România, încotro?

Neşansa actualei coaliţii PD-L – PSD aflate la guvernare este declanşarea şi acutizarea crizei economice şi financiare globale şi iminenta recesiune, care înseamnă şi scăderea consumului, deşi în ianuarie a.c. vânzările de alimente, în general, au cunoscut o creştere cu 18% faţă de luna decembrie 2008. Ce să însemne asta? Panică! Spaima zilei de mâine, aşa că “puţin, este plictisitor, dar mult, e mai mult”. Cele două partide mari aflate la putere sunt două organizaţii, două “maşini” politice care exprimă ideologii asemănătoare. În ansamblu, democraţii sunt ceva mai spre dreapta decât social-democraţii, proveniţi de la aceeaşi mamă. Adevăratele deosebiri însă, spre dreapta sau mai spre stânga, se situează în interiorul fiecărui partid, nefiind deosebiri substanţiale, iar dacă, totuşi, “s-au luat” din dorinţa de putere, s-o folosească pentru binele comun.

Românii sunt de aproape 20 de ani de “libertate” într-o stare de letargie perpetuă, visând cai verzi pe pereţi. Pentru a ilustra această stare, ei pot fi trimişi, virtual, într-o poveste din antichitate, fiind vorba de o ţară de vis aflată undeva pe la capătul pământului: Şlarafenland. Pentru a ajunge acolo, se spune, “trebuie să sapi cu gura un tunel printr-un munte de cozonac cu stafide. Odată ajuns de cealaltă parte, descoperi o ţară mirifică în care curg doar lapte şi miere. În loc de apă şipotele îşi revarsă lin şi îmbietor vin spumos. Pui fripţi îţi zboară drept în gură. Casele sunt din turtă dulce, iar gardurile din cârnaţi. Străzile sunt pavate cu caşcaval în loc de pietre. Acolo virtutea cea mai mare este să nu faci nimic toată ziua. Munca şi hărnicia sunt mari păcate. În Şlarafenland nu există şcoli, doar vacanţă fără de sfârşit”. Un basm ca toate basmele, un Paradis simptomatic în care omul îşi decantează toate frustrările şi lipsurile.

Acestor români li se cere azi solidaritate în austeritate, valabilă doar pentru cei mulţi nu şi pentru cei din vârful piramidei. Liderii de sindicat, neloviţi de vreo criză, s-au înhăitat cu guvernanţii pentru a-şi menţine privilegiile. Nici într-un domeniu de activitate aceştia nu au demonstrat ca fiind coparteneri cu echipa managerială la crearea de locuri de muncă, la realizarea productivităţii muncii, la obţinerea calităţii şi eficienţei economice, a rentabilităţii, cerând doar salarii mai mari fără muncă, fără acoperire în productivitatea muncii.

Unul din marii preşedinţi ai Americii moderne, ţară care a declanşat teribila criză economică din ‘29-’33, care a sărăcit întreg pământul şi care s-a străduit să declanşeze şi criza economică globală de azi, neînvăţând nimic din greşelile trecutului – Roosevelt, a promovat celebrul program de reforme (1933) menit a rezolva problemele unei economii bolnave măcinate de criză numit “Noua orientare” (New Deal). Cu toate efectele pozitive ale acestuia, doar cel de-al doilea război mondial, prin creşterea teribilă a producţiei de război, de armament, a salvat, printre alte ţări, şi economia americană, amintind că numai în această ţară rata şomajului s-a redus de la aproape 20% în 1933 la 1,59% în 1943. Să fie valabilă această reţetă şi pentru actuala criză economică?

Vom împrumuta bani, 19-21 miliarde de euro, de la FMI via UE, cu toată datoria externă existentă azi de 50 de miliarde de euro. Ce mai contează 20 de miliarde în plus? Nu ştie nimeni (sau ştie?) condiţiile care vor fi impuse de această instituţie financiară pentru acordarea respectivului împrumut care, la urma urmei, este absolut necesar, dar care va fi plătit de toţi românii, bogaţi ori săraci, în mod egal, cca 1000 de euro de căciulă. Nu ştiu dacă e mult sau puţin, dar ar fi bine de ştiut modul de folosire a miliardelor împrumutate.

Vom trece şi peste asta, aşa cum am trecut prin toate nenorocirile istoriei noastre milenare, o ţară aflată la răscruce de vânturi şi, poate că această criză economică şi financiară care ne amărăşte zilele acum la început de secol, să ne determine să abordăm un alt mod de viaţă care, cum spune Horaţiu, va face să “revină la viaţă multe lucruri uitate”.