Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. Cap.16

Episcopul Caransebeşului, Miron Cristea, a fost ales , la 31 decembrie 1919, în scaunul de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe autocefale a României şi instalat la 1 ianuarie 1920. Fiind transilvănean, originar din Topliţa, Harghita, alegerea sa ca mitropolit primat al României, este urmarea firească a desăvârşirii unităţii de stat a poporului român şi făcuse parte din delegaţia românilor transilvăneni trimisă la Bucureşti pentru a prezenta regelui Actul Unirii Transilvaniei cu România, din 1 Decembrie 1918. De aceea, în noua imagine politică, prima datorie a Bisericii Ortodoxe era unificarea ei sub conducerea Sfântului Sinod de la Bucureşti.

Sinodul ierarhilor ortodocşi din Mitropolia Ardealului, în 23 aprilie 1919, s-a declarat desfiinţat şi s-a cerut includerea membrilor săi în Sf. Sinod de la Bucureşti. Se încep lucrările de unificare bisericească printr-o comisie care activează la Sinaia în anul 1919. Se decide că la temelia viitoarei legi de organizare bisericească să stea Statutul organic al lui Andrei Şaguna, după care s-a condus timp de jumătate de veac Biserica Ortodoxă din Transilvania. Doar în martie-aprilie 1925, Parlamentul votează legea şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, promulgate la 6 mai 1925.

Prestigiul României creşte după realizarea unităţii de stat, în acelaşi timp însă, creşte şi prestigiul Bisericii Ortodoxe Române, care avea la sânul ei 14 milioane de credincioşi. În urma multor cereri şi propuneri, Sf. Sinod a hotărât la 4 februarie 1925 să înfiinţeze Patriarhia Română Ortodoxă şi ridicarea mitropolitului primat la rangul de patriarh. Parlamentul votează pe urmă Legea pentru înfiinţarea Patriarhiei, publicată în Monitorul Oficial la 25 februarie 1925. Se trimit scrisori Bisericilor Ortodoxe surori cu această veste şi se primesc imediat răspunsuri cu binecuvântări frăţeşti, printre ele fiind şi a patriarhului ecumenic Vasile 2. La 1 noiembrie 1925 s-a făcut înscăunarea întâiului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, în faţa reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe surori şi ai celor ai Statului român.

Legea şi Statutul de organizare consfinţea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române organizată ca Patriarhie. În fruntea ei se găseşte Sfântul Sinod, compus din patriarh, care era preşedinte, mitropoliţi, episcopi şi arhiereii vicari în funcţiune. Sinodul rezolva problemele de ordin spiritual, canonic şi dogmatic, iar ca organ deliberativ pentru toată Patriarhia, era Congresul Naţional Bisericesc alcătuit din câte 6 membri, doi clerici şi 4 mireni, pentru fiecare eparhie, aleşi pe 6 ani, în atribuţiile sale intrau probleme administrative, culturale şi economice. Episcopii şi mitropoliţii sunt aleşi de Congresul Naţional Bisericesc, împreună cu Adunarea Eparhială a eparhiei vacante. Preoţii din Transilvania erau aleşi de Adunarea parohială, iar în restul ţării ei erau numiţi de chiriarhul locului.