Prof. metodist Maria Ancuța Chereja: Importanța dezvoltării creativității la școlarul mic

        În sistemul de învăţământ creativitatea se impune atenţiei cadrelor didactice ca una dintre valorile formative esenţiale care ocupă un loc central în sistemul valorilor definitorii pentru însuşi idealul educaţional. Creativitatea este o valoare socio-umană şi educaţională de prim rang, de aceea pe parcursul fiecărui an școlar încerc să dezvolt strategii active de stimulare a imaginaţiei, care să-i determine pe copii să găsească idei în tot: în forme, culoare, muzică şi pe toate acestea să le transforme în creaţii originale, proprii.

         Stimularea creativităţii este un demers socio-educaţional complex ce cuprinde, simultan, fenomenele de activizare, antrenare, cultivare, şi dezvoltare a potenţialului de autoexpresie şi împlinire creatoare. În acest scop, este necesar să avem în vedere întregul sistem al condiţiilor sau factorilor favorizanţi afirmării şi dezvoltării creativităţii. Totodată, este necesară utilizarea adecvată a diferitelor metode şi procedee specifice destimulareşi antrenare a creativităţii.

         În calitate de profesor de limba engleză, dar și de psihopedagog și consilier școlar, în fiecare an școlar insist să arăt cât de crucială este stimularea creativităţii încă din ciclul primar, în cadrul tuturor disciplinelor studiate, cu ajutorul tuturor strategiilor de care dispunem la ora actuală, pentru o evoluţie şi în acelaşi timp o formare  a personalităţii creative a  copilului încă din școala primară, pentru că în contextul social actual creativitatea este o caracteristică a personalităţii din ce în ce mai solicitată.

         Psihopedagogia creativităţii nu-şi are însă centrul de greutate pe metode (a căror importanţă nu e de negat), căci ele, în funcţie de pregătirea cadrului didactic, pot să alunece repede în rutină şi convenţionalism. Din fericire, factorul esenţial pentru stimularea spiritului creator este relaţia profesor-elev, atitudinea acestuia în clasa ori în afara clasei. Spun “din fericire” pentru că modernizarea învăţământului se poate dispensa aici de restructurări organizatorice revoluţionare şi dotări costisitoare. Totul depinde de profesor şi el poate face cu creativitatea copiilor aproape totul, în condiţiile actualei organizări a învăţământului.

         Ne întrebăm de ce se înăbuşă creativitatea? Cauzele sunt numeroase, dar este una care le domină categoric pe celelalte, este atitudinea profesorului faţă de copiii  săi creativi. Perspectiva din care este judecată intervenţia copilului este cea a greşelii. Aceasta este sancţionată pentru a nu se repeta şi pentru ca şcolarul să se ferească pe viitor de a mai greşi  şi copilul se fereşte, dar uneori este atât de profundă această teamă de greşeală, încât el nu mai îndrăzneşte nimic când se află pe un teren neexplorat. Curajul de a încerca îl părăseşte, gustul riscului l-a pierdut sau nu-l va căpăta niciodată pe băncile instituţiei de învăţământ pentru că el ştie că, greşind, nu va scăpa de ironiile şi admonestările educatorului din fața sa. Copilul învaţă să nu mai întreprindă nimic în afară de ce este prescris şi i se cere, reprimându-şi spontaneitatea naturală. Ca prime remedii pedagogice la îndemâna oricărui cadru didactic se recomandă: instituirea unor perioade de neevaluare şi încurajarea sinceră.

