Daciana Sârbu: Am început să punem produsele bio, legumele şi fructele româneşti pe masa europenilor!

Militează activ pentru aşezarea la locul ce li se cuvine a produselor tradiționale româneşti şi susține cauza micilor fermieri şi a dezvoltării fermelor familiale din România atât în Parlamentul European, acolo unde îşi încheie cu succes primul mandat şi vrea să-şi continue activitatea pentru următorii 5 ani, cât şi în fața marilor comercianți occidental. Daciana Sârbu vrea, prin ceea ce face, să fim mândri că suntem români! În Europa!
Considerată de analiştii politici occidentali ca fiind unul dintre cei mai muncitori şi activi europarlamentari români în mandatul actual, reprezentanta PSD în forul de la Bruxelles, Daciana Sârbu, s-a remarcat prin numeroasele sale proiecte şi inițiative care au avut ca scop sprijinirea micilor fermieri, a fermelor de familie, precum şi promovarea produselor tradiționale şi a celor bio din România. Agricultura a fost pe primul loc pentru eurodeputata Daciana Sârbu. Printr-o mulțime de acțiuni, atât la Parlamentul European, cât şi în țară, reprezentanta PSD în Parlamentul European a sprijinit promovarea produselor tradiționale româneşti şi a cerut ca banii europeni să meargă spre ajutarea fermelor mici şi a exploatațiilor familiale, care în România sunt atât de numeroase şi au nevoie de protecție de la Uniunea Europeană.
Daciana Sârbu este şi cea mai cunoscută susținătoare a agriculturii bio din România. Toamna trecută, alături de ambasadorul Franței în România, europarlamentarul Daciana Sârbu a reuşit să convingă un mare lanț francez de magazine să vândă produse bio româneşti, ajutând producatorii noştri să pătrundă pe o piață până atunci inaccesibilă. Al doilea pas s-a făcut chiar anul acesta, în aprilie, când, datorită muncii de convingere dusă de Daciana Sârbu, aceste magazine au hotărât să comercializeze legume bio din satele româneşti, la prețuri mult mai bune față de cele de import.
Reprezentantul PSD în Parlamentul European, Daciana Sârbu, îşi propune ca, în noul mandat în forul de la Bruxelles, să îşi continue activitatea în Comisia de agricultură, acolo unde e membră în prezent, întrucât consideră că acesta este un domeniu în care țara noastră poate să exceleze şi prin obținerea unui sprijin corect de la bugetul comunitar în vederea dezvoltării micilor ferme şi creşterea sectorului bio se pot contura surse de venit reale pentru populația României.

Comentarii

08/05/14 20:12
crin

Ce produse bio cand ciuma rosie distruge tot ce atinge!
europa sa traiasca romanii pot muri !!!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5