O altă mărturie despre preotul Grigore Zăgrean

La  sfințirea locului viitoarei biserici greco-catolice din Șieu-Odorhei, în 5 septembrie 2018, l-am reîntâlnit pe fostul coleg de liceu al fratelui meu Iustin și al surorii mele Elena, domnul Ioan Chira. După ,,formalitățile de rigoare”, cum ar spune I L Caragiale, acesta mi-a relatat o întâmplare referitoare la tatăl meu, preotul Grigore Zăgrean. Era prin 1967-1968, în perioada refacției căii ferate Deda-Beclean, când s-au introdus traversele de beton și  șinele tip 49.  Tatăl prietenului meu  Ioan Chira era coleg de muncă cu tata, la ștrec. Cu carul său cu animale Ioan Chira deplasa un grup electrogen pentru sudură. Cunoștea povestea ,,ascunsă” a preotului Zăgrean, domiciliat la cantonul CFR nr. 41 din Chintelnic, activ părinte în clandestinitate, gata să facă orice pentru a oferi asistență spirituală credincioșilor rămași fideli Bisericii Blajului.

Într-o zi tata i-a arătat lui Ioan Chira un stâlp de pe marginea  terasamentului căii ferate și i-a spus următoarele: ,,-Va veni o zi când iar voi predica din vârful acelui stâlp”. Vorbe aruncate în vânt, o fi zis în gândul lui Ioan Chira.

Urmașul muncitorului Ioan Chira încerca să-mi dezlege simbolistica acestei previziuni a preotului în haine de ceferist. Turnul bisericii ,,Buna Vestire” din Bistrița, a cărei edificare i se datorează tatălui meu, ar fi stâlpul de unde a predicat încă puțin timp preotul Grigore Zăgrean. Tăria în credință, îndemnul pe care Episcopul Iuliu Hossu îl adresa din obrocul închisorilor sau a domiciliilor obligatorii, preoților și credincioșilor rămași fideli Sfântului Scaun al Romei, nu l-a părăsit niciodată pe părintele meu. Dumnezeu i-a oferit șansa de a mai ,,predica”, de a mai sluji la altarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, după repunerea ei în legalitate.