Povestea cândva Mitropolitul Bartolomeu Anania

Pe câd urma cursurile la Teologie, regretatul arhiereu îşi aducea aminte de un profesor de-al domniei sale, care preda la obiectul Dogmatică şi avea un obicei aparent bizar, neobişnuit, la susţineea unui examen. Aduna pe toţi din grupa ce susţinea proba, le cerea carnetele-index şi le punea tuturor notele. Pe urmă îi asculta (oral) într-un mod foarte serios.
„Noi, obişnuiţi a fi robii a tot felul de regulamente, păream contrariaţi, însă profesorul-părinte avea o explicaţie. (Un fundament al acestui comportament, practicat intens de mine la clasă în utimii ani de profesorat -n.a.)
„Nu totdeauna –zicea marele ierarh- felul în care un student se prezintă la un examen atestă că are nivelul de pregătire pe care l-am aflat în urma ascultării dintr-un subiect. Poate să fi nimerit unul din acelea pe care le ştia mai bine. Se poate să fi avut –el- student bun- vreo veste rea, un nenoroc în a trage un subiect mai dificil în formulare şi notele nu-i exprimă nici pe unul, nici pe altul.”
Negreşit că metoda este foarte bună, dar presupune o cunoaştere excelentă a fiecărui elev sau student, plus o memorie deosebită a profesorului examinator. Altfel, acordarea hazardată de note, care nu se justifică, notează o falsă şi chiar păgubitoare....bunătate. Căci ce e puterea fără înţelepciune? Primitivism? Şi ce este bunătatea fără dreptate? Slăbiciune? Ele trebuie să se compenseze într-o armonie cât mai desăvârşită

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5