O bistrițeancă din capitala Lumii-Paris: S-a ajuns să ne omorâm cu sânge rece. Am fost datori să participăm la mitingul de azi

'Parisul este astăzi capitala lumii', a afirmat duminică președintele François Hollande, în fața membrilor guvernului reuniți la Elysée, înainte de a participa la Marșul solidarității împotriva terorismului, la care sunt așteptate sute de mii de persoane și zeci de lideri străini, relatează AFP.
Liderii mondiali, printre care şi cancelarul german Angela Merkel, premierul israelian Benjamin Netanyahu, ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov, dar şi preşedintele român, Klaus Iohannis, au luat la pas străzile din Paris. Pe lângă mitingul gigantic de la Paris, numeroase manifestaţii se desfăşurau duminică după-amiază în alte oraşe franceze, la care participau peste 600.000 de persoane.Alte manifestaţii se desfăşurau în numeroase capitale din Europa şi America, mii de persoane fiind reunite la Madrid, Londra, Bruxelles sau Washington, în semn de solidaritate cu Franţa îndoliată. "Luaţi-vă pixurile" sau "Libertate, egalitate, desenaţi, scrieţi", se putea citi pe pancarte, în cinstea celor 17 persoane ucise în trei atacuri jihadiste comise săptămâna aceasta în Franţa, dintre care 12 la redacţia revistei satirice Charlie Hebo miercuri, o poliţistă joi şi patru ostatici vineri.
Pentru acest marş, autorităţile franceze au luat măsuri excepţionale. În întreaga ţară au fost mobilizaţi 89.000 de soldaţi, poliţişti şi jandarmi.
"În faţa atacurilor barbare care au avut loc în Franţa, Europa şi întreaga lume liberă îşi arată unitatea şi solidaritatea. Gândurile şi inimile noastre au fost alături de cetăţenii francezi de la începutul acestor atacuri. Prezenţa alături de ceilalţi şefi de stat şi de Guvern la Paris va da un semnal ferm al dorinţei de implicare a României în lupta împotriva terorismului şi a extremismului de orice fel.", anunţă Iohannis în mesajul postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.
Gabriela Urs Pop, o bistrițeancă stabilită la Paris, ne relatează: Starea de spirit din casele noastre a fost, în aceste zile, una de frica si neintelegere. Daca daca intr-o tara care incearca din rasputeri sa integreze, sa uneasca si sa fie solidara cu cei defavorizati, se intampla asa ceva, oare unde da sistemul gres ? Cum am putea face sa traim uniti, unii langa altii in pofida diferentelor culturale, de origine, de religie, de opinie politica si de mentalitati? Suntem oarecum dezamagiti de faptul ca am crezut ca suntem in siguranta, vazand eforturile facute de aceasta tara in privinta integrarii si acceptarii diferentelor de religie si culoare. Suntem tristi sa vedem ca s a ajuns sa ne omoram cu sange rece niste oameni nevinovati (vorbesc aici nu numai de acei desenatori ci si de cei care au murit doar pentru ca se aflau intr- un moment nepotrivit in locul nepotrivit). Ne punem o mie de intrbari in aceste momente: oare o sa mai continuie atrocitatile astea, e doar inceputul?, oare are rost sa mai ramanem printre astfel de oameni?! Am fost datori sa participam la mitingul de azi, miting in care denuntam terorismul si libertatea noastra! un sentiment de panica ne invaluie pentru ca ne gandim ca adunarea de azi poate degenera cu toate ca s- au anuntat 2200 de forte de ordine care sa securizeze perimetrul. Ne e frica ca o sa reuseasca sa se strecoare si sa se mai intample vreo nenorocire...Avem insa speranta pentru ca vadem oameni, precum cei de la Charlie Hebdo care sunt pregatiti sa infrunte moartea pentru aceasta idee de LIBERTATE. Stiau ca sunt amenintati de acesti teroristi extremisti pentru ca au trecut deja printr un atentat in 2011 care insa s a soldat doar cu daune nu si victime, insa au preferat sa continuie sa si apere pur si simplu "libertatea lor de expresie" asa cum au inteles o ei! Nu cred ca acele desene au incitat pe cineva la ura, ura e provocata de actele pe care acesti extremisti le fac in lume!!! Citeam azi dimineata ca un alt ziar din Germania care a publicat caricaturi din CHALIE HEBDO a fost incendiat... e o situatie dramatica ce se instaureaza in lume, o situatie pe care n as fii vrut sa o cunosc vreodata nici eu nici urmasii mei! Doamne ajuta!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5