         Şi ce bine spunea Jean-Jacques Rousseau: „Copilul să nu ştie nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înţeles el însuşi, să nu înveţe ştiinţa, ci s-o descopere”

         Lumea se află într-o continuă schimbare și evoluție, galopul tehnologiei este amețitor și nimic nu ne poate spune cum va arăta lumea viitorilor adulți. Cum va arăta lumea viitorului? Cum va fi viața pe care elevii noștri va trebui să o trăiască ca adulți adaptați și funcționali? Nu este uşor să răspunzi la aceste întrebări, dar marea majoritate crede că ea va fi mai bună decât cea care a trecut. Cu această credinţă într-un viitor mai bun trăiesc oamenii, cu aceeaşi credinţă şi cu sentimentul cunoaşterii cresc copiii. Pedagogii şi educatorii pot spune cu convingere că viitorul va fi aşa cum va fi Omul. El depinde în întregime de bazele pe care le vor pune în cunoaşterea copiilor. De aceste baze depind bunăstarea spirituală şi materială a statului şi a societăţii .

         Lumea este copleşită de probleme. Crizele şi cataclismele au cuprins întreaga planetă. Lumea aşteaptă să fie salvată. În ce constă salvarea? Din nou totul depinde de Om, de noi toţi. Fără noi, fără participarea noastră nu se va întâmpla nimic de la sine. Este nevoie de concentrarea întregii noastre energii, a gândurilor noastre, sentimentelor şi faptelor. Este nevoie de-o singură cale, care ne va duce spre lumină. Această cale înglobează ceea ce este cu adevărat bun, nobil, minunat adică valorile spre care noi tindem. Lupt să subliniez rolul esențial al educatorilor noii generaţii care, trebuie să se ridice şi să urmeze această cale în aşa fel încât să-i atragă şi pe copii pentru că este valoros doar ceea ce se naşte în om de bună voie, neforţat, ceea ce devine alegerea sa proprie. Dar pentru a-i atrage este nevoie de entuziasm din partea educatorului, de ceva care să le inspire încredere, adică linişte şi  hotărâre.

         Multe adevăruri, despre care noi începem să ne amintim astăzi, sunt cunoscute omenirii de mii de ani, sarcina educatorilor şi pedagogilor este de a-şi aminti de ele şi de a le traduce în viaţa noastră cu energii noi, în combinaţii noi.

         Astfel, unul din factorii cheie ai înnoirii renaşterii educaţiei copiilor în noul secol a fost formulat clar încă de L. N. Tolstoi: Nu există probleme ale educaţiei. Există problema autoeducaţiei". Este mai uşor să recunoaştem acest lucru decât să-l punem în practică. Astăzi aceasta constituie una dintre problemele de bază ale pedagogiei. Cu toţii tindem din ce în ce mai mult către anumite tehnologii, metodici, întreaga pregătire a cadrelor didactice este orientată numai spre dobândirea diverselor cunoştinţe şi îndemânări. Se uită însă esenţa lucrurilor – personalitatea omului, cultura lui interioară, concepţia despre lume, potenţialul său spiritual-moral. Dar tocmai aceste însuşiri  ale personalităţii omului influenţează în mod deosebit copiii.

         O altă piatră de temelie a educaţiei trebuie să fie Frumosul . Să vedem ce au de spus despre aceasta unele genii ale omenirii şi mari pedagogi: „Privind Frumosul şi ascultând despre frumos, omul se perfecţionează…De la modelele frumoase noi trecem la cugetări frumoase. De la cugetările frumoase – la o viaţă frumoasă. Şi de la o viaţă frumoasă la frumuseţea absolută”.(Platon). "Prin frumuseţe  - la omenire". (V.A. Suhomlinskij). „Frumuseţea este promisiunea fericirii". (T.Gobbs).

         A educa un om nobil, moral, creator fără Frumos este imposibil. Frumosul trezeşte în copil cele mai alese sentimente, energia bucuriei, care stimulează activitatea creatoare, acţionează pozitiv asupra sănătăţii. Dar pentru a trăi aceste lucruri, copilul trebuie să vadă Frumosul şi să-l perceapă, fiindcă neperceput nu dă nimic de la sine. Copilul prin noi adulţii investighează lumea  învaţă să vadă, să audă, să simtă, să înţeleagă. Cu cât suntem noi mai capabili să facem aceste lucruri, cu atât şi copilul poate mai bine. Până la zece ani copiii sunt foarte receptivi. Primele impresii de bucurie se întipăresc la ei pentru toată viaţa, determinând în mare parte dezvoltarea lor ulterioară.

