Ştefan Mihuţ: “ Un mariaj cu viaţa”

O carte care nu poate fi raportată cu exactitate.la o anume specie literară, pare mai degrabă, un curriculum vitae romanţat, o creaţie între stilul beletristic şi publicistic. Prin noianul de informaţii prezentate şi abordarea lirică a epicului ne apropie de jurnal. Oricum ar fi, scriitorul apare ca un creator original tocmai datorită eterogenităţii, multitudinii şi variatelor povestiri cuprinse în volumul ”Un mariaj cu viaţa”, Editura Astra Dejeană, 2013.
O carte care nu va avea liniştea odihnei pe un raft de bibliotecă, menirea ei este să se plimbe printre cititori, să-i ademenească prin locuri străbătute, să-şi întâmpine cunoscuţii, uneori să-i sperie cu nedorite umbre ale trecutului…
Ca izvor de inspiraţie, viaţa reală te convinge că doar stilul jovial, umorul discret, dar sănătos, imagini trecute prin filtrul memoriei selective au mai rotunjit asperităţile ei, personajele reprezintă quintesenţa comportamentului epocii , gândurile, trăirile poartă amprenta generalului, care poate fi asumat de către fiecare cititor-cunoscător al acestora, deoarece trebuie să recunoaştem şi caracterul local al imaginilor, prin referirea la chipuri publice, de notorietate, locuri străbătute de paşii noştri şi găsite în descrierile din carte, întâmplări, care au avut răsunet,la un moment dat, în urbea noastră ori în satele din jur…
Un alt izvor de inspiraţie ar fi cel livresc.Încă de la primele pagini reţinem proverbe ale anticilor, ori ale înţelepţilor mai apropiaţi de timpurile noastre. Acestea contribuie la îmbogăţirea mijloacelor de expresie cu o bogată colecţie de paremii, aproape în fiecare povestire autorul strecoară, cu măiestrie, expresia paremiologică adecvată.
Deşi stilul naraţiunii ,specific povestirii, reflectă realitatea, metafora serveşte talentului , chiar abundă, dacă ne gândim la alegoria baciului şi al oilor negre şi albe, , parabola porcului, antiteza(memorabilă rămâne ,,Horea lu’ Ion şi şi neamţu’ Hanczi, diferenţa dintre cele două tipuri de cultură şi civilizaţie!) epitete duble sau triple, comparaţia, expresii populare etc, toate aceste procedee artistice demonstrează maturizarea narativă a dramaturgului Ştefan Mihuţ, care ne-ar putea face şi surpriza unui volum de poezii lirice…
Autorul face o analiză obiectivă a celor două tipuri de societate în care a trăit şi continuă să observe că aşteptările i-au fost, poate prea mari.
Cartea redă sentimentele şi gândurile sincere ale unui om al cetăţii, care a avut de luptat cu comportamente străine de propriul său mod de a gândi, dar de care-i depindea, oarecum ,existenţa materială şi socială. Autorul nu ascunde, nu idilizează nici ,,comunismul împuşcat,, dar nici,,capitalismul născut cu forcepsul,,
Are curajul de a-şi recunoaşte laşa dorinţă de a–şi salva familia şi în ciuda afirmaţiilor, altora,,că, de, ” după război, eroii nu-s doar doi!”-(n.p),,ar fi trebuit să,,…nici ei nu ştiu ce ar fi trebuit, autorul nu se dezice de vremuri, lucrurile nu se pot schimba de la distanţa spaţială sau temporală şi nici nu doreşte să se arate în faţa viitorimii altfel de cum a fost, spre deosebire de unele personaje din carte, care trăiesc şi astăzi printre noi şi pozează în imaculaţi. Meritul autorului este că îi expune într-o vitrină , pentru ca viitorii cetăţeni ai locului să aibă la ce cugeta…istoria se învaţă mai degrabă astfel…
Cartea cuprinde exemple de caractere frumoase, care s-au realizat profesional, social ori ca familişti, prin forţa propriei inteligenţe şi voinţe.,în ciuda vremurilor ostile…
Impresionante sunt respectul şi dragostea, recunoştinţa şi admiraţia de lungă durată faţă de soţie, faţă de femeie, în general, faţă de personalităţile adevărate ale locului, încrederea în mesianismul lor.
Volumul se închide cu o proză satirică, text ce ne trezeşte, ne scoate din armonia meditaţiilor plăcute momentului, naraţiune naturalistă, apropiată de proza franceză a secolului trecut, în care autorii folosesc metodele de investigare proprii stiintelor exacte , observaţia minuţioasă, reproducerea totala a realităţii, a naturii umane primare, ereditatea si mediul, personajul în relatie cu ereditatea bolii, instincte, aspecte sumbre, crude; utilizarea tuturor domeniilor limbajului etc.
O lectură care dă prilej de meditaţie pe tema timpului trecător şi norocul schimbător al omului, despre echilibru şi măsură în toate, despre omenie, căci, aşa cum spunea un proverb popular: ”De faci astăzi cuiva bine, mâine de la altu-ţi vine”.