Adormirea Maicii Domnului în evlavia creştină

Cultul Maicii Domnului ocupă un loc foarte important în evlavia creştină ortodoxă. Sărbătorile dedicate Născătoarei de Dumnezeu culminează cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pe 15 august, în fiecare an. Din cele mai vechi timpuri, pământul locuit de poporul nostru, era numit pentru frumuseţea lui, metaforic “a doua grădină a Maicii Domnului”, ştiindu-se faptul că prima grădină a Maicii Domnului este sfântul Munte Athos, încreştinat chiar de Preacurata Fecioară şi de Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan.

În locurile cele mai frumoase ale ţării noastre s-au zidit biserici şi mănăstiri, unde fiii acestui neam şi-au îndreptat şi îşi îndreaptă paşii şi gândul cu emoţie sfântă, aducând slavă lui Dumnezeu şi Maicii Sale preacurate. Fiecare vale are un loc aparte de pelerinaj la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când vine vorba de Bistriţa ne gândim la Dobric, Piatra Fântânele, Parva, Rebra, Monor etc., locuri unde se adună credincioşii, formând cete creştineşti ce aduc doxologii armonioase lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit, Fecioarei şi tuturor sfinţilor. În ziua Adormirii Maicii Domnului, fiecare Biserică parohială devine neîncăpătoare, iar imnele sacre dedicate Maicii Domnului se înalţă până în azurul cerului, mai ales că ele sunt cunoscute şi intonate de toţi credincioşii de la cel mai mic până la cel mai mare.

Istoric vorbind, cultul Maicii Domnului a avut o amploare deosebită mai ales începând din secolele III-IV, la Sinodul III ecumenic de la Efes 431, se consfinţeşte definitiv formula “Născătoare de Dumnezeu” pentru Fecioara Maria. La aceste sinoade ecumenice au luat parte şi episcopi din ţinuturile noastre, spre exemplu Timotei al Tomisului arată că ortodoxia românească este solidară cu ortodoxia universală. În muzeele noastre există foarte multe inscripţii pe piatră cu cuvintele “Maria naşte pe Hristos”, tot în această epocă s-au închegat minunatele noastre colinde în care Maica Domnului ocupă un loc prioritar.

Dar, evlavia populară, a preluat învăţătura sfintelor sinoade despre calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Fecioarei Maria, însă, mai sublim, ea a fost numită: Maica Domnului, Măicuţa Domnului, Măicuţă Sfântă, Măicuţa lui Dumnezeu şi a noastră, a tuturor, Maica Cerului şi nădejdea poporului, numiri ce exprimă afecţiunea credincioşilor faţă de Fecioara Maria.

Satul românesc, păstrătorul tradiţiilor seculare ale neamului, nu poate fi înţeles fără evlavia către Maica Domnului, cu ajutorul acestei evlavii s-a format firea românului: blândă şi înţeleaptă, paşnică şi deschisă, dreaptă şi dârză în a-şi apăra valorile perene.

Prezenţa vie a Maicii Domnului în viaţa poporului român s-a exprimat prin atâtea ctitorii puse sub ocrotirea ei. Din Moldova lui Ştefan până la Curtea de Argeş a lui Neagoe Basarab ori în Maramureşul voievodal, de la Nicula unde străjuieşte Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, până la Mănăstirea Neamţ unde se află o altă Icoană a Fecioarei cu pruncul în braţe, făcătoare de minuni, toate aceste locuri devin, în ziua Adormirii Maicii Domnului, locuri de pelerinaj naţional, spre aceste locuri curg ca râurile fiii acestui neam lăudând pe maica Domnului în graiul sfânt al limbii române, ca limbă “a vechilor cazanii”.

Icoana Maicii Domnului cu Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos în braţe, este aşezată întotdeauna cu cinste în fruntea casei noastre româneşti şi în faţa ei îngenunchiau bunicii, părinţii, copiii şi toată familia cerând ajutorul lui Dumnezeu şi în vremuri bune şi în vremuri grele. Dacă intri într-o casă în care la loc de cinste străluceşte icoana Maicii Domnului cu pruncul, ştii că te afli într-o casă creştină în care nu ţi se poate întâmpla niciun rău.

Maica Domnului, care azi s-a înălţat cu trupul la cer şi care ne-a călăuzit paşii pe toate drumurile istoriei noastre, să rămână mereu alături de noi cei ce o cinstim cu evlavie şi săvârşim mereu pomenirea Ei.