Pr. Vasile Beni: Să iertăm toate pentru ca să ne putem bucura de Înviere

Textul Evangheliei la Duminica Floriilor: “Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei care şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus, însă, a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi dintre iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la praznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, Împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci după ce S-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune. (Ev. Ioan 12, 1-18)         

Dragii noştri credincioşi !

Această duminică, ultima înainte de Sfintele Paşte, noi o sărbătorim într-un mod deosebit de solemn, deoarece pomenim evenimentul, care are o foarte mare importanţă pentru înţelegerea acelei misiunii, pe care Domnul a săvârşit-o pentru mântuirea neamului omenesc. Viaţa publică a Domnului Iisus Hristos a ajuns în ultima săptămână. Iar sfântul evanghelist Ioan, îi dedică nouă capitole, de la 12 la 20, pline de semnificaţii profunde asupra dumnezeirii Mântuito­rului, ca unul care, stând mai aproape decât toţi ceilalţi de inima Domnului, a ţinut minte şi a evaluat mai înţe­lept etapele preamăririi Fiului Omului!Textul citit la Evanghelia Sfintei Liturghii ne poartă întâi în Betania lui Lazăr. Un fel de antecameră a Ierusalimului. Loc de pregătire pentru moarte, aici, în satul lui Lazăr, care devenise icoană a Învierii. Sosirea lui Iisus în Betania, de vineri seara, era de ajuns ca a doua zi, sâmbătă, să zboare vestea prezenţei Lui aici prin toate uliţele Ierusalimului. Dar atracţia mulţimii nu era atât Persoana Mântuitorului, cât Lazăr cel înviat, despre care aflase că ieşise din mormânt după patru zile de lipsă de suflare şi trecere profundă în putrefacţie.Iar prin învierea lui Lazăr, Mântuitorul îi pregătea pe oameni să înţeleagă sau mai bine spus  ca să poată lumea să creadă mai uşor Învierea Lui ce va întrece orice închipuire şi orice raţiune omenească.    

De ce Mântuitorul a intrat călare pe un asin - Probabil, nu întâmplător a intrat Domnul în Ierusalim nu pe un cal, dar pe un asin tânăr, doar călare pe cal întrau în capitală biruitorii, triumfătorii, eroii, cărora mulţimea la fel le striga „Glorie!”, „Osana!” Prin această urcare în Ierusalim Domnul a vrut să sublinieze că în zadar Îl întâmpină ca pe un împărat al lui Israel, în zadar este întâmpinat ca un izbăvitor al Palestinei de ocuparea romană. El aduce lumii un cu totul alt mesaj, El are o cu totul altă misiune şi El urcă pe cruce nu ca să pună sfârşit ocupaţiei romane nesuferite, dar pentru a mântui întreg neamul omenesc de la o altă ocupaţie, de la o altă putere – de puterea diavolului. Ceea ce a săvârşit Mântuitorul, are importanţă nu pentru o singură ţară sau un singur popor, nu pentru o anumită situaţie istorică, dar pentru întreaga istorie a omenirii şi chiar pentru ceea ce va fi după terminarea acestei istorii. Prin suferinţele sale şi moartea pe cruce, prin batjocorirea Sa, Domnul a răscumpărat păcatele neamului omenesc şi a eliberat pe oameni de la puterea răului, care era de nebiruit până atunci. În părţile Răsăritului, asinul este simbolul blândeţii. Pe spatele lui, ucenicii şi-au aşezat veşmintele ca pe ele să stea blândul Împărat al lui Israel. „Şederea pe mânz însemna întoarcerea neamurilor neînfrânate de la necredinţă la credinţă“, ne spune o stihiră a Stihoavnei, vrând adică să arate că nu numai pentru evrei, ci pentru toate neamurile Hristos Se face împărat, condu­cându-le şi pe acestea spre Sion, calea lor fiind pregătită de înseşi veşmintele aşternute de evrei sub copitele animalului ce purta pe Stăpânitorul noii Împărăţii. Şi veşnica prospeţime a acesteia se arăta prin ramurile verzi de finic ce-mpleteau covor pe calea ce ducea în lăuntrul Cetăţii Sfinte. Şi cântarea cu care pruncii evreieşti „L-au lăudat cu stâlpări şi cu ramuri, laudă de taină cântând: Osana, Celui dintru înălţime…“ Iar troparul Praznicului Floriilor ne duce însă şi mai departe, încredinţân­du-ne chiar de învierea obştească, cea de la sfârşitul lumii, prin simbolicul drum de la Betania mormintelor în aşteptare la Ierusalimul Noului Legământ: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţân­d-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dum­nezeule. Pentru aceasta, şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie, Biruitorului morţii, cântăm: Osana, Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului!“ 

