“Virtus Romana Rediviva”, o moștenire intelectuală
Am în față Almanahul Cultural - Științific, cu nr. 18, a Societății Culturale a năsăudenilor și bistrițenilor stabiliți la Cluj, o revistă bună, interesantă, efervescentă, o publicație a întregului Ardeal, purtătoarea unor semne de libertate și înnoire.
Acest număr, ca de altfel toate celelalte, a intrat într-un cerc de acțiune foarte întins cu deschidere spre modernitate.
Numărul de față este marcat de grifa ascuțită a personalității năsăudeanului nostru Ieronim Marțian, redactorul șef, care îi asigură almanahului aspectul complex al unei tribune, imprimându-i un caracter provocator.
Revista s-a prezentat în data de 7 noiembrie 2016, la Cluj, în cadrul Universității Dimitrie Cantemir, cu ocazia adunării anuale a Societății Culturale, adunare de dare de seamă și alegeri. În statut se precizează că președintele nu poate fi ales mai mult de două mandate așa că ilustrul om de cultură, omul cu fapte și idei, Valeri Toderici a predat ștafeta colonelului, de pe meleagurile rebrișorene, Ioan Cîrcu, căruia cititorii revistei îi urează mult succes și să mențină almanahul ca drept o moștenire culturală și intelectuală cu rosturile călătoriei prin istorie.
Redactorul şef brăzdează pe un teren întins, începând cu evenimentele majore ale anului, respectiv 150 de ani de la înființarea Academiei Române și 150 de ani de la nașterea poetului de la Hordou - George Coșbuc. La această tema a contribuit și universitarul năsăudean Ion Istrate, cu descrierea unei poze în care se află poetul cu un grup de prieteni cât și două membre a Ligii Scriitorilor Români respectiv Raveca Vlașin și Rodica Fercana cu poeziile: „Pe file de cântări” și „Dor de Coșbuc”. La acest capitol îl găsim în memoriam pe feldrihanul Gavril Scridon ca exeget coşbucian.
Acest număr ne oferă 202 pagini cu texte foarte diferite: aniversări, comemorări, portrete, cronici literare și plastice, pe margini de cărți, poezie, povestiri, obiceiuri din satul someșan, întâmplări de pe front, texte cu tentă memorialistică, o oază a unei limbi române curată cu deschidere spre modernitate ce cultivă expresia echilibrată cu intenția de a îmbrățișa întregul spațiu cultural al contemporaneității.
Revista cultivă pe lungul său traseu respectul pentru valorile culturale și științifice pentru colaboratorii cu performanță în activitatea lor care acceptă cu cordialitate și prietenie opinia celuilalt. Astfel de cărturari sunt omagiați în acest număr ca de exemplu: academicianul Dumitru Protase la 90 de ani, universitarii Barbu I. Bălan la 80 de ani, Teodor Pavel la 75 de ani, prof. Ioan Seni, președintele ASTREI năsăudene la 70 de ani, cu cuvinte de înalt respect din partea autorilor: Ieronim Marțian, Constantin Mustață, Laura Ana Pavel, Floarea Pleș și VasileTutula, iar poetul Leon Sorin Muntean le aduce o Glosă aniversară: La orice aniversare / Clipa are două fețe/Ce urmează-i întrebare/Din trecut alegi povețe/.
La izvoarele frumosului este intitulat articolul de la pag. 131, ca un omagiu adus reginei cântecului năsăudean Valeria Peter Predescu, sub semnătura Lucreției Mititean cu o duzină de cronici în cărți și presă.
Scriitoarea de pe Valea Leșului, Veronica Oșorheian aduce în față satul cu oamenii săi minunați, dascălii, școala și povestirile adevărate de pe Leșcior și cuibul de lumină al satului de la poalele Heniului.
La pag. 153 revista găzduiește pe scriitoarea Antonia Bodea, care răscolește eternitatea cuvintelor din cartea ,,Psalmi curbi” a regretatului poet năsăudean Mihai Pleș.
Paginile 159-168 sunt rezervate povestirilor de pe front sub semnăturile scriitorilor -ofițeri - Ioan Cîrcu și Vasile Tutula cu o completare de către poeta Rodica Fercana, care descrie activitatea din 29 iunie 2016, dedicată eroului Grigore Bălan, căruia îi dedică poemul “Suprema Jertfă”, ce stimulează schimbul intelectual și dialogul între creatorii de toate genurile de la noi și de aiurea.
La pagina 157, scriitorul din Cetatea Rodnei, Dorin Popescu aduce în față activitatea astristă prezentând Revista „Astra Salvenis” cu frumoase realizări din cercul Salva.
Poezia înserată în coloanele almanahului începând de la pagina 170, oglindește fidel întreaga claviatură a timpului, de la poeți consacrați, Eminescu, Coșbuc, la tinerii poeți ce țin a se înălța tot mai sus, cărora revista le oferă exemple de creații poetice autentice, condeieri care apără valorile autentice cum sunt - Ionela Florina Cușmir, Clementina Mureșan, Raveca Vlașin, Valeri Toderici și Rodica Fercana cu poemul „Jubileu de aur studenţesc”, prezentat la întâlnirea absolvenților de la Academia de Ştiințe Economice din București din vara acestui an.
Ultimile pagini conțin imagini cu cărți și reviste apărute la redacție, cât și imagini din diverse activități cultural - științifice.
Adaugă comentariu nou