Andrei Mureşanu nu este autorul unei singure poezii

Sintagma cum că Andrei Mureşanu este autorul unei singure poezii („Un răsunet”, devenit Imnul Naţional cu titlul „Deşteaptă-te, române!...”) este nedreaptă. Totul a pornit de la afirmaţia lui George Bariţ, care a fost interpretată pripit şi superficial de către o parte din comentatorii operei poetului. Iată ce a scris Bariţ, contemporanul lui Andrei Mureşanu, întâiul său editor: „Deocamdată eu îmi dau la locul acesta părerea, că dacă acest bărbat nu ar fi conceput, cântat şi scris nimic altceva mai bun, în toată viaţa sa decât cele unsprezece strofe din 1848 care poartă acest titlu modest şi care începe: , imortalitatea lui la naţiunea noastră dincoace de Carpaţi i-ar fi asigurată” (s. n., citat din „Andrei Mureşanu-Poetul deşteptării naţionale”, antologie de Ion Buzaşi, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2007, p. 93). Ei bine, Iosif Vulcan, Iosif Şterca-Şuluţiu, Aron Densuşianu, George Sion şi însuşi Titu Maiorescu („Andrei Mureşanu a scris mai multe versuri, dar a făcut o singură poezie: ”) au rămas cuplaţi la afirmaţiile istoricului şi gazetarului G. Bariţ, anulând interesul pentru celelalte creaţii lirice ale poetului.
Consider că primul care i-a apreciat la justa valoare întreaga (s. n.) operă a fost Mihai Eminescu. El s-a aplecat cu acribie asupra tuturor poeziilor sale, pentru că nu întâmplător în „Epigonii” l-a numit: „Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet” şi i-a dedicat tabloul dramatic într-un act „Andrei Mureşanu”; recent, am recitit acest poem eminescian, apoi aceste poezii ale lui Andrei Mureşanu: „Răsunet”, „Aşa mi-a fost ursita”, „Către mierlă”, „Glasul unui român”, „O privire spre lume”, „Un suspin”, „La muza mea”, „Omul frumos”, „Un devotament familiei Hurmuzachi”, „Dorul meu”, „O dimineaţă pe Surul”, „România la 1854”, „Eremitul din Carpaţi”, „Cele două căpăţâni goale”, „Moartea şi candidaţii ei” etc. şi am avut revelaţia unui poet Andrei Mureşanu tipic romantic, transformat de Eminescu într-un personaj cu o gândire poetică profundă, specifică vremurilor tumultoase ale revoluţiilor de la 1848, aşa cum i-a fost viaţa şi versul.
Cel de-al doilea care s-a pronunţat obiectiv în privinţa operei acestui poet român, încadrat perfect în canoanele romantismului, analizându-i cu competenţa-i cunoscută poeziile, este criticul G. Călinescu; referindu-se la „Un răsunet”, acesta afirmă: „Această marseilleză română a distrus restul poeziei lui Mureşanu, ce însemna totuşi un pas în progresul poeziei ardelene profetice care avea să culmineze în Octavian Goga” (vezi „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, ediţie şi prefaţă de Al. Piru, ed. Minerva, Bucureşti, 1985, p. 255).
În semn de preţuire, acum, la împlinirea a 150 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Andrei Mureşanu, vă invit să cetiţi câteva din creaţiile bistriţeanului nostru.