Nu e vina pensionarilor că sistemul de învăţământ îi face de neînlocuit

Politica de restrângere a cheltuielilor bugetare a adus în discuţie soarta profesorilor pensionari, care iau pensia dar continuă să predea fiind retribuiţi pe bază de cumul. La prima vedere s-ar părea că statul îi plăteşte de două ori, în timp ce o serie de tineri n-au locuri de muncă. Mai mult, aceşti pensionari sunt băgaţi în aceeaşi oală cu pensionari din alte domenii de activitate, care beneficiază de pensie la o vârstă mai ... mică, de compensaţii şi-şi continuă activitatea pe funcţie, reîncadraţi prin cumul pe acelaşi post de unde au fost pensionaţi. Problema pensionarilor din învăţământ care mai lucrează pare să fie, la prima vedere, una personală, dar, privită mai atent, dezvăluie disfuncţii grave ale sistemului, tărăgănate prin ani din cauza confuziilor în care se zbate reforma din învăţământ.

Ce-i face pe pensionarii din învăţământ să continue predarea la clasă în timp ce ar trebui să stea acasă şi să-şi vadă de viaţă şi de sănătate? Gestul lor ar putea avea diverse motivaţii, inclusiv punerea în mişcare a unor relaţii personale pentru a găsi o catedră sau o jumătate de catedră. Dar, înainte de toate, e orizontul de aşteptare: şcolile au nevoie de profesori calificaţi, iar sistemul nu poate să ofere acestor şcoli tineri calificaţi. În multe dintre colectivele didactice unde lucrează pensionari cu cumul de catedră vei putea să afli că aceştia sunt singurii sau printre foarte puţinele persoane calificate din colectivul respectiv. De multe ori, înlocuirea lor cu tineri (necalificaţi), chiar doritori de un câştig (situaţie firească) nu-i o soluţie fericită pentru învăţământ.

Chiar dacă printre pensionarii care (mai) predau vei găsi pe unii care n-au prea transpirat la catedră, în general cei mai mulţi dintre aceştia au fost profesori de performanţă, care continuă să mai facă multe lucruri bune în şcolile unde predau, să fie de real ajutor formării iniţiale a elevilor.

Presa a venit cu exemple de pensionari, care, pensionaţi la termen din funcţie şi compensaţi băneşte din nu ştiu ce motive (când pensionarea la o vârstă mai mică decât în alte domenii poate fi o compensaţie cât se poate de ... suficientă), continuau cu cumul pe aceeaşi funcţie, fiind remuneraţi cu sume fabuloase în comparaţie cu pensia şi cumulul unui profesor. În cazul celor din învăţământ, nu este acelaşi lucru. Pensionarii care continuă să lucreze în învăţământ nu o fac din cauză că nu mai pot de bine. Pensiile lor sunt foarte mici şi nu fac faţă cheltuielilor curente, tratamentului unor boli (în cea mai mare parte profesionale), traiului de fiecare zi. Ei sunt presaţi să lucreze. Şi foarte puţini sunt fericiţii care îşi continuă activitatea în şcoala de unde au fost pensionaţi. Mulţi dintre ei fac naveta la kilometri, la zeci de kilometri de domiciliu, cu trenul, cu autobuzul, cu autostopul, pe vreme rea ca şi pe vreme bună.

În această situaţie se află şi 169 de profesori din judeţul Bistriţa-Năsăud, care desfasoară activităţi didactice. Dintre aceştia, 149 sunt angajaţi cu normă întreagă şi 20 cu jumătate de normă. Mai este apoi personal administrativ. S-ar părea că acestora, pe lângă pensie, le intră lunar în buzunare şi un salar, tot de la stat. Dar, iată, M. U., profesoară de română, face din Bistriţa până la şcoala unde predă, cu cumul, o oră şi jumătate cu autobuzul, în fiecare zi. Navetişti de un ceas cu autobuzul sau cu trenul sunt şi profesorii A. P., sau A. T., de matematică, sau R. B., de română. Şi mulţi alţii... Sunt pensionari care lucrează pe văi unde nu se poate ajunge decât pe jos sau cu căruţa. Situaţia lor nu e de invidiat. Locurile acestor profesori ar putea fi ocupate de tineri, care s-au prezentat la concursuri de titularizare sau suplinire, dar care nu au reuşit să obţină un post. Aceşti tineri n-au reuşit să obţină postul în condiţii legale de încadrare, iar motivele pentru care unii dintre ei nu s-au putut încadra spun şi ele multe despre calitatea formării lor. Şi, dacă ar fi să punem degetul pe rană, ar trebui să recunoaştem şi că există în unele şcoli tineri care predau şi care ar fi mai bine să fie înlocuiţi cu pensionari ... calificaţi. Dar de unde atâţia pensionari de câţi ar avea nevoie şcoala românească? Întrebarea e cinică, situaţia e critică.

Aşteptaţi de şcoli, împinşi de nevoi personale, pensionarii predau deoarece societatea nu le oferă o alternativă la această situaţie. Pot ei oare să meargă în staţiuni turistice sau în excursii în ţară sau peste hotare cu banii de pe pensie? Sunt ei solicitaţi în alte activităţi sau ocupaţii decât în acelea practicate o viaţă? În cele din urmă merg la şcoală pentru că şcoala are nevoie de ei. Merg să predea, la rândul lor, de nevoie şi deloc pentru a acumula averi, cum poată că prin alte domenii de activitate se întâmplă. Şi, oricum am privi lucrurile, nu e vina pensionarilor că sistemul de învăţământ de la noi îi face (încă) de neînlocuit.