O perspectivă asupra povestirilor dedicate copiilor

În lumea miraculoasă a Suzanei Deac nu trebuie înghiţite pastile în încăperi aparţinând unor lumi iluzorii, trebuie păşit cu grijă în castele de sticlă învăluite în ceaţă, pe insule necunoscute pline de verdeaţă unde nimeni nu-l mănâncă pe celălalt; această lume te face să înţelegi cuceririle unor inimi de regi rătăciţi pe plaiurile îndepărtate de vânătoare, te vei pierde în soarele după amiezii pe ţărmuri de mare, vei afla ascunse salturi profunde în lanţuri de argint ca să cobori vertiginos, până ameţeşti de amplitudinea căderii într-un onirism studiat şi creativ. Vei descifra de asemenea taina înfrăţirii şi înmuguririi legumelor… fiecare cu misterul ei, vei dansa, visa şi te vei înălţa alături de balerine delicate, vei întâlni dragostea nevăzută şi vei admira trecerile în revistă ale unor iubiri încolăcite!

„Lecţiile de viaţă” necesare pentru a întroduce prinţesa pe-o scară neterminată a timpului, sunt practic din înţelepciunea autoarei şi ar trebui să citim din ele, mai întâi noi… să le învăţăm, să le aplicăm, pentru a deveni mai buni, însă, din păcate, viaţa ne împinge de multe ori aiurea. Totul se petrece în plan ideatic, avem de învăţat mult de la cunoaşterea universului, a naturii, a animalelor, a plantelor. Pretextând dialogul între împărăteasa - învăţător şi prinţesă, constaţi ca un cititor atent că din convorbirea ei deconectantă, incitantă şi mult peste media lirică, desprinzi sensibilitatea şi totuşi realismul scriitoarei.

Multe învăţăminte spuse cu răbdare găseşti în imaginarul omenesc al Suzanei Deac !

Instrumentele muzicale, păsările, iarba sau natura au rolul lor în înşiruirea idiomatică a copilăriei şi nu în ultim rând rămâne numai romantismul scriitoarei-poete; mila, iubirea faţă de ceilalţi o înnobilează şi îi dă încredere nesperată în culori, în frumuseţea lor, încheind apologia lor, a culorilor cu cea pe care o socoteşte cea mai reprezentativă,

‘’Învăţătorule, de acum încolo de voi avea o dorinţă, frică, spaimă sau speranţă, sus, la culoarea albastră mă voi uita… de acolo vine tot ajutorul!’’

‘’Simţi că iubirea s-a jucat cu tine de-a războiul, a tăbărât peste tine, a semănat seminţe de speranţă,…. apoi peste un timp ţi-a smuls din mână toate jucăriile, şi-a luat cuvintele înapoi şi a plecat cine ştie unde!’’Te surprinde marginal cu câteva gânduri încâlcite, iar în final va induce verdictul poveştii… ca să trăieşti trebuie să şi mori!

,,Lecţiile pentru viaţă,, care ar putea ajunge lesne manuale, sunt amplu de interpretat însă nu ies din limita accesibilităţii, iar gândurile sunt atât de adânci că rămâi mereu cu aceeaşi întrebare… oare poate exista în univers un mapamond neexploziv? Atât de profund s-a impregnat în om ura, dispreţul, furia, teama de necunoscutul care năvăleşte într-una peste noi că suntem îngroziţi de ce se va întâmpla. Acţiunea balansând, ca o mostră colorată, dansând în faţa şemineului, rătăcind printre afecţiunile curbate, se petrec în închipuirea scriitoarei şi sfaturile sunt date cu generozitate, surprinzând asocierea misterelor cu întrebări şi răspunsuri majore. Textul creează emoţii… literar este frumos construit, cu o undă de tristeţe minunat redată şi catalizând speranţele în încercarea de a rămâne lângă cititor pentru a construi împreună o lume mai bună… textul ar trebui înţeles la modul simbolistic şi figurativ fiindcă avem nu numai fragmente de admirat educaţional şi nu ştiu nici acum dacă e scris pentru copii sau oamenii mari.

scriitor Aurel Avram Stănescu