, de corupţie, de reforma justiţiei, proferând chiar ameninţări la adresa acestora? Cum şi-a permis domnul preşedinte să declare nevinovăţia Elenei Udrea în condiţiile în care cercetările nu s-au finalizat de către Organul… de anchetă parlamentară? O fi auzit la viaţa lui domnul preşedinte de principiul lamarkist potrivit căruia „Funcţia creează organul?” Şi invers! Referitor la respectiva problemă, în treacăt fie spus, m-a uluit „filozofia” marelui analist politic cameleon Iosif Boda: „Nu poţi fi şi cu sufletu-n rai şi cu dânsa-ntrânsa!”, şocând-o pe moderatoarea blondă de la emisiunea „Agenda politică” de duminică, 20 sept. A.c., de la TVR1, aceasta neştiind cum s-o ia, neavând probabil experienţa Elenei Udrea.

Ţara este într-o criză economică şi financiară fără precedent. Populaţia sărăceşte pe zi ce trece, problemele complicându-se după alegerile prezidenţiale. Corupţia este mai în floare ca niciodată, mai ales la vârf şi în structurile de decizie de la toate nivelele. Ţara este de neguvernat. Economia este la pământ. Actele antisociale iau amploare fiind imposibil de stăvilit, bandele de răufăcători de toate culorile înăbuşind ţara. Crime, sinucideri, promiscuitate, ineficienţă de sus până jos. Învăţământul, sănătatea au ajuns cenuşăresele societăţii postdecembriste. Lumea întreagă se cufundă în propria-i nimicnicie.

Oare nu avea dreptate Nietzsche, filozoful nebun care alerga printr-o piaţă cu un felinar în mână urlând marile probleme ale omenirii debarasate de Dumnezeu? Luaţi aminte la întrebările lui, care nu şi-au găsit răspunsul nici astăzi: „Cum de am putut să bem marea? Cine ne-a dat buretele pentru a şterge întregul orizont? Ce am făcut când am desprins pământul de legăturile soarelui său? Încotro se îndreaptă acum? Încotro ne îndreptăm noi? Departe de toţi sorii nu ne prăbuşim fără încetare? Înapoi? Înainte? În toate părţile? Mai există un sus sau un jos? Nu rătăcim ca printr-un neant nesfârşit? Nu ne adie golul în faţă? Nu s-a făcut mai frig? La toate aceste întrebări putea el însuşi să răspundă, el fiind cel care, alături de mentorul său spiritual Bergson, au creat filozofia „supraomului” din care s-a născut şi Băsescu!

Închei cu ceea ce spunea preşedintele Traian Băsescu în faţa Parlamentului: „Despre ceea ce am făcut bine sau rău, mă va judeca poporul”, adică acea turmă slugarnică neştiutoare care l-a cocoţat în vârful piramidei, amintindu-mi de cuvintele lui Cicero: „Satisfacţia resimţită de omul politic nu trebuie să depindă de aprecierea mulţimii, nici de răsplata materială şi finalmente, nici de glorie, ci ea rezidă în însăşi conştiinţa îndeplinirii unei îndatoriri fireşti. Activitatea politică are valoare în sine, dar în condiţiile de mai sus omul politic trebuie să-şi sacrifice interesele particulare interesului public”.

Da, animalul politic însă, de peste două mii de ani, cu fălcile-i hulpave înecate în sânge, muşcă din hoitul democraţiei.