Un impostor aplaudat din ignoranță !

În eseul Istorie și mit în conștiința românească, Ed.Humanitas, ISBN
973-50-0055-5, la pagina 37 autorul scrie – Fac, la rândul meu,
următoarea remarcă … de la 1700 până la 1948 ortodocșii au fost
minoritari în Transilvania …!? Dincolo de misticismul ce presupune o
astfel de afirmație în sine <> ar mai fi de remarcat esențialul că în
“Transilvania” la 1700 nu a avut loc nici un recensământ. Ar mai fi de
subliniat faptul că autorul, probabil, nu cunoaștea frontierele
provinciilor românești Transilvania, Banat, Crișana, Sălaj,
Sătmar-Ugocea și Maramureș. Și nu e clar ce înțelege eseistul prin
Transilvania sau ce înțelegea Gusztáv Molnar** pe care-l continuă, de
fapt, în citatul de la pagina 37. Conform excepționalului dicționar Astra
(vol. III, pg 491) la 1762, erau 128 de mii de familii ortodoxe și 25 de mii
greco-catolice. În 1857, conform volumului Transilvania între Revoluția
de la 1848 și Unirea din 1918, ed.CST Cluj Napoca, 2000, ISBN 973-577-240-X
(pg215) de I.Bolovan în Transilvania (strict) și în comitatul Sălaj
erau 31,3% ortodocși și 31% greco-catolicii. La 1900 conform
dicționarului Astra (vol. III, Sibiu-1904, pg 1162) în teritoriile
administrate de fictivul regat Hungariae erau 1699 de mii de români
ortodocși și 1196 de mii de români greco-catolici! În fine, am putea
găsi o ieșire pentru impostură doar trunchiind/amendând citatul de mai
sus numai că îl băgăm pe autor într-o belea și mai mare sau dacă mai
era nevoie atunci arama i se arată nestingherită pe față.
Tot în volumul citat Istorie și mit în conștiința românească la pagina
274, dar și în alte scrieri, eseistul ne informează: “În Transilvania
(teritoriile de peste munți, în ansamblu lor) potrivit recensământului
din 1910, românii erau cotați cu 53,8%, maghiarii cu 31,6% ... “. Chiar
fără să fii istoric oricine s-a interesat de istoria Transilvaniei știe
că recensămintele ungurești se contrafăceau folosind 3 metode de
falsificare în cascadă; nu și eseistul al nostru. O parte din rezultatul
final al cascadei de falsuri ale recensămintelor ungurești se poate corecta
ținând cont de structura confesională. Adunând astfel ortodocșii și
greco-catolici în comitatul Târnava Mare obținem 6% în plus pentru
românime față procentul unguresc oficial. Dacă luăm cazul comitatului
Bihor (o parte a rămas în afara graniței) după recensământul din 1890
avem 219.940 de români și 283.806 de unguri (Astra, vol.I pg 484) și facem
corecția după structura confesională atunci în comitatul Bihor erau
233.419 români și 210.359 maghiarofoni. Corect maghiarofoni și nu unguri
– vezi în acest sens două studii edificatoare ale Institutului de
Genetică al Academiei ungare.1 Menționăm corecția după structura
confesională poate repara numai parțial cascada de falsuri ungurești.
Același scriitor în eseul Două secole de mitologie națională
(Ed.Humanitas 1999, ISBN 973-50-0000-8) la pg. 101 alătură România de
grupul Polonia, Cehia, Iugoslavia, Ungaria, țări care și-au expulzat
cetățenii germani după capitularea Germaniei în 1945. Un fals și altă
mare impostură!
Același în eseul Primul război mondial, ed. Humanitas, 2014, ISBN
978-973-50-4305-6 la pagina 102 deplânge că Aradul, Oradea și Satu Mare
n-au rămas Ungariei. Să nu fii auzit scribul de succes de fenomenul de
epurare rasială practicat de minoritarii maghiarofoni la adresa
majorităților române, germane și slovace - adică etnocidul,
maghiarizarea, colonizarea și expulzarea1? Să nu fii răsfoit nici măcar
Enciclopedia României, 1938, vol.I., la pg. 148 și să vadă că
hinterlandul Aradului, Orăzii și Sătmarului era covârșitor românesc la
1930, adică 67,5%, în ciuda a două secole de maghiarizare turbată, în
ciuda colonizăriilor de la finele secolului XIX și începutul secolului XX?
Să nu fii auzit deloc de fenomenul de maghiarizare2? Să nu știe că opidul
german Buda&Pesta n-avea la 1715 nici 19,5% maghiarofoni1,2? Majoritatea
fiind germană, maghiarizarea Budapestei făcându-se direct cu bâta, așa
cum scrie și Johann Weidlein!3 Revenind acasă, în opidumul Devei între
1880 și 1910 maghiarofonii și proaspăt maghiarizați au crescut oficial cu
239,9% în timp ce germanii au scăzut în aceiași perioadă cu 67,7%.2 În
aceiași ordine de idei la pg. 102 constată că și granița
româno-ungară în Banat s-a trasat defavorabil Ungariei, uitând că după
cele 3 recensăminte austriece din secolul XVIII în Banat nu erau unguri,
maghiarizați sau maghiarofoni!1 Tot în acest volum la pagina 97 eseistul
lăsă să se înțeleagă că Adunarea de la Alba Iulia din 1 decembrie
1918, care a proclamat Unirea n-ar fi tocmai legală, prin urmare, logic, ar
rămâne valabilă și legală unirea proclamată și nu votată măcar din
30 mai 1848 când românii reprezentând minimum 62,3% din totalul
