Provocări tradiţionale

O, ioi, ioi, UDMR nu-i la guvernare! Etnia minoritară de frunte e persecutată, jignită, marginalizată. Ce mai, e prăpădul de pe lume! Cum de şi-au permis, iată, nişte partide politice să-i ignore pe cei un milion cinci sute de mii de etnici maghiari, cu ţigani cu tot, aflaţi în număr destul de mare prin secuime, care, dacă tot vorbesc ungureşte, s-au declarat ca fiind de aceeaşi etnie, să nu le dea şi lor nişte felii mai consistente din râvnitul tort al puterii. Dar lasă, va veni ea şi vremea UDMR-ului, după cum se exprima încrezător un parlamentar al acestei formaţiuni, care, nefiind nici cal nici măgar, are apucături de catâr. Se vor certa ele partidele de guvernământ şi, obligatoriu, vor cere sprijinul parlamentar al UDMR, sprijin ce-l vor primi, fireşte, în anumite condiţii. Şi nu-i un secret pentru nimeni că aceste pretenţii cresc de la o legislatură la alta.

Astfel, fostul ministru al Culturii, domnul Răzvan Teodorescu, un apreciat istoric şi critic de artă, a fost obligat să aprobe reamplasarea la Arad a monumentului dedicat generalilor executaţi în revoluţia de la 1848. Scos şi pus la păstrare de către un guvern liberal, după unirea din 1918, monumentul cu pricina, de-o ieftină grandilocvenţă, dar etichetat de UDMR drept “mare operă de artă”, a fost dedicat unor generali din armata ungară care au exterminat în revoluţia de la 1848 nu mai puţin de 40 de mii de români. Aceştia se făcuseră vinovaţi că au îndrăznit să-şi proclame arzătoarea dorinţă pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, strigând într-un singur glas: “Vrem să ne unim cu Ţara!”

Aşadar, punct ochit, punct lovit. Să lăsăm însă trecutul mult prea dureros pentru românii ardeleni, inclusiv furibunda campanie de deznaţionalizare dusă de autorităţile imperiului austro-ungar, ori crimele de după diktatul de la Viena. Oricum, liderii UDMR le consideră irelevante. Pentru ei contează doar modul în care reuşesc să intoxice şi să manipuleze propriul electorat.

Aflat în vizită de stat la Budapesta, actualul preşedinte al ţării, Traian Băsescu, a fost întrebat, la conferinţa de presă din finalul convorbirilor oficiale, când se va acorda autonomie teritorială aşa-zisului ţinut secuiesc. Uşor iritat de impertinenţa întrebării, preşedintele a răspuns vehement: “Niciodată”. Şi-a motivat răspunsul prin prevederile Constituţiei României de la articolul 1. Atitudinea şefului statului n-a rămas fără ecou. Liderii UDMR au protestat cu furie. Însuşi preşedintele UDMR, domnul Marko Bela, a declarat pe postul naţional de televiziune că: “România nu mai este demult un stat naţional”, ci “multinaţional” deoarece ar exista vreo 19 minorităţi naţionale, recunoscute ca atare.

Într-adevăr, şi repudiatul istoric stalinist, Roller, considera România tot “stat multinaţional”, iar implicarea ei în primul război mondial drept “imperialistă”, deoarece a avut drept scop acapararea de “teritorii străine”.

Tot pe vremea glorioasei epoci staliniste a fost creată, în inima ţării “regiunea autonomă maghiară”. Deci, unor astfel de concepţii şi mentalităţi, le sunt tributari liderii UDMR.

Ei clamează, fără jenă, în cel de al treilea mileniu, când până şi-n Federaţia Rusă adepţii “tătucului Stalin” şi-au subţiat considerabil rândurile, că România este “stat multinaţional”, iar autonomia teritorială a unor zone din centrul ţării pe deplin îndreptăţită.

În tradiţia acestor provocări i-au cerut şefului statului să-şi ceară scuze public pentru declaraţia făcută la Budapesta. Dorind probabil să domolească vârtejul iscat, la sfârşitul săptămânii trecute, Traian Băsescu a făcut o vizită în Covasna. La conferinţa de presă de la Sfântu Gheorghe nu numai că nu şi-a cerut scuze pentru ceea ce declarase la Budapesta, dar le-a făcut celor prezenţi o instructivă lectură a controversatului articol 1 din Constituţia României, dar şi a articolului 152 care precizează că definirea României ca “stat naţional, unitar, independent şi indivizibil” este nerevizuibilă.

Slabe sunt însă speranţele că liderii UDMR nu-şi vor intoxica, în continuare, electoratul cu poveşti despre modelul tirolez sau finlandez ori, de ce nu, de dragul rimei, guatemalez, uitând că, aşa după cum grăieşte o veche zicală românească: cine seamănă vânt, culege furtună.