Theodor Echim – despre lumea în versuri

Născut la Monor, la poalele Munţilor Călimani, sub Vârful Poiana Tomii, Theodor Ichim este absolvent al Facultăţii de Horticultură din Bucureşti, pentru o bună perioadă lucrând ca cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări pentru Legumicultură şi Floricultură Bucureşti. În anul 1983 se stabileşte la Kassel, în Germania. Acolo, departe, îşi stâmpără dorul de casă prin poezie. Salvarea eului liric vine întotdeauna prin aşezarea meditaţiei în versuri astfel încât imaginea mamei sau a satului natal devin nemurire. Simţăminte, trăiri, bucurii, iluzii şi, dincolo de toate, dorinţa de a cunoaşte universul.
Poetul este însoţit în volumul de versuri „De ce oare?”, apărut la Editura Pastel din Braşov de crezul său: „Din încredere, dăruire şi mulţumire/ Mi-am făcut trecutul/ Din muncă, pasiune şi bucurie/ Mi-am făcut prezentul/ Din vise de fericire şi versuri/ Mi-am făcut viitorul/ Am fost, sunt şi voi fi un om ce se va împlini”. Precum o undă de soare în lumina întunericului, poezia este urmată de firul fanteziei: „Depăn firul fanteziei/ Pe-un mosor ce rime poartă/ Aud cântul ciocârliei/ Şi mă bucur mult de soartă”. Aceeaşi soartă în care destinul ne poartă pe meleaguri străine atunci când omul caută binele. În tot acest tablou, al străinătăţii, întotdeauna ne mângâie chipul mamei: „Mi-e dor de mâna ta mângâietoare/ Ce mă învelea pe spate când din sat/ Târziu venit de la vreo şezătoare/ Eu adormeam butuc în al meu pat/ Ţi-o simt şi acum cum ţolul netezând/ Făcându-mi cu ea cruce şi zicând/ Dormi bine, dragul mamei! Şi zâmbind/ Mă sărutai şi te auzeam plecând/ Nu mai ştiu bine, de ţi-am spus ori nu/ Ce bine mângâierea ta-mi făcea/ Ţi-o spun de aici, de pe pământ acum/ Şi-ţi mulţumesc pentru iubirea ta”.
O poezie în care răzbate fiorul trăirilor sincere, stâmpărate în mileniul luminii de oameni cu suflet şi dor: „Cine n-a văzut holde dansând/ Nu va dansa ca ele nicicând/ Aduceţi copiii pe câmp/ Să vadă, să audă, să simtă/ Cântatul cel pur şi adânc”. Chiar dacă este stabilit departe, poetul ştie că atunci „Când cireşul înfloreşte/ Şi iarba creşte/ Peste tot în ţară/ E primăvară”. Convins că „Ogor de sentimente/ Şi de experimente/ E omul viaţa toată/ Cum e scris în soartă”, Theodor Echim nu-şi părăseşte niciodată cu gândul plaiul străbun, pe care-l aşază în vers: „În ţara mea m-am reîntors/ Am regăsit aceeaşi ţară/ Iarna-i iarnă, vara vară/ Acelaşi caier, ce femeile au tors/ Aceleaşi zicale, aceleaşi cântări/ Când am plecat? Parcă a fost ieri/ Dar, totuşi, totul e nou iar/ Şi parcă-i iar primăvară”.