populației (vezi același Ioan Bolovan citat mai sus la pg. 215) nu aveau
nici un reprezentant ales. Au fost de față avocatul Bohățel și episcopal
Ioan Lemeni ca să transmită Dietei voința românilor exprimată în cadrul
Adunării Naționale de la Blaj din 15 mai. Unire proclamată sub teroare la
adresa sașilor și a lui Ioan Lemeni, Alexandru Bohățel, (vezi G.Barițiu
Părți alese din istoria Transilvaniei, ed.1994, Brașov, vol II, pg 218).
La 1 decembrie 1918 au fost 1228 de delegați din care 680 erau mandatarii
comunităților locale; comunități care prin capii de familii au semnat un
Credenționar prin care cereau Unirea cu România necondiționat. De exemplu
numai în satul Porumbacu de sus peste 200 de capi de familie au semnat acest
Credenționar cu care preotul dr. N.Solomon s-a prezentat la Alba Iulia.
Mulți capi de familie erau în America, alții precum familia preotului
N.Bărglăzan după retragerea trupelor române în toamna lui 1916 s-a
refugiat în Moldova și încă nu revenise acasă! Cu mult înainte (8
noiembrie 1918) primarul ungur al Albei Iulia fugise, dar toți funcționarii
unguri au depus jurământ de credință Consiliului Național Român (vezi
ziarul Alba-Iulia din 17/30 noiembrie 1918)! Adică nu 1228 de delegații, nu
o sută de mii de participanți direct ci însăși Transilvania, democratic
vorbind, ceruse Unirea. Ar mai fi fost armata română! Nu, erau încă
autoritățile ungare (formații armate, miliție, funcționari) care de
exemplu se manifestau plenar și propriu unguresc împușcând și arzând de
vii 45 te femei și bărbați la Beliș (munții Apuseni). Asemănător și
în multe alte localități între care și Hotar, Seghistel, Câmpeni,
Marghita (vezi Vasile Netea, O zi din istoria Transilvaniei, pg. 125). În
fond ce face eseistul nostru – susține pur și simplu teza serviciilor
maghiare de azi a autonomiei Transilvaniei, care este un prim pas spre
preluarea Transilvaniei. Și nu este singura teză a serviciilor maghiare
și neocominterniste de azi pe care eseistul cu pretenții de istoric le
servește, astfel pg. 99 pune problema drepturilor colective ale
minorităților uitând odată să precizeze că în Ungaria trianonică mai
erau urme clare ale majorității româno-germano-slovace, adică doar 50%,
ce fuseseră odată peste 71% după recensământul făcut de austrieci la
1787. A doua oară nu amintește nimic de teroarea continua de după 1920 la
adresa minorităților.1 În fine, nu există drepturi colective în
jurisprudența internațională pentru că nu s-a inventat/admis răspunderea
colectivă! Oricum autorii cimitirului românilor, germanilor și slovacilor
din Panonia și Câmpia Tisei nu pot ridica pretenții de diriginte în
materia protecției minorităților în Europa decât prin impostori
recrutați ai neocominternismului și în fața ignorantei clase politice de
la noi și de aiurea.
Eseistul nu se lasă, mai lovește lăutărește, după ureche, și prin
lingvistică! Se bazează pe DEX, DEX-ul la rândul său se bazează pe
dicționarul unui binevoitor din secolul al XIX-lea, Alexandru Cihac! În
înțelepciunea populară germană ce a făcut Cihac se traduce cu un
avertisment: “să te ferească Dumnezeu de cretinul binevoitor“. În
eseul România țară de frontieră a Europei (Humanitas, ISBN
978-973-50-3203-6); la pg. 56 autorul susține că neam l-am împrumutat din
maghiară, numai că Dicţionarul istorico-etimologic al limbii maghiare, Ed.
Academiei Ungare, 1970, în vol.II, la pg. 1034, scrie că nyám apare în
texte maghiare prima dată la 1881 și provine din română. În română
neam apare în Codicele Voroneţian, în Tetraevanghelul lui Coresi, în
Palia de la Orăştie, în Noul Testament de la Bălgrad, la Neculce șamd.
Și cât de ridicol trebuie să fi ca să inghiți gogomănia DEX-ului
Cihacului după care etimologia românescului neam vine din ungurescul nem!
Adică din nu-ul unguresc rezultă cu necesitate și univoc neamul românesc!
Aberațiile talentatului eseist nu se opresc aici, eseurile sale sunt pline
de alegații de genul celor devoalate, dar și numai după acestea puține
relevate mai sus întrevedem un plan (un ΓΟСПЛАН-sugestia unui
prieten)!

Cerc. Şt. Pr. Octavian Căpăţină, 4 iunie 2015, Cluj Napoca
* Fragment din conferința Elite și elite culturale și istoria,
Cluj-Napoca, 15 ianuarie 2015
** Acest G.Molnar - este condus de R.Șorban prin anii ’70, ca invitat al
Academiei Române, prin nordul Moldovei, ocazie cu care acesta se destăinue
cam așa: “voi aveți ceva al vostru, propriu, noi n-avem nimic al
nostru”. Logic.1

Referințe
1 Cultură, confesiune, etnie și rasă în Transilvania, Câmpia Tisei și
Panonia, ed.Casa Cărți de Știință, ISBN 978-606-17-0618-1
2 The towns of Transylvania, ed. Negoiu, 1995, ISBN 973-96830-1-0
3 Imaginea germanului în literature ungară (Das Bilddes Deutschen in der
Ungarischen Literatur), ed.F.C.R. 2002, ISBN 973-577-257-4