Traduceri şi meditaţii

Veronica Ştir, o cunoscută traducătoare din limba franceză, a finalizat într-o carte, la Editura StudIS din Iaşi, 2016, cele „Cinci meditaţii asupra existenţei” ale lui Nikolai Berdiaev, după varianta Irénei Vildé-Lot, apărută la Fernand Aubier, L’Edition Montaigne, Paris, 1936.
Nikolai Berdiaev, reprezentant al existenţialismului, este filosof rus, preocupat de filosofia religiei, care a trăit între anii 1874 şi 1948. În cele cinci ample meditaţii, Berdiaev vorbeşte despre singurătate, societate şi comunicare, despre condiţia filosofului, „tragică, aproape toată lumea este împotriva lui”, despre lecturi şi învăţături, cu note grăitoare din filosofi de marcă, Hartmann, Nietzsche, Husserl, Jaspers, Kierkegaard, într-o aleasă horă de termeni şi concepte, de afirmaţii şi îndoieli, de porţi deschise din una în alta, ca un fir al trăirii înţelese.
Prima meditaţie, „Situaţia tragică a filosofului şi sarcinile filosofiei”, porneşte de la conflictul dintre filosofie şi religie, de-a lungul istoriei, prezentând idei potrivit cărora „filosofia s-a împrospătat întotdeauna din surse religioase” şi „creştinismul s-a introdus în însăşi intimitatea gândirii şi a transformat toată problematica”, pentru a lămuri ce este filosofia personală, subiectivă, şi cea impersonală, obiectivă.
A doua meditaţie, „Subiectul şi obiectivitatea”, oferă informaţii despre teoria cunoaşterii, construită pe opoziţia dintre subiect şi obiect, cu trimiteri la Fichte, Hegel, Luther. Berdiaev susţine că „experienţa existenţială este anterioară cunoaşterii”, că „termenul de existenţă este preferat celui de viaţă, pentru că viaţa este o categorie biologică, în timp ce existenţa este o categorie ontologică” şi că „a exista înseamnă a locui în sine, în lume, a fi aruncat într-o lume biologică şi socială”.
Meditaţia a treia, „Eul, singurătatea, societatea”, aduce în discuţie punctul de la care pleacă filosofia: „Filosofia pleacă de la eu, nu de la obiect: ea se naşte cu îndoiala asupra obiectului”, „eul e primitiv”, Descartes pretindea că-l deduce pe eu din gândire „Je pense, donc je suis!” ( „Cogito, ergo sum!”), dar în realitate nu pentru gândire exist, ci gândesc pentru că exist. Apoi, aflăm că „orice eu seamănă cu altul în calitate de eu pur; dar fiecare nu este unul decât în ceea ce-l deosebeşte de celelalte”. Problema singurătăţii este privită ca un fenomen social: „ea presupune întotdeauna conştiinţa unei conexiuni cu celălalt. (...) Ceea ce rămâne să ne întrebăm este dacă această singurătate este definitivă şi eternă sau dacă nu e decât un moment în destinul omului, al lumii, al lui Dumnezeu.”
A patra meditaţie, „Răul timpului, schimbarea şi eternitatea”, se ocupă de timp, ca problemă fundamentală a existenţei umane. Timp obiectiv şi subiectiv, trecut, prezent şi viitor, timp pierdut, regăsit, ucigaş, salvator, sunt feţe ale acelui timp, pe care credem că îl avem dat, ca un destin. Timpul şi sfârşitul, timpul şi infinitul, clipa, teoria relativităţii, sunt dimensiuni de bază pe care Berdiaev şi le ia aliat în demersul său filosofic existenţialist.
Ultima meditaţie din carte, a cincea, „Persoana, societatea şi comuniunea”, tratează legăturile persoanei cu eul, cu individul, cu lucrul şi cu obiectul, ca un păienjeniş de categorii existenţiale, în căutarea unui sens definitiv. Dar sensul filosofiei este ca sensul vieţii. Se cere doar trăit. Pledoaria pentru comuniune înseamnă apropierea de Dumnezeu. Şi Berdiaev încheie apoteotic: „Feuerbach... voia să treacă de la ideea de Dumnezeu la ideea de om. Apoi Nietzsche ... a vrut să treacă de la ideea de om la ideea de supraom. (... ) În prezent trebuie să înţelegem într-un fel nou că a trece la om înseamnă a trece la Dumnezeu.”
Dacă ne gândim că „meditaţiile” lui Berdiaev au apărut la Paris în 1936 şi ele rămân valabile azi, la aproape 100 de ani trecuţi, atunci este uşor de recunoscut esenţa filosofiei existenţialiste.
Cum traducerea este o activitate de cuvinte, este o înflorire de sensuri şi imagini noi, un caleidoscop redimensionat cu fiecare privire, traducătorul este cel care trebuie să aleagă varianta potrivită aspectului nou, pe care îl îmbracă o operă. Cu siguranţă, la capătul unei munci îndelungi, Veronica Ştir se re-găseşte în dualitatea creator- traducător, ca un binom dătător de lumină.