Medalia de argint pentru fostul director al "celei mai renumite şi titrate şcoli din municipiul Bistriţa". Vezi ce i-a urat primarul actualei conduceri
La dezvelirea bustului lui Georg Fischer, primul director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, cel care a aşezat piatra de temelie a construcţiei celei mai frumoase şcoli din transilvania, inaugurată, apoi, în 1912, primarul Ovidiu Creţu a acordat câteva distincţii.
„O felicit pe doamna director Susana Gălăţean că a reuşit la concurs şi că este noul director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”. Vă doresc să aveţi succese, aşa cum au avut înaintaşii, să aveţi longevitate mai mare decât a lui Rus Costică, care a fost director 19 ani şi chiar mai mare decât a lui Georg Fischer, care a fost director 32 de ani şi vă promit că administraţia va fi alături de dumneavoastră pentru a rezolva problemele pe care o şcoală de asemenea anvergură le are”, a declarat primarul Ovidiu Creţu.
În ceea ce priveşte reabilitarea clădirii centrale, Creţu a declarat: „Discutăm de 9 milioane de euro, datorită intervenţiilor preşedintelui Radu Moldovan şi a doamnei ministru Doina Pană şi chiar a viceprimarului Cristian Niculae, am reuşit să obţinem finanţarea pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală a reabilitării clădirii vechi a CN Liviu Rebreanu. Vorbim de fonduri preponderent naţionale, iar 2 milioane vom fi onoraţi să le suportăm noi. Este un lucru pe care l-am făcut şi înainte, pentru că am depus pentru clădirile noi, unde am primit şi fonduri europene, dar am participat şi noi cu 4 milioane de euro. Bistriţa nu este un oraş sărac, este în plină dezvoltare, există în primărie echipe care ştiu mult mai bine decât alte oraşe mari pentru a atrage fonduri europene sau guvernamentale”.
În acest cadru, sculptorul Mircea Mocanu a primit din partea Primăriei Bistriţa trofeul de excelenţă, adică struţul cu potcoavă, ediţia 2017. Primarul Ovidiu Creţu a înmânat Medalia de argint pentru pentru Hans Franchy. De asemenea, Rus Constantin, fost director al colegiului bistriţean, a primit Medalia de argint „pentru succesele activităţii de director a celei mai renumite şi titrtate şcoli din municipiul Bistriţa, pe care a condus-o timp de 19 ani, în perioada 1990-2017, fiind cel mai longeviv director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”.
Despre Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” şi clădirea ce va fi reabilitată, primarul spune că este cea mai frumoasă, impozantă şi mai mare clădire de colegiu din Transilvania, dacă nu din România.
Citiţi şi:
- (Video) De azi, cel care a ridicat clădirea Gimnaziului Evanghelic, ne priveşte din curtea renumitei şcoli. Georg Fischer se alătură lui Liviu Rebreanu, printr-un monument aparte. Ministrul Doina Pană, alături de oficialităţi, la eveniment
- Sâmbătă, dezvelirea bustului lui Georg Fischer, primul director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, în prezenţa oaspeţilor din Germania
- Primarul din Wiehl, la dezvelirea bustului lui Georg Fischer, directorul de care se leagă construcţia actualului CN Liviu Rebreanu
- Medalia de argint a Bistriţei pentru un manager, la început de an şcolar
- Aur pentru Rareş Buhai la Olimpiada Naţională de Informatică
Comentarii
Motto:
"V-am spus ca batalia pentru om
Nu iarta astazi nici o dezertare
Si voi v-ati decorat voi între voi
Când lupta este în desfasurare."
( Analfabetilor, de Adrian Paunescu-)
Ce merite deosebite a avut Costica Rus in cei 19 ani de director al CNLR, incat sa fie decorat cu medalia de argint ?
Probabil pentru paguba de 3,5 miloane de euro la bugetul local pe 2016 ca urmare a intarzierii lucrarilor la Campusul CNLR, din cauza ca primarul Cretu si si directorul Costica Rus n-au fost in stare sa gestioneze finalizarea lucrarilor pana la 31 decembrie 2015, cu bani europeni. Si asta din cauza ca proiectul tehnic la campusul CNLR a fost întocmit greșit, fapt pentru care in 2015 NU s-a lucrat efectiv vreme de 6 luni iar lucrările au fost reuate abia în luna noiembrie si constructorul NU s-a mai încadrat în termenul stabilit, astfel ca fondurile europene alocate campusului au fost retrase, iar continuarea lucrarilor se face cu banii alocați din bugetul local. Si totusi, nimeni nu a dat socoteala pentru aceasta pierdere. Ba mai mult, primarul Cretu, ca sa-si acopere incompetenta a reusit sa treaca prin consiliul local proiectul prin care au crescut taxele și impozitele în municipiul Bistrița pe anul 2016, cu ajutorul cozilor de topor precum Costica Rus, Camelia Tabara si altii ca ei. Si iata cum bistritenii au fost obligati sa suporte din buzunarul propriu ineptiile cerlor care, culmea, au ramas pe functiile lor fara sa fie intrebati de sanatate pentru pagubele cauzate bugetului local.
COMEMORARARI PROFESOR DIRECTOR TOMA A.LEOVEANU !
1.COLEGIUL NATIONAL ANDREI SAGUNA BRASOV
2.SCOALA GENERALA 11 BRASOV
https://www.youtube.com/channel/UCjwFxHVuxSrBAOb9tUyU6vA
Adaugă comentariu nou