Mijlocenii Bârgăului: Comemorări cernite

La finele primei decade a acestei luni, comunitatea ortodoxă de la Mijloceni comemorează împlinirea a treizeci de ani de la moartea părintelui protopop iconom stavrofor Pop Augustin (26.11.1901-10.10.1944-8.03.1985), martir al bisericii noastre naționale și al neamului românesc, supraviețuitor miraculos al unui masacru abominabil și cincispreze ani de când a plecat spre drumul veșniciei succesorul său, părintele iconom stavrofor Eugen Trif (05.08.1942-09.03.2000). Împreună au păstorit în această comunitate mai bine de 73 ani, părintele Pop Augustin: 47 ani (19.09.1926 - 01.11.1973), iar părintele Eugen Trif: 26 ani (01.01.1974-09.03.2000), după o activitate anterioară de șapte ani în Parohia ortodoxă română Chiraleș. Au activat în vremi cu perioade și momente de grea încercare, pe care au reușit să le depășească, iar principala și cea mai redutabilă armă de care au uzat a fost credința și marea lor dragoste de neam și țară. Cu ajutorul acesteia, părintele Pop Augustin a devenit protogagonistul unor adevărate minuni, lucruri incredibile, nemapomenite, de neimaginat, a reușit chiar să învingă moartea hâdă și să revină la viață, după ce în nesăbuința și micnicia lor slugile puterii de ocupație vremelnice l-au împușcat mișelește în cap. Evenimentele s-au petrecut după Actul samavolnic din 30.08.1940, în baza căruia o parte din teritoriul național din care a făcut parte și mirificaVale a Bârgăului a ajuns sub ocupație horthystă. Impactul a fost unul devastator și a fost resimțitde vrednicul părinte și enoriașii săi încă din primele zile la întreaga lui duritate și intensitate. La aceasta au contribuit în mare măsură și veștile ce le-au parvenit despre evenimentele cutremurătoare petrecute la 09.09.1940, în comunaTreznea, din județul Sălaj, de care aparținea satul Bozna, în care părintele a văzut lumina zilei, ce a fost trecută prin foc și sabie de trupele de ocupație. La acestea s-au adăugat cele întâmplate a doua zi la Huedin,ce l-au vizat pe unchiul său, părintele protopop ortodox român Aurel Munteanu, (căsătorit cu Lucreția Munteanu, sora părintelui Pop Ioan, tatăl lui Pop Augustin – n.n.), care a fost acostat în centrul orașului de un grup de exaltați în timp ce se deplasa să oficieze o înmormântare, fiind asasinat cu bestialitate. Din aceste prime și triste evenimenteși din faptul că în administrația comunei Susenii Bârgăului de care aparținea satul Mijlocenii Bârgăului în care păstorea, a ajuns notar Zombor Kolomán, un șovin notoriu, a înțeles că urmează o perioadă nefastă, de mare și grea încercare, de obidă, osândă și năpastă, de patimi și suferințe. Ar fi avutla dispoziție, desigur, și varianta refugiului, dar a considerat că pe furtună și vreme rea nu poate abdica de la îndatoriri și să-i lase de izbeliște pe cei care își doreau să le fie alături pentru a-i ajuta și a le întări moralul și încrederea într-o eliberare cât mai grabnică. În hotărârea pe care a luat-o, a contat mult și faptul că fiind un foarte bun cunoscător al limbii maghiare spera că o să-i mai tempereze pe reprezentanții prea zeloși ai puterii de ocupație. Așa după cum bunul părinte intuise, a început să fie, însă, tot mai greu din zi în zi, actele de opresiune, internările în lagăre sau închisori, expulzările, maltratările, concentrările în detașamentele de muncă forțată, rechizițiile au devenit acte cotidiene. Acestora li s-au adăugat abuzurile, amenințările, umilințele, atentatele la adresa limbii, credinței, culturii, obiceiurilor, tradițiilor și asupra celorlalte elemente definitorii pentru existența și spiritualitatea românească. Apogeul opresiunii a fost atins după începerea operațiunilor militare pentru eliberarea Transilvaniei,când s-a ajuns la concluzia că prin activitatea sa pastorală, duhovnicească subminează interesele opresorilor, motiv pentru carea devenit una dintre țintelelor predilecte. I s-a interzis până și să mai predice, să-și îndeplinească sarcinile și atribuțiunile specifice funcției. Apoi, pentru a-l putea controla și a-l avea mereu la îndemână, i s-a instituit domiciliu forțat. Au urmat arestările și interogatoriile repetate. În condițiile înaintării vertiginoase a armatelor române și aliate eliberatoare, ocupanții instituie o adevarată atmosferă de Apocalipsă, transformă minunata Vale a Bârgăului într-o Vale a Groazei, o Vale a Plângerii și a Durerii. În deruta lor generalizată decid asasinarea părintelui și a altor șase locuitori de frunte ai zonei pentru care libertatea și demnitatea erau elemente intrinseci ale vieții și existenței lor.Avem marele privilegiu și posibilitatea de a putea prezenta faptele așa cum au fost consemnate ori relatate chiar de bunul părinte. În ziua de10.10.1944, după lăsarea întunericului, a început calvarul. Am fost preluat primul din beciul restaurantului (Casa lui Ioan Vrăsmaș - n.n.) de la Prund în care eram încarcerați. Din curte am ieșit în șosea, după care am intrat într-o grădină (cea a doamnei Miss Heity – n.n.). Aici s-a format cortegiul tragediei mele: în față un soldat cu baioneta la armă, în dreapta un zaszlos (ofițer cu gradul de sublocotenent), iar în urma mea un plutonier de jandarmi de front. Am realizat că merg la o moarte sigură, iar gândul că s-ar putea să-mi pierd viața în împrejurări ce nu vor fi cunoscute nici de familie, nici de credincioși, m-a tulburat sufletește, am început să tremur, iar picioarele parcă nu voiau să mă mai asculte. În acele clipe grele,”cineva nevăzut mi-a șoptit de trei ori la ureche cuvintele: Nu te teme că-i scăpa!