         În ce vedem noi Frumosul, unde îl întâlnim? Înainte de toate să ne amintim de natură. Nici nu am putea să începem să spunem câtă frumuseţe putem găsi în natură, câtă inspiraţie, puritate şi câte senzaţii minunate poartă ea în sine.

         În noul deceniu, chiar și în epoca digitalizării rapide, educația fără natură, este de neconceput. Mergând mai departe în căutarea Frumosului, să trecem de la frumuseţea naturală la cea creată de om. Este vorba desigur de lumea artei. Literatura, poezia, pictura – sunt izvoare de imagini minunate, sentimente, gânduri, de care noi, împreună cu copiii putem fi fermecaţi şi care îţi transmit multe impulsuri pentru viaţă, inspirație şi creaţie. Dintre toate acestea noi trebuie să alegem ceea ce nu ne lasă indiferenţi, atunci şi copiii vor vedea şi vor înţelege ceva.

         În ce mai putem găsi Frumosul? Dacă prin Frumos vom înţelege ceea ce poate să te înalţe, să te educe, să purifice sufletul, să-l facă pe om mai bun, atunci a treia ipostază a lui este Frumuseţea Omului. Frumuseţea sa interioară – frumuseţea sufletului, a întregii sale vieţi, manifestarea cea mai înaltă a ei fiind actele de curaj. Sunt de părere că în copilărie trebuie să fii deja familiarizat cu sentimentul eroic, avem în istorie atâtea exemple de eroi.

         Aceasta este triada Frumosului care poate fi pusă la baza educaţiei în noua eră a educației. Însăşi cuvântul „educaţie” va fi mult mai profund gândit şi conştientizat, nu este altceva decât hrană specială pentru sufletul şi inima copilului.

         Societatea noastră este vital interesată în dezvoltarea şi afirmarea în proporţii de masă a personalităţilor creatoare. Vreau să cred că există în epoca noastră un interes general şi în continuă creștere referitor la actul creaţiei, la procesele care stau la bază, la modul în care poate fi cultivată creativitatea.

         De aceea, educaţia școlarului mic este deosebit de importantă, este nevoie să dezvoltăm creativitatea copiilor încă din ciclul primar sau chiar de la grădiniţă. În cadrul educaţiei din școala primară vreau să pun accentul pe activităţile de abilităţi practice, deoarece folosim tehnici de lucru foarte diverse, diverse materiale, astfel încât copiii se vor obişnui să inventeze lucruri noi, să vadă obiecte noi în materiale fără mare importanţă, aparent nefolositoare, se vor obișnui să creeze.

         Cercetările pedagogilor, psihologilor, plasticienilor ne permit ca semnul distinctiv al creativităţii să fie transformarea. Până în anii ’50 atenţia psihologilor era centrată pe analiza procesului de creaţie, considerat ca un fenomen rar, prezent exclusiv la elitele ştiinţifice şi la marii creatori de opere literare şi artistice. Însă cercetările ulterioare au demonstrat faptul că procesul creativ poate fi realizat în mod intenţionat, el putând fi învăţat şi dezvoltat.

         Așadar în perioada copilăriei poate să fie dezvoltată creativitatea, fiecare om având o creativitate potenţială proprie, bineînţeles dezvoltată prin muncă şi educaţie.

         Concluzionând, aș putea spune că odată cu dezvoltarea învăţământului primar, astăzi problema educării spiritului creativ al copiilor capătă o valoare deosebită, se distinge necesitatea de a modifica stilul de gândire şi activitate didactică în munca cu tinerele generaţii,  o centrare pe învăţarea creativă şi, în general, oferirea unui mediu educaţional diferențiat, favorabil fiecărui copil în parte.

Prof. metodist  Chereja Maria Ancuța

Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud