O bijuterie din judeţ, unică în ţară, salvată de la prăbuşire ! Alexandru Pugna aduce vestea cea bună
Podul din centrul comune Coşbuc, cunoscut sub denumirea de Podul Tirolez, construit în 1767 , obiectiv declarat monument istoric, este în pericol, fiind şubrezit. Grinzile de susţinere a culeei (piciorul podului) s-au rupt, există pericolul ca podul acoperit de lângă DN 17C să se dărâme Podul este unicat în zonă (au mai existat câte unul în Năsăud, peste Someş, şi la Nepos, dar au fost dărâmate) şi trebuie cu orice preţ salvat.
Reprezentanţii Primăriei Coşbuc au făcut în repetate rânduri solicitări către Ministerul Culturii pentru a obţine finanţarea necesară consolidării şi reabilitării podului. Construcţie realizată de un arhitect austriac, construită de soldaţi italieni, în stil tirolez, ultima de acest gen care rezistă în forma sa originală în România. Asemenea construcţii, în stil tirolez, mai există doar în Austria şi Canada, toate fiind reabilitate şi reprezentând mândria comunităţilor în care se află.
Secretarul de stat Alexandru Pugna a adus, azi, vestea cea bună: "Ministrul Culturii și Identității Naționale a semnat Avizul nr. 292/M/2019 prin care aprobă faza DALI a reabilitării podului de lemn din satul Coșbuc, Jud. Bistrita Năsăud. O fază extrem de importantă pentru salvarea acestui pod de lemn, acoperit, de o mare valoare. Construit în secolul XVIII, de ofiţeri italieni, podul, conservat în stare naturală, este unicat în Transilvania. Podul a fost ridicat în 1778 şi refăcut în 1937. Podul din Coşbuc, o bijuterie arhitecturală din lemn,putea să se prăbuşească în orice moment datorită stării avansate de degradare și a faptului că autoritatea locală nu beneficia de suma necesară reabilitării acestui monument istoric aflat în patrimoniul Comunei Coșbuc. Podul este monument istoric din categoria A și va fi reabilitat prin finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului, instituție din subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale".
Felicitări !
Citiţi şi:
- Deputatul Suciu cere sprijinul Ministerului Culturii pentru podul acoperit de la Coşbuc
- Mai multe „reci” decât „calde”
- De la Hordou, la Coşbuc, şi de-aici spre Europa
- Ministrul Culturii a vizitat Casele memoriale Liviu Rebreanu şi George Coşbuc. Virginia Linul şi-a prezentat creaţiile populare
- Deputatul Bogdan Ivan: Podul Grăniceresc din Coșbuc, în linie dreaptă spre modernizare!
Comentarii
Tara arde si baba se piaptănă. De ani de zile se vorbeste despre repararea podului de lemn din localitatea Cosbuc. Incă de prin 2013 deputatul social-democrat Daniel Suciu solicita sprijin financiar de la Ministerul Culturii pentru consolidarea podului acoperit din lemn de la Coşbuc. În interpelarea adresată ministrului culturii la acea vreme Daniel Barbu, parlamentarul bistriţean atrăgea atentia că această construcţie, ultima de acest tip din Europa, riscă să se prăbuşească, în lipsa unor lucrări de consolidare. După 6 ani in care nu s-a făcut nimic , acum intră in panică Alexandru Pugna, secretar de stat la Ministerul Culturii, „pentru salvarea acestui pod de lemn, acoperit, de o mare valoare”. Podul de de lemn de la Cosbuc are exact atâta legatură cu cultura, cât avea „caloriferul lui Marga” cu Institutul Cultural Roman.
De aceea, repararea podului de la Cosbuc nu este o chestiune de nivel national. Ea ar putea fi putea fi rezolvată prin implicarea autoritatilor locale sau cel mult judetene.
Adaugă comentariu nou