TURCIA DE LA ATATURK LA ERDOGAN

RIP Turkey: 1921-2017 este o analiză din Foreign Policy pe care o pune la dispoziția cititorilor săi interesați și de evenimentele externe. Este o nouă provocare, o nouă rubrică săptămânală sau ori de câte ori o cere situația. Dată fiind situația complexă geopolitică din jurul României, a faptului că pe piața media există foarte puține analize obiective și din surse credibile, vă propun să citiți traducerile, adaptările și analizele unor evenimente externe  și care au avut, au și vor avea repercusiuni și asupra României.

Astăzi, e vorba de situația din Turcia, acolo unde analiștii de la Foreign Policy, spun că Recep Tayyip Erdogan, autocratul președinte al statului turc, în urma victoriei la limită în referendumul pentru modificarea Constituției, pune capăt, se pare, Turciei moderne și europene create de Kemal Ataturk. Acum are loc în Turcia, sub conducerea lui Recep Tayyip Erdogan, adevărata lovitură de stat, care urmărește nu schimbarea unui lider cu altul, ci a orientării politice și geostrategice a statului turc.

La 29 octombrie 1923  lua fiinţă Turcia modernă, actuala republică desprinzându-se atunci din rămăşiţele Imperiului Otoman. A fost momentul la care Mustafa Kemal Paşa a primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele Turciei), în semn de recunoaştere a meritelor sale, el devenind totodată şi primul preşedinte al noii republici. Ulterior, Atatürk a instituit numeroase reforme care au transformat Turcia într-un stat modern.

Noua Republică era în viziunea lui Ataturk, un stat modern, european, Republica Turcia fiind o variantă mult mai maleabilă din punct de vedere militar, economic și politic al  defunctului și vetustului Imperiu Otoman. După 1923, Turcia alegea calea pluripartitismului, a democrației de sorginte vestică, trecând de la puterea discreționară a urmașilor lui Osman, adică a sultanilor, la puterea Parlamentului, ca autoritate supremă legislativă, ales în mod democratic de popor.

Ceea ce s-a întâmplat în Turcia cu acest referendum, cu rezultatul lui care îi dă aripi lui Erdogan, poate reprezenta o reîntoarcere în urmă cu 100 de ani. De asemenea, votul celor 51,34% din cetățenii turci poate fi interpretat drept un veto pentru Constituția din 1921 a lui Kemal Ataturk, asta în ciuda opoziției și a campaniei acesteia pentru limitarea prerogativelor prezidențiale. Practic, din acest moment, Erdogan și Partidul Justiției și Dezvoltării, formațiune politică conservatore dar cu rădăcini ideologice în islamismul moderat, au mână liberă să treacă la reorganizarea statului turc, proces care va demola tot ceea ce s-a construit din 1921 încoace.

RESTAURAȚIA OTOMANĂ?

Rezultatele referendumului au putut fi predictibilizate, dacă ne gândim la represiunea regimului Erdogan contra  participanților la așa-zisa lovitură de stat din 2016, represiune care continuă și, care, practic anunță restaurația otomană.

Turcii tradiționaliști, membri sau adepți ai AKP nu au acceptat niciodată linia laică impusă de Kemal Ataturk, dar nici occidentalizarea statului turc, mai mult, aceștia și-au arătat ori de câte ori au avut ocazia, respectul față de perioda imperială a Turciei, a statuluim islamic otoman, față de instituția sultanului. Un exemplu în acest sens este Necmettin Erbakan, unul din liderii și fondatorii AKP, un oponent al puterilor pe care le avea armata și, pentru care, Republica,  reprezintă cultura laică și secularismul represiv, exact cei doi vectori prin care Ataturk a modelat și formatat Turcia modernă.

