Curcubeul literelor

Scriitoarea Suzana Deac, după ce ne-a purtat prin lumea poeziei şi a psihologiei, aduce, prin intermediul Editurii Karuna, o culegere de proze, care sunt integrate sub genericul „Femeia şi bărbatul- Chemarea identităţii”. Cartea, care conturează tehnicile unui roman, debutează cu o scrisoare emoţionantă, în care trăirile psihologului Suzana Deac sunt împletite cu dantelăria croită în cuvinte. Triste relatările, smulse din străfundul inimii, prin care facem cunoştinţă cu cel mai bun prieten, încă din grădiniţă, Liviu. Eroii noştri parcă ar fi fost iubiţi înainte de a şti ce e iubirea, împreună descoperind diferenţele şi asemănările, împreună depăşind limita anumitor sentimente. Tot împreună au făcut, la fel ca toţi copiii din lumea largă, năzbâtii. Îngroparea de vi a puilor de pisică din lada de făină din cămară, toate acestea sub strategia „fraţi de lapte”. Sângeorgiu de Pădure, revine prin instantanee ale ramei amintirilor, ca un bumerang peste gândurile scriitoarei. „ M-am născut să fiu apreciată, iubită, să am succes social”, spune Suzana, şi noi o credem pe cuvânt că e aşa, mai ales că, prin tot ceea ce face este un om al urbei apreciat de cei din jur. Un psiholog şi un scriitor care confirmă deja, prin talentul nativ şi prin studiul aprofundat. Revenind la scrisoarea din primul capitol, gura muţeşte şi lacrimile izvorăsc în momentul în care descoperim că, după ce ani de zile, el şi ea, au păstrat în sufletul lor, deşi viaţa i-a purtat pe alte meleaguri, o iubire aparte pentru celălalt, Liviu părăseşte lumea dorurilor, după o grea suferinţă. Suzana Deac debutează în forţă, cu un amalgam de sentimente care se abat peste noi, şi tot aşa va şi încheia. Ne duce prin lumea ei, prin gândurile ei, prin trăirile ei. Profesorul Chibrit, dascălul de altădată, îndrăgostit de eleva lui, este caracterizat de scriitoare drept „mai, slab, îmbrăcat la costum…cu o voce destul de feminină, voalată, înceţoşată”. Scriitoarea are un mod aparte de a-şi creiona personajele, şi aici intervine şi psihologul, care emană fiecare trăire. În lumea „uniformizată”, peripeţiile cu dascălul sunt pe alocuri haioase, pe alocuri bizare, pe alocuri…frumoase. La fel ca primul personaj şi dascălul va sfârşi, plecând să-şi împartă gândurile în lumea de dicolo. Prin peripeţii trece şi fata ajunsă pe patul de spital, după o depresie în urma decesului mamei. În descrierea stării pacientei, Suzana Deac se întrece pe sine, aducând natura mai aproape de om: „ frunzele de castan parcă s-ar fi jucat unele cu altele, parcă s-ar fi mângâiat, s-ar fi alinat într-o despărţire… ştiau că fata se va ridica din pat şi se va amesteca în jocul lor”. Între pacientă se naşte o relaţie de tată-fiu-crede ea, de bărbat-femeie-crede el, situaţia fiind lămurită în momentul decisiv din biroul lui, unde cuvintele înving forţa, violenţa, trufia puterii fizice. „Festivitatea în două culori” aduce prin ochiul scriitoarei familia Molnar, în mod special pe Andreea şi trăirile ei, din timpul verilor petrecute la Gălăoaia. Aici unde „ crengile copacilor se întindeau cu ardoare după o fâşie de apă”, sentimentele sunt trăite la intensitate maximă, fata legând o prietenie trainică cu Paul viitorul preot de care îşi va aminti toată viaţa. Paul este cel care va fi, prin tatăl lui, alături de tânăra absolventă de liceu, este cel care nu va putea fi şters din gândul ei niciodată. Elisabeta, cea mai bună prietenă, „ un îngeraş cu păr brunet”, care „ îţi hrăneşte sufletul şi îţi oblojeşte rănile”, trăirile petrecute împreună cu actorul, garsoniera în care s-au creat lumi, sunt alte subiecte abordate în aşteptarea pescarului însingurat. Proza aceasta, a pescarului, ne duce cu gândul la Lostriţa, şi aici, femeia misterioasă tulburând pescarul. Este una dintre cele mai bune proze scrise în ultimul timp, o piesă de rezistenţă în colecţia Suzanei Deac, o apropiere tulburătoare între real şi mistic. În capitolul „Sandu” îl descoperim pe psiholog în cabinet, ascultând povestea unei mame ajunse la capătul puterilor, deoarece comportamentul copiilor ei, Sandu şi Andrei, a scăpat de sub control. Ce sfaturi primeşte mama veţi descoperi citind cartea. „Iubirea nu trebuie împărtăşită în toate clipele”, ni se spune în „Flori de castan”. „Portrete la lumină” sunt creionate într-un remember a călătoriei scriitorilor bistriţeni prin Europa. Victor, Dorian şi Vasile sunt preferaţii scriitoarei. Popasul din Piaţa San Marco, însemnările din Ungaria, se înscriu în rândul celorlalte jurnale de călătorie ale scriitorilor SSB. Povestea Rebecăi, fata de 14 ani cu epilepsie, ajutată de profesoara ei să vadă şcoala este un exemplu de dăruire totală a dascălului, un exemplu de iubire. „ Şi fluturii sunt liberi. În film. În piese de teatru” este convingerea cu care mergem mai departe spre lumea bunei dispoziţii, a parodiei, în care Suzana ţese, satiric, lumea în care trăim. Personaje ? Tigăile din bucătărie, micii, berea, hainele prinse într-un dans suav în magazin, într-un cântec fără sfârşit a ceea ce suntem, a ceea ce am putea fi….Cugetările întregesc cercul cărţii, într-un suav şi ritmic drum al literei. Suzana Deac prezintă „ o creaţie divină cu consecinţe terestre”, „ un curcubeu din care nu lipseşte nici o culoare”, un cocteil din care soarbem, bărbat şi femeie, literă cu literă, spre stâmpărarea setei de artă.