Recunoştinţa împăratului Constantin

Destulă lume, de obicei mai puţin avizată, comentând cele spuse de Eusebiu al Cezareei (despre miraculoasa revelaţie a unei splendide Cruci înconjurată de stele şi inscripţia: „In hoc signes vinces”) a spus că o fi fost halucinaţie, iar dacă au fost martori ostaşi, precum şi cei din jurul împăratului, i-au spus „halucinaţie colectivă”.
Adevărul este că ostaşii lui Constantin şi-au pus pe scuturi şi flamuri semnul Crucii şi că deşi erau mai puţini şi într-un teren care-i defavoriza, au obţinut o victorie decisivă. După acest evenimnet, imperatorul şi-a arătat recunoştinţa poruncind încetarea oricărei persecuţii, trimiţând o scrisoare proconsului din Africa în acest sens şi în care se declara „un slujitor al lui Dumnezeu”. A urmat apoi Edictul de la Mediolanum şi notificarea prin inscripţii şi monumente a izbânzii câştigate „cu acest semn”(„in hoc signes”). Era prima dată ân istorie că un împărat îşi arăta atât de felurit recunoştinţa pentru Cruce, semnul creştinilor. „Tuturor celor care au sclavi li s-a poruncit ca pedeapsa crudă a răstignirii să nu mai fie aplicată. „Cel care va răstigni un sclav sau alt supus, să fie el însuşi răstignit.”
Unul din monumentele ridicate la Cnstantinopol era o statuie a lui Constantin, cu o lance lungă în mână, lance în chipul Crucii şi având pe soclu inscripţionat: „Prin acest semn mântuitor –adevărată dovadă a bărbăţiei- am scăpat eu oraşul vostru de sub jugul tiranului, redându-vă libertatea şi izbăvindu-vă, am redat senatului şi poporului măreţia de odinioară.”(„Viaţa lui Constantin cel Mare” în trad. lui Radu Alex. pag. 81)
A primit lângă el persoane creştine care-l puteau ajuta cu sfatul lor, a sprijinit repararea bisericilor distruse şi avariate de furia păgână, precum şi construirea de noi lăcaşuri, unele strălucite. A căutat să înţeleagă noţiunea de sinodalitate şi a participat la unele sinoade locale, ce vor preceda primul Mare Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Acest Sinod, convocat din iniţiativa constantină, trebuia să ia atitudine în faţa arianismului, ce provoca mari tulburări în Imperiu. Tuturor participanţilor niceeni li s-au asigurat mijloace de transport, cazare şi condiţii bune pe tot parcursul lucrărilor, deschise de însuşi împăratul, cel care a şi prezidat lucrările. S-au spus multe despre această „tutelă imperială”, dar nu totdeauna bine cumpănind lucrurile.