Același Erbakan susține că locul Turciei nu mai este la cartierul general al NATO de la Bruxelles, ci în fruntea unei mișcări musulmane, liderul incontestabil al unui nou parterneriat militar și economic format din Turcia, Pakistan, Malaezia, Egipt, Iran și Indonezia. Un alt lider al AKP, ideolog, fondator al partidului și prim-ministru, Ahmet Davutoglu, a vorbit fără niciun fel de condiționări desăre incompatibilitatea dintre instituțiile statului construit de Kemal Ataturk și societatea turcă, predominant musulmană. Trebuie subliniat faptul că, deși liderii AKP nu au adoptat încă vreo poziție oficială anti-europeană sau anti-NATO, ei au subminat din interior și, cât s-a putut de mult, temelia republicii, constituția din 1921.

Astfel, AKP şi suporterii votului „da” susţin că,  critica vehementă asupra modificărilor care vor interveni în Constituția Republicii sunt nedrepte. Ei susțin că modificările subminează pluripartitismul și nici independența, formală yicem noi, a sistemului judiciar. Cu toate acestea, suporterii AKP, uită sau se dac că uită să spună că viitoarea Constituție îi va permite președintelui să poată numi judecătorii fără aportul  Parlamentui, să emită decrete cu putere de lege şi să dizolvă Parlamentul. De asemenea, Erdogan va numi miniștri și va exercita controlul exclusiv asupra forțelor armate.

În Noua Constituție, Marea Adunare Nationala păstrează unele pîrghii de supraveghere şi competenţe de legiferare, dar în cazul în care președintele și majoritatea sunt din acelasi partid politic, puterea președintelui  va fi uriașă. Cu masive dezechilibre juridice şi practic fără  posibilitatea de-a limita excesele şefului statului, care acum va fi, de asemenea, șeful guvernului, modificările constituţionale fac  posibilă restaurația unei visate Pax Neo-Otomana.

Statutul de imperiu dorit de tradiționaliștii din AKP, o Turcie mai puternică, mai mare, mai prosperă, dar o Turcie musulmană, adeptă a valorilor otomane, sunt deja lucruri despre care se face vorbire. Problema este că Recep Erdogan crede el este singurul cu abilităţi politice și morale pentru a readuce Turcia la statutul de Imperiu.

Cert este faptul că Turcia are deja o direcție spre dictatură: administrația centrală a fost epurată, fiind un proces care a început chiar înainte de lovitura de stat din iulie 2016; Mişcarea de Gulen a fost discreditată; Jurnaliştii au fost reduşi la tăcere prin închisoare şi alte ameninţări, prin sistarea  mijloacele lor de existenţă.

Erdogan își dorește statutul de sultan! Ca președinte al Turciei a ajuns să se bazeze pe un grup mai mici de consilieri, inclusiv pe membrii familiei sale, iar „Palatul alb”-Palatul Prezidenţial din Ankara seamnă semene, nu doar în grandoare, cu palatele sultanilor otomani.

Erdogan vrea să dărâme Republica, dar ar fi  nerealist şi imposibil de a re-crea structurile de conducere ale statului Otoman, dar în imaginaţia turco-islamistă a multor turci, ea a fost o epocă de apoteoză a puterii și culturii turceşti, dar o eră, totodată,  tolerantă şi progresivă. Desigur, există milioane de turci, care nu a votat pentru consolidarea puterii lui Erdogan și mai cred încă în Turcia laică și europeană.

Republica Turcia are o istorie cât se poate de complicată. Reformele lui Kemal Ataturk au reușit ca doar în 100 de ani,  o societate în mare parte agrară, devastată de război și corupție endemică, să devină o societate modernă, într-o Turcie prosperă, ce influențează în bine toate zonele de influență. În acelaşi timp, istoria Turciei moderne a fost, de asemea, un îndelung șir de măsuri și acțiuni  nedemocratice, represive şi, uneori violente.

Din acest moment, Erdogan va înlocui, pur și simplu, o formă de autoritarism militar cu un altul, mai primitiv, consecință a aplicării vechilor cutume imperiale otomane, dar care nu mai au corespondent în 2017. Poate că Republica Turcia nu a fost statul dorit de marea majoritate a turcilor, dar avea o Constituție care aspira spre democrație. Din păcate, Erdogan va închide și această perspectivă.