Noi şi eroarea lui Jean Jaques Rousseau

Există personalităţi ale căror idei punctează mersul istoriei, generează evenimente de răsunet (pozitive sau negative) în memoria posterităţii. În mersul lucrurilor, întâi este gândul. El naşte cuvântul (fiul gândului), iar cuvântul generează fapte, evenimente. Conceptul supraomului a lui Nietsche avea să fie pus în practică în mod dezastruos de fascism şi varianta lui, nazismul. E un ex. negativ pentru a ilustra puterea şi uneori primejdia ideilor. În mod pozitiv (iată altă situaţie), gândirea scriitorului şi filosofului din titlu avea să pună sub semnul întrebării domnia absolută a tuturor tiranilor din istorie în „Discursurile” sale trimise Academiei din Dijon, „Contractul social”(1761),precum şi în romanul ”Emile”, (1762). Gânditorul francez consideră că noi delegăm guvernanţilor în mod voluntar o parte din libertatea noastră, cu condiţia ca aceştia să fie capabili să ne asigure o viaţă decentă şi un cadru social-securitar. În cazul când conducătorii nu pot/nu vor să respecte acest „Contract”, poporului îi este permis în mod legitim să-i dea jos şi să pună alţii, capabili.”Popoarele şi-au ales conducătorii pentru a le apăra libertatea, nu pentru a-i înrobi” spune Rousseau în eseul „Despre inegalitaea dintre oameni”. Cu aceste „scintilaţii” ale gândirii pozitivist-iluministe s-a aprins între altele teribila vâlvătaie a Revoluţiei Franceze de la 1789, iar democraţiile secolului al XX-lea s-au hrănit din belşug cu ideile lui J.J. Rousseau.
Destule idei ale filosofului francez au stat şi stau însă sub semnul erorilor. Conceptul că „Ne naştem buni de la natură, dar totul degenerează în mâinile oamenilor” („Tout degenere entre les maines des hommes”) este o astfel de eroare, din care s-a născut o alta, subsecventă, după care educaţia nu este necesară, ea nefiind decât „efortul superfluu al societăţii de a-l învăţa pe om cu felurite ritualuri”, alterând iremediabil natura bună cu care s-ar fi născut. (De menţionat că filosoful nostru, cu aşa „idei pedagogice” sănătoase pentru alţii şi-a dat toţi cei cinci copii pe care i-a avut prin căsătorie, la orfelinat.)
Omul simplu, „primitivul”, este peferabil pentru J.J.Rousseau celui crescut în societate.. Concepţia că educaţia este de prisos şi chiar dăunătoare (Boko Haram, spun azi islamiştii din Nigeria), nu putea rezista în miezul declanşării Primei revoluţii industriale. Cu drăguţul de om primitiv n-ai ce să faci într-o fabrică, decât să caşte gura năuc sau să se expună la accidente.
Aserţiunea că ne naştem buni şi doar societatea ne strică a dat multă bătaie de cap şi încă mai dă îndestul. Toate semănătorismele, păşunismele, bazate pe reîntoarcerea la natura primară, au la bază acest concept găunos al gânditorului francez, iar viaţa cotidiană infirmă perseverent implementările solitare ale unor astfel de utopii. Şi totuşi, ne întrebăm: prin ce miracol –monsieur Jean Jaques -nişte mame („alterate” şi ele prin educaţie, nu?) pot naşte acel „om bun de la natură”? Că din lup, lup se naşte, nu miel blând.
Regretabil, dar nu ne naştem nicidecum buni, puri, inocenţi. Este vizibil că puterile originare ale fiinţei umane „s-au întunecat” undeva, în nişte împrejurări tenebroase şi dramatice. Maica noastră, Biserica, ne învaţă că această cădere s-a făcut prin păcatul protopărinţilor. Omul nu doar că nu este bun de la naştere, ci este chiar rău, un fel de safir ce-şi aşteaptă şlefuirea (deci sporirea exponenţială a valorii) printr-o educaţie moral-creştină viitoare. Însuşi J.J.Roisseau recunoştea aceasta, spunând:”Fără credinţă nu există nicio virtute”(romanul„Julie. La nouvelle Heloise”)
Să privim la triburile rămase prin jungla amazonică, africană sau alte jungle spre a vedea pe „bunul” om primitiv: războinic, ucigaş, fără principii şi caracter, refuzând energic educaţia, toate încurcându-l în efortul lui singular şi redus la supravieţuire, fiinţând şi identificându-se cu animalitatea.
Ferească bunul Dumnezeu să vrei -de pildă- să-i iei unui prunc jucăria favorită. Pe loc se trudeşte năprasnic s-o ia înapoi: loveşte, ţipă (urlă) şi de-ar putea, te-ar omorî, după cum te împunge cu privirea sau cum i se schimonoseşte faţa. Şi cum nu poate, neputincios fiind, plânge şi se tăvăleşte pe jos (cum am văzut într-o librărie la Cluj în tinereţe).
Să vedem primele zile ale copiilor ajunşi la grădiniţă, spre a le constata primitivismul.Sunt gălăgioşi, dezordonaţi, bătăuşi („ca orbii”), răi. Totul până vine „zâna cea bună”, „tovarăşa”, „doamna”, care îi disciplinează, ordonează, îi învaţă politeţea, zâmbetul. Nici nu e de mirare că unii ajung cu timpul să-şi iubească educatoarea sau învăţătorea mai mult decât pe mamele lor, căci le-a adus dragostea de oameni.
Nu, monsieur Jean Jaques, nu ne naştem buni de la natură, ci suntem răi şi primitivi şi vom ajunge membri ai unei societăţi pe care Mântuitorul HRISTOS o caracteriza succint în numai trei cuvinte: „ neam desfrânat şi păcătos”. Numai o energică educaţie creştină ne poate face oameni cu adevărat, pregătiţi pentru Veacul cel Nou ce are să se deschidă la finele istoriei. Aceasta ar fi cu adevărat o a doua naştere, cea spirituală. Cât despre omul ce refuză pe Dumnezeu, l-am văzut la lucru în tulburatul şi înspăimântătorul secol XX sub forma fascismului şi comunismului.