DESPRE CREAŢIILE DOMNULUI GHEORGHE MIZGAN
După zece ani de la debut pribegind prin speciile genului liric (elegie, odă, satiră, epigramă, etc) poetul şi tehnicianul Gheorghe Mizgan, inginer cu multe diplome de merit primite in specialitate încă din studenţie, a revenit de la dragostea cea mare, tehnica, mereu la arta cuvântului frumos, care l-a salvat în clipe de grea încercare:” Când tehnica-mi devine grea/M-apuc de versuri şi-mpletesc/O luntre pentru vreme rea/Şi-aplic soluţii ce plutesc”(vol. OCHEANUL DE CATIFEA, pag. 33)
Tânăr fiind, când a optat pentru profesiunea viitoare, a stat în cumpănă între inginerie şi artă, alegând până la urmă pe prima- probabil din raţiuni materiale. Şi a profesat-o în viaţă, cu temei, neuitând să cerceteze destul de des muza poeziei, ba chiar şi a picturii.
Este lucru ştiut că profesarea intensă a unei meserii ne poate crea unele deprinderi, care apoi se vor reflecta şi-n viaţa particulară. Astfel profesorii, dau mereu sfaturi de specialitate, avocaţii vor urmări mereu aplicarea legii de către societate, etc.
Domnul Mizgan, convins de eficacitatea evoluţiei tehnicilor inginereşti, s-a gandit că n-ar fi lipsit de interes să găsească noi tehnici de construcţie şi în poezie aşa că de la versul clasic cu ritm şi rimă, etc., poezia a evoluat îndelung, descătuşându-se de formele fixe.
În volumul ADN POETIC , domnul Mizgan Gheorghe, pe care eu l-am numit în glumă ALFAZETOPOET, încearcă să scrie poeme cu mesaj, din cuvinte care încep mereu cu aceeaşi literă, epuizând astfel tot alfabetul.
Volumul ADN POETIC (Ed. VATRA VECHE Tg. Mureş 2017), cuprinzând 98 de pagini, este cotat pozitiv în cuvântul de introducere, scris de dl Nicolae Băciuţ, care ne spune: „ Experimentul lui Gheorghe Mizgan de a crea un alfabet liric sub semnul eufoniei, e îndrăzneţ, pentru că autorul nu şi-a propus doar să pună la încercare dicţionarul, ci şi vibraţia lirică. [...] El ne dă o lecţie despre ceea ce Constantin Noica spune că e o poetă: limba română. Despre potenţialităţi, despre virtuţi. Identifică un ADN nou, cel poetic.” (pag. 6).
Înzestrat cu o imaginaţie bogată, cochetând uneori şi cu pictura (tot pentru destindere), dl Mizgan are şi-n acest domeniu creaţii pline de inedit. Iată un exemplu: pictura în ulei intitulată GENEZĂ este realizată într-o tehnică foarte simplă. Îmi imaginez că punând câteva culori tari pe o pensulă lată, aşezate în aşa fel încât să nu se amestece, a trasat pe pânză o spirală din care liniile fiind foarte apropiate, a rezultat un cerc din care se desprindea doar una finală. Din aceasta a format o mână care ţinea ocrotitoare o nebuloasă având în mijloc un focos pur roşu. Pe un fond închis, combinaţia întâmplătoare de culori puternice este destul de sugestivă pentru a ne imagina haosul de dinaintea Creaţiei.
Excelent tablou!
Despre crearea volumului ADN POETIC, tot dl Băciuţ ne spune: ...”Gheorghe Mizgan ţinteşte foarte sus”, la care noi putem adăuga acum ŞI REUŞEŞTE, fiindcă volumul i-a adus Premiul special al juriului pentru volumul ADN poetic în cadrul evenimentului ,,Serile de la casa poetului”, ediția a VI-a, Bistrița, 6-8 septembrie 2017 și Diploma mențiune-2017 pentru volumul ,,ADN POETIC”, Colocviile George Coșbuc, Festivalul Național de poezie, ediția a XXXIII-a, 12-13 octombrie 2017. A mai primit Certificatul de record național, omologat de către Asociația Cartea Recordurilor, cu însemnele,, ADN Poetic - Prima carte de poeme având cuvinte care încep cu aceeași literă.”
Felicitări!
Citiţi şi:
- Poezia lui Gheorghe Mizgan
- Gheorghe Mizgan şi-a motivat un ADN Poetic, într-un alfabet liric
- Poet bistriţean, record omologat de Asociaţia Cartea Recordurilor! Felicitări!
- Virginia Brănescu şi Gheorghe Mizgan, iubitori şi creatori de artă
- Poetul Gheorghe Mizgan, un nou record naţional pentru cartea „Sanctuarul Singurătăţii”
Adaugă comentariu nou