Părintele Ovidiu Vasile Tofan şi copiii Telcişorului
Într-o zi de toamnă când copacii,încet,încet, încep a îmbrăca mantie ruginie,am fost învitată la o acţiune astristă organizată de către inimosul fiu al satului Telcişor,ing. Valeri Toderici,preşedinte executiv al asociaţiei culturale,,Virtus Romana Rediviva’’din Cluj-Napoca Această asociaţie reuneşte fiii Ţării Năsăudului şi ai Bistriţei.trăitori în Cluj-Napoca şi care organizează de două ori pe an simpozioane cultural-ştiinţifice,unde participă neîntrerupt şi astriştii năsăudeni,bistriţeni,dejeni.D-l Toderici a pus bazele unui cerc ASTRA în comuna Telciu,preşedinte prof Ilovan Cristian,cu ramificaţii în Telcişor,Bichigi şi Fiad.Fiind zi de sărbătoare,am ajuns pe un drum asfaltat(cinste primăriei Telciu) la o bijuterie de biserică
înalţată pe o colină,ca să mai prindem o parte a Sf.Liturghii.
La intrare,biserica are un mic hol,bine gândit,pentru ca iarna,să nu pătrundă frigul mult şi direct de afară.Pe peretele din dreapta,am observat mai multe diplome,aspect neaşteptat într-un lăcaş de cult,propunându-mi să le citesc la terminarea slujbei.Fiind zi de şcoală şi zi de lucru pentru salariaţi, era mai puţină lume,dar majoritatea în portul nostru telcean.
La ieşire,mă salutau oamenii fără să mă cunoască,văzându-mă străină;gândul m-a dus la acest obicei de respect pe care şi eu l-am învăţat:când eram tânără,salutam pe tot omul întâlnit chiar dacă nu-l cunoşteam şi acum când trec prin faţa
caselor,pe lângă salutul de rigoare îi întreb şi de sănătate.
Până a venit părintele pr.Ovidiu Vasile Tofan,mi-am aruncat privirea peste ,,Diplome’’,iar genele mi s-au înrourat de emoţie pentru că acele diplome consfinţeau nişte rezultate ale copiilor parohiei,demne de toată lauda,activităţi iniţiate şi patronate de către acest inimos pr.paroh care mi-a promis că imi dă detalii după activitatea de la şcoală.
Şcoala din satul Telcişor,pedinte Lic.Tehnologic Telciu al cărui director,d-l prof.Vasile Puica ne-a înlesnit un program comun cu elevii şi dascălii,pentru care îi mulţumim.De fapt, dl.director Puica este un susţinător al activităţilor culturale desfăşurate în Telciu:lansarea de carte a subsemnatei şi a lui Valeriu Mureşan-la biblioteca liceului sau de Zilele Telciului în sala de conferinţe a primăriei sau a celor trei fii ai satului:col dr.Vasile Tutula,ing.Valeri Toderici şi Rodica Fercana,aici sub patronajul primarului Sever Mureşan care ne-a onorat cu pre zenţa pe tot parcursul activităţii.
D-l Toderici a intrat la magazinul sătesc să ia câte ceva pentru copii,dar părintele Ovidiu ne-a spus că s-a preocupat dânsul de acest aspect şi doar să aducă cele două sacoşe mari,spunându-ne că au fost achitate din banii parohiei.Acesta este preotul Ovidiu Vasile Tofan,un om cu preocupări asidue pentru copiii satului şi la care o bună parte din donaţiile către parohie se reîntorc într-un mod sau altul către fiii sătenilor.Nu voi insista asupra activităţii de la şcoală unde un grup numeros de copii-elevi au citit şi recitat poezii,îndrumaţi de inimoşii lor dascăli.
L-am rugat pe părintele paroh să ne detaileze semnificaţiile acelor diplome şi în baza căror activităţi s-a ajuns la ele. În primul rând,copiii participă la ora de cateheză pe două grupe de vârstă,în ,,şcoala de duminică’’,având Biblia ilustrată pt copii.De aici,n-a fost decât un pas pentru a-i antrena pe aceşti tineri cu suflete pure în activităţi social-caritabile:să ducă daruri realizate din fondul parohiei şi din donaţiile săteni lor la:Preventoriul TBC Ilişiua,Spitalul de Pediatrie-Cluj Napoca,Aşezământul persoanelor vârstnice-Nuşeni,Spitalul din Năsăud-cu colindul copiilor şi produse de la cetăţeni,Casele de copii din Năsăud şi Beclean.Copiii duc pachete sătenilor bătrâni,singuri bolnavi şi nevoiaşi sau le fac curăţenie primăvara în ogradă,le taie lemne,duc ţoluri la vâltoare.
În acest sens,părintele Ovidiu şi copiii au participat la un Concurs naţional organizat de către Patriarhia Română în anul 2012 cu denumirea:,,Şi tinerii se gândesc la cei singuri’’,
obţinând Premiul 1 ,iar în anul 2014 se obţine tot Premiul 1 sub denumirea ,,Liturghia neîncetată’’. La ambele proiecte social-filantropice s-a filmat participarea copiilor la activităţile menţionate,film trimis la Patriarhie.Pe lângă cele arătate, copiii străbăteau distanţe mari pe dealurile din jurul satului cum ar fi :la tanti Ana,singură,ajutată după incendiu ori la badea Nicolae cu picioarele amputate,din dealul Buscatu şi la mulţi alţii.
S-a deschis şi un ,,atelier de creaţie’’pentru confecţionarea de mărţişoare cu felicitări şi spre vânzare,tot în ideea întrajutorării.În anul 2011 a fost înfiinţat un minicor care aduce un suflu tineresc colindelor,pricesnelor,cântecelor la hram.