“, fără să văd pe altcineva în preajmă, în afara celor trei călăi. Aceste încurajări mi-au readus liniștea, care mi-a permis să merg mai departe cu privirea ațintită spre ofițer. La un moment dat soldatul din față zice:”itt von !“ adică e aici! (se referea la groapă), după care face un pas în dreapta. Ne oprim, urmează o liniște mormântală, iar în aceste împrejurări am fost împușcat mișelește în cap cu un revolver de către plutonier. Glonțul mi-a perforat craniul, a pătruns pe sub urchea dreaptă și a ieșit la un centimetru sub orbita ochiului stâng. După împușcare, am scos un Vai ! prelungit și puternic, după care m-am prăbușit cu fața în jos. Nu simțeam nicio durere, eram conștient, iar încurajările conținute în formularea ”Nu te teme că-i scăpa!“, mi-au ridicat moralul și întărit speranța într-o posibilă salvare. A început o luptă inimaginabilă în care călăii îmi doreau și așteptau cu ardoare moartea, iar eu salvarea, așa că respiram tot mai ușor, aproape imperceptibil, iar sângele ce nu contenea să-mi curgă șiroaie pe față, pe barbă, pe haine îl înghițeam, rămânând într-o aparentă nemișcare. La un moment dat am fost totuși nevoit să fac o inspirație puternică urmată de expirație adâncă. În această situație, au aprins lanterna, m-au întors cu fața în sus și văzându-mă într-o baltă de sânge, după ce mi-au verificat pulsul în final au conchis:” Meg von halva!, adică e gata, e mort“. N-am mai reținut decât comanda ”fog meg a labit !“, adică prinde-l de picioare, întrucât mi-am pierdut cunoștința. M-au transportat până la groapă, aflată la vreo 50 de metri de locul în care m-au împușcat. În timp ce m-au aruncat în groapă, m-am lovit cu capul de peretele gropii, iar în acel moment m-am deșteptat. Întrucât din șoaptele călăilor am realizat că mă aflu într-o groapă, am continuat să respir în vechea regie, adicătot mai ușor, pentru a-mi simula decesul. În final călăii au plecat după un alt osândit, iar părintele orbecăind prin noapte, și-a găsit obloșire la o casă de buni creștini, cea a familiei Chifor Vlad, situată pe un delușor, unde spre bucuria lui mai pâlpâia, cu încălcarea interdicțiilor instituite, lampa. În dimineața de 11.10.1944 la Prund au ajuns trupele române și sovietice, granița dintre viață și moarte fiind pentru victimele masacrului doar de câteva ore! Datorită marii minuni Dumnezeiești, părintele cu două vieți, cum l-am putea numi fără a greși, și-a putut continua activitatea pastorală duhovnicească până la pensionarea sa survenită la 01 noiembrie 1973. A trecut la cele veșnice la 08.03.1985, la vârsta de 84 ani, la mai bine de 41 ani de la groznica și incredibila tragedie. După pensionare, activitatea din parohie a fost continuată de vrednicul și merituosul său succesor, părintele iconom stavrofor Eugen Trif. Descins în comuna natală din postura de șef de promoție la absolvirea Facultății de teologie ortodoxă de la Sibiu și cu experiența dobândită în parohia de debut a activității sale, a ostenit cu dragoste, pricepere, râvnă și rezultate dintre cele mai notabile la restaurarea, primenirea, înzestrarea, înfrumusețarea și înnobilarea Casei Domnului, monument istoric datând din secolul al XVII-lea (1670), astfel că, la vârsta de numai 57 ani, când a fost chemat intempestiv la cele veșnice, a lăsat-o gătită precum o mireasă. De numele și activitatea lui se leagă, de asemenea, edificarea și darea în folosință a unei superbe case parohiale, o construcție tip P+1, prevăzută cu toate utilitățile, amenajarea căilor de acces și spațiilor adiacente sfântului lăcaș și nu numai. Toate acestea au presupus eforturi prelungite, o activitate susținută, perseverență și iscusință în depășirea dificultăților și greutăților. A fost merituos și prin faptul că a știut și a reușit ca în grele vremi ce ne încercară să obțină acordul și sprijinul necondiționat al credincioșilor pentru care și-a manifestat nu o dată întreaga gratitudine. De altfel, la intrarea în sfântul lăcaș a ținut să fie consemnate numele tuturor celor ce i-au fost alături în activitatea sa trudnică desfășurată spre binele și în folosul comunității. Părintele Eugen a fost un suflet bun și mărinimos, iar drept dovadă și astăzi la împlinirea a 15 ani de la trecerea sa în neființă pot fi întâlniți credincioși nu numai din fosta parohie, dar și de la Joseni și din alte localități, care îi sunt recunoscători pentru actele sale de mare bunătate și mărinimie. Cu ocazia acestor comemorări cernite am socotit că merită să reamintim fie chiar și succint activitatea părintelui protopop iconom stavrofor Pop Augustin, martir al bisericii noastre naționale și al neamului românesc precum și a vrednicului său succesor, părintele iconom stavrofor Eugen Trif și să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în liniște și pace !