”Am gândit cu mintea mea”

În ziua în care am primit o distincție aniversară din partea Consiliului orașului Beclean, am avut parte și de două cireșe pe tort (de data aceasta expresia nu este peiorativă).
Când ajung pe la Primărie (nu tocmai des, e adevărat), îmi face plăcere să mă abat pe la biroul unde lucrează o fostă elevă de-a mea, absolventă a liceului acum 20 de ani, clasă cu profil filologic. A fost bună la ore, iar acum, plină de solicitudine și dornică de câte un mic bavardaj. Din vorbă în vorbă, am strecurat, intenționat, un pleonasm; care a amuzat-o. Imediat, am avut o idee: „Spune-mi, te rog, versul „Cobori în jos, luceafăr blând” conține sau nu un pleonasm?”
A avut doar câteva clipe de concentrare și apoi a început să-mi argumenteze, convingator, de ce versul acesta nu este un pleonasm. Atâta am fost de bucuros, că i-am tras un zdravăn pupoi pe frunte. Și s-a explicat: Cu siguranță că la clasă, la orele cu „Luceafărul”, eu, profesorul, voi fi pus problema asta, dar ea nu ține minte. Însă, pe parcursul celor patru ani de limba și literatura română făcuți în compania mea, ei au acumulat o așa zestre culturală, le-am stimulat să gândească de așa natură faptele literare, încât, acum solicitată astfel, „ca să produc un fel de tautologie – a încheiat ea -, am gândit cu capul meu.”
A doua cireașă, tot atunci: Ieșind din clădirea Primăriei, mi-am invitat un amic la o cafea, alături, la o cofetărie. Am ales masa, apoi m-am apropiat de tejghea să fac comanda. Tânăra de dincolo avea un ecuson alb pe care scria mare „Nico”. Eu, de acolo: „De unde vine Nico? E un diminutiv de la…Vasile?” Ea, îndată, amuzată: „Nu, de la Grigore.” Am ridicat privirea mai atent, exclamând. „O, îmi place, ai simțul umorului!” Iar ea: „Păi, n-am făcut latină cu dumneavoastră?” Abia așa am recunoscut-o. Eu: „Aaa! Ia să vedem, spune-mi o zicere latinească”. ”Ea, îndată: „Carpe diem!” Eu: „Aha! Asta însemnând „Fă-ți de cap”. Nu?” Ea, ca încheiere: „Nu. Trăiește-ți clipa!”
Deși am cerut ceai fără zahăr, ce dulce l-am simțit!