Şi activitatea sportivă este luată în vizor,astfel că în holul bisericii sunt alte două Diplome obţinute de fete la handbal în Năsăud şi la fotbal de către băieţi cu cei din parohia Parva.
Toamna,în cadrul unui Proiect Naţional de ecologizare, copiii participă şi la această acţiune.
Pentru recreere,tinerii au fost duşi în excursii,în pelerinaje la,,Memorialul Durerii’’-Sighet, la Cimitirul din Săpânţa,cu mocăniţa pe Valea Vaserului,la Ctitoriile Brâncoveneşti de la Sâmbăta de Sus etc.,de unde copiii pleacă cu amintiri de neuitat.
Tânărul preot (doar 30 de ani) al Telcişorului,modest dar cu suflet mare aşa cum spun sătenii cu mândrie:este o bucurie pentru satul nostru,pentru copiii noştri.Acum,în preajma Sfintelor sărbători,urez părintelui pr.Ovidiu Vasile Tofan multă sănătate alături de familie, de copiii şi sătenii Telcişorului. Sărbători fericite !
Citiţi şi:
- Activităţi filantropice desfăşurate de tineri în Parohia Telcişor
- Zilele Telciului: 4 noi Cetăţeni de onoare. Voie bună cu Nicoleta Nucă, Nicole Cherry, Talisman, Nicoleta Voica, Ionuț Fulea
- Cărturari năsăudeni în satul Telcișor
- Sărbătoarea satului Telcișor, la ediția a II-a
- Campionat de fotbal în parohia Telcişor
Comentarii
Mulţumim,minunatei noastre colege de la Cenaclul Ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca,prof.Rodica Doina Fercana,pentru frumuasele şi detaliatele rânduri, publicate în ziarul Răsunetul de Bistriţa. Mulţumim redacţiei ziarului că a găsit spaţiul necesar pentru ca publicul să fie informat cu tot ce este frumos.Mulţumim d-nului director,prof.Vasile Puica,pentru că a permis ca acestă întâlnire a elevilor Şcolii Generale Telcişor, să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. Mulţumim profesorilor şi învăţătorilor,dar în special d-nei prof.de
Limba Română,Sabina Sângeorzan şi inv. Valerica-Ana Gril,care au pregătit elevii să citească din creaţiile lor sau a poeţilor prezenţi la festivitate.Tema acţiunii noastre a fost: "Intâlnirea elevilor Şcolii Generale Telcişor cu scriitori ai Telciului şi Telcişorului". Urmând ca la următoarea întâlnire să mărim numărul de scriitori,invitând şi scriitori din cadrul Astra Năsăud.Întâlnirea a început cu un "Tatăl Nostru" rostit de părintele din Telcişor. Dealtfel,acestă întâlnire a fost organizată de părintele parohiei Telcişor,Pr.Ovidiu-Vasile Tofan,preşedintele Societăţii Astra Telcişor,fiind prima acţiune.organizată după înfiinţarea acestui Cerc (2 august 2015). La întâlnire a participat şi prof.Cristian Ilovan,noul preşedinte al Cercului Astra a Comunei Teciu (ales la data de 9 august 2015).Acţiunea s-a desfăşurat şi în colaborare cu Societatea "Virtus Romana Rediviva" din Cluj-Napoca,conduşă de ing.Valeri Toderici,care s-a ocupat de convocarea invitaţilor. Astra Năsăud nu a putut participa pe motiv că s-a ivit o altă acţiune pe plan local,dar totuşi s-au prezentat în faţa elevilor următorii scriitori-poeţi bine cunoscuţi pe plan local: prof.Rodica-Doina Fercana,prof.la Bistriţa,cu mai multe volume de poezii,proză scurtă,medaliată recent în Scoţia,Norvegia şi în ţară,membră a Ligii Scriitorilor din Năsăud,fică a Telciului; A prezentat din lucrările sale ing. Valeri Toderici,membru al Ligii Scriitorilor Români-filiala Cluj,fiu al Telcişorului; a mai prezentat poezii tânărul Sandu Simion,fiu al Telcişorului,frate cu regretatul scriitor,prof.George Simion, care şi el a învăţat la şcoala din Telcişor; al 4-lea autor a fost tânara înv. Valerica-Ana Gril,care se află la prima publicare în antologiile editurii Napoca Nova din Cluj-Napoca. Au recitat din creaţiile lor elevele: Călina-Ionela Telcean,Naomi-Crinuţa Toderici,Viorica-Ioana Homei,Ionela-Valerica Sima,dar şi din creaţiile altor autori. Simpatică a fost prima fetiţă care a recitat foarte bine,dar la final a fost întrebată: -Cine este autorul acestei poezii? Ea a răspuns: -Eu!. Bine atunci spune-ţi la fiecare poezie titlul şi autorul! Dar de fiecare dată parcă le era frică şă spună "autorul". Surpriza a fost şi mai mare când eleva Adelina Toderici a recitat o poezie,(pe de rost),a autorului Valeri Toderici. La final am ascultat cuvântul profesorilor prezenţi: Sabina Sângeorzan,Valerica-Ana Gril,Cristian Ilovan,etc. În încheiere pr.Ovidiu-Vasile Sângeorzan a invitat copii şi pe cei prezenţi să se servească cu ceva de ale gurii,prăjituri şi sucuri răcoritoare,puse la dispoziţie de dânsul, în colaborare cu d-nele profesoare. Au fost învitaţi elevii care au poezii scrise,să le predea pentru publicare, şi astfel au apărut primii debutanţi în antologiile pe care le vom prezenta la Zilele Telciului,în cadrul unui Simpozion literar,numit: "Tinere talente sciitoriceşti ale Telciului şi Telcişorului".Vor fi invitate şi aceste noi talente,profesorii şi părinţii.
Adaugă comentariu nou