Ce înseamnă cuvântul  ”Osana’’ şi de ce îi cântau Osanale? Când Domnul a intrat în Ierusalim pe un asin, a fost întâmpinat de locuitori, care Îi strigau „Osana!” În traducere din ebraică acest cuvânt semnifică „ajutor”, “mântuire” – înseamnă că ei credeau că de la Iisus, Mântuitorul, Care l-a înviat pe Lazăr din morţi, vine mântuirea, ajutorul. Iar evanghelistul Luca, care a scris Evanghelia în limba greacă, în loc de „Osana” foloseau alt cuvânt – „Doxa”, ceea ce în traducere semnifică „Slavă”. Astfel, locuitorii Ierusalimului şi pelerinii, veniţi la sărbătoarea iudaică a Paştelui în capitala lor – în sfântul oraş Ierusalim, Îl întâmpinau pe Cel, Care a înviat pe Lazăr, aflat în mormânt de patru zile, prin cuvintele „ajutor”, „mântuire”, „slava”. Ei Îl întâmpinau pe Iisus ca pe un împărat, ei Îi strigau: „Osana Fiului lui David, împăratului lui Israel!”

De ce îi cântau Osanale?Pentru că ei credeau că dacă printre locuitorii şi pelerinii Ierusalimului este Cineva, Care a putut învia un decedat, atunci, desigur, El posedă şi putere suficientă ca să elibereze Israelul de ocupaţia Romei, ca să facă Israelul cel mai puternic şi influent stat. Anume în acest sens mulţimea entuziasmată striga, adresându-se la Mântuitor: Osana!”, „Să trăiască!”, „de la Tine vine ajutorul!”, deoarece durerea principală a poporului era ocuparea romană.   

De ce Mântuitorul era trist atunci şi de ce este trist şi astăzi? Pentru că dincolo de Osanale, El vedea crucea Golgotei, pentru că atunci cei care acum îi strigă ,,osanale”, vor striga : ,,Răstignește-L, răstignește-L”. Era trist pentru că vedea cum un ucenic îl va vinde, un altul se leapădă, ba chiar cum toți îl părăsesc. Era trist pentru că vedea procesul, batjocura, bătaia și cununa de spini, moartea pe cruce, pe toate acestea le vedea. Iar tristețea Lui nu era una obișnuită ci una amară, de aceea plânge pentru cetate, dar și pentru neamul său care avea să moară pentru necredința lui.

De ce este trist şi astăzi? – pentru că El, Iisus, vrea să intre în cetatea sufletelor noastre și de multe ori  noi nu-l primim, iar dacă îl primim după aceea de multe ori îl răstignim. Este trist pentru că El ne îndeamnă la iubire, iar noi ne îndreptăm spre ură. Este trist pentru că El ne îndeamnă la pace, iar noi căutăm războiul. Este trist, pentru că El ne iubește, iar noi ne dușmănim.        

Cum ar trebui să ne pregătim de Înviere

 Zilele din săptămâna pe care o începem sunt sfinte și mari, pentru că în ele se petrec evenimente importante din viața Mântuitorului. De aceea este bine să facem cel puțin trei lucruri: 

 -să ne spovedim - pentru că spovedania ne aduce pacea cu Dumnezeu, cu aproapele, dar și cu noi înșine. 

 -să ne cuminecăm sau să ne împărtășim - pentru că cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu petrece întru Mine și Eu întru el.            

  - să iertăm celor care ne-au greșit, pentru că și Iisus ne arată cum ne iartă chiar de pe crucea Golgotei  - ,,Părinte iartă-le lor că nu știu ce fac”. 

Să iertăm toate pentru ca să ne putem bucura de  înviere.    Amin!

pr. Vasile Beni