Normele privind gospodărirea urbană în oraşul Năsăud
Primarul oraşului Năsăud, prof. Mircea Romocea, a supus spre aprobarea legislativului local un proiect de hotărâre care să reglementeze Normele privind gospodărirea urbană, proiect votat în unanimitate de aleşii locali, iar în caz de nerespectare a acestora, fapta va fi considerată contravenţie, fiind pedepsită conform hotărârii. În acest caz se vor întocmi procese-verbale încheiate de împuterniciţii primarului, de poliţiştii locali, respectiv de poliţiştii şi jandarmii cu atribuţii în menţinerea ordinii şi a liniştii publice, cei care încalcă normele urmând a fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 300 lei persoanele fizice şi de la 500 la 1000 lei, persoanele juridice.
Constituie contravenţie următoarele fapte:
- practicarea comerţului stradal în alt loc decât cel autorizat de Primăria oraşului Năsăud;
- accesul şi/sau staţionarea pe trotuare a vehiculelor care aprovizionează unităţile comerciale sau depozitare a containerelor, navetelor cu marfă sau goale pe trotuare, pe carosabilul străzilor sau pe zonele verzi;
- împrejmuirile inestetice şi fără aprobare ale spaţiilor verzi din jurul blocurilor de locuinţe;
- scoaterea zăpezii din curţile imobilelor pe trotuare sau carosabil;
- amplasarea bătătoarelor pentru covoare fără avizul compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei oraşului Năsăud;
- blocarea accesului autovehiculelor de salubritate la platformele gospodăreşti;
- uscarea rufelor pe faţadele imobilelor, în balcoane la un nivel superior parapetului sau pe suporturi improvizate pe domeniul public;
- aşezarea oricăror obiecte inestetice pe faţadele clădirilor, în ferestre sau balcoane;
- parcarea, staţionarea şi circulaţia autovehiculelor pe trotuare, zone verzi şi în alte locuri nepermise, semnalizate ca atare;
- spălarea şi repararea autovehiculelor, inclusiv schimbul de ulei, pe străzi, trotuare, parcări, zone verzi şi locuri de joacă;
- lipirea, scrierea sau expunerea de afişe sau anunţuri în alte locuri decât pe panourile de afişaj amplasate de Primăria oraşului Năsăud, precum şi degradarea acestora;
- menţinerea unor firme sau reclame deteriorate, incomplete, inestetice sau depăşite, pe faţadele sau acoperişurile imobilelor, în vitrinele magazinelor şi neîntreţinerea lor în stare corespunzătoare;
- degradarea băncilor, coşurilor stradale pentru ambalaje, containerelor pentru colectarea deşeurilor, indicatoarelor, panourilor de afişaj, cabinelor telefonice şi a altor asemenea dotări şi mobilier urban amplasat pe domeniul public;
- aruncarea sau depozitarea pe străzi, trotuare , în parcuri, terenuri virane, malurile râului Someş şi pârâurilor ce traversează oraşul sau în alte locuri de pe domeniul public, a deşeurilor menajere sau a altor deşeuri de orice fel;
- îndepărtarea gunoiului măturat de pe trotuare la rigole, geinger-ele de scurgere, pe carosabil, ori în coşurile de gunoi;
- depozitarea în, sau lângă pubele a pugilor cu diverse deşeuri, a materialelor inflamabile, explozive, corozive, medicale sau a celor care constituie surse de infecţii;
- sacrificarea animalelor pe domeniul public, precum şi creşterea şi întreţinerea animalelor şi păsărilor de curte, fără a se respecta condiţiile igienico-sanitare privind creşterea animalelor din „Normele de igienă” aprobate prin ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014, cu respectarea normelor sanitar-veterinare de prevenire şi transmitere a îmbolnăvirilor la om şi animale;
- comercializarea şi consumul de seminţe pe străzi sau în alte locuri publice;
- intrarea pe drum a vehiculelor cu noroi pe roţi şi murdărirea drumurilor cu pământ, materiale de construcţii, deşeuri şi alte materiale căzute din vehicule pe timpul transportului, datorită neetanşării corespunzătoare a acestora;
- scuipatul în locurile publice;
- scăldatul în fântânile publice;
- parcarea autovehiculelor pe partea carosabilă a străzilor şi în locul în care se găsesc capace ale gurilor de cămine de vizitare, în general, astfel încât să influenţeze negativ accesul la acestea.
Amenzile se pot achita pe loc sau în termen de cel mult 48 ore de la data încheierii procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta hotărâre.
Contravenienţii nemulţumiţi pot face plângere la Judecătoria Năsăud, în termen de 15 zile de la comunicare, anexând procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Plângerile se soluţionează la Judecătoria Năsăud.
Citiţi şi:
- Un nou regulament pentru salubritate
- Staţionarea şi parcarea vehiculelor pe strada Vasile Naşcu din Năsăud, interzisă în fiecare zi de joi. Vezi ce se întâmplă dacă nu respecţi legea
- Majorarea tarifelor la parcări obligă pietonii să circule pe carosabil iar mașinile sunt parcate pe trotuar
- Dacă faci asta, Poliția Locală Sîngeorz-Băi te amendează
- Primarul Ioan Turc: Bistrița are cel mai mare buget pentru investiții din istoria sa!
Adaugă comentariu nou