O bijuterie editorială

Născută în 1988, Georgiana Diaconiţa este studentă la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare Suceava. De câţiva ani buni, această tânără talentată, cu harul povestirii, participă şi obţine premii importante la diverse concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale de literatură. Printre acestea aş aminti doar premiul oferit, în 2007, de revista Mişcarea literară, pentru proză scurtă, la Festivalul Naţional „Magda Isanos-Eusebiu Camilar”, care se desfăşoară anual la Suceava şi Udeşti.

Anul 2009 este anul de debut editorial pentru Georgiana. Cu volumul de proză scurtă Când ne-am spus toate cerurile, volum premiat la Concursul Naţional „Literatura modernă”, ediţia I, acelaşi an.

Cartea, de o ţinută grafică exemplară, conţine pagini de jurnal, poeme în proză, mici povestiri, în total 9 titluri. Pagini scrise cu gravitate, cu umor, cu ironie şi autoironie, cu spirit ludic. Pagini scrise impecabil, cu momente de reală virtuozitate a detaliilor şi a dialogurilor.

Despre toate acestea, în fragmentul de mai jos:

„ţi-am zis faza de marţi? nu? scuze, cred că am uitat, de atâtea ori am povestit-o, că ştiu pe de-a rostu’ toate replicile, toate privirile, toate gesturile… profu a vrut să ne vedem, ca să discutăm poeziile, să le aranjăm pentru volumaş, cum spune el. şi l-am convins să stăm la şcoală, cu toate că el era pornit să mergem la el acasă (da, da, profu de [la] 10), da’ eu n-am vrut. Şi am stat în patru, că-i to timpu’ goală. şi acolo, printre tăieturi de poezii, şi tăieri de priviri, profu şi-o spus şi el oful, dar să-l fi văzut cum stătea, cum se uita la mine, cum vorbea, cu ochii în lacrimi. Nici un actor nu l-ar putea imita. Şi mi-a spus că-i place cum îl aştept pe sală, că-i place cum îi spun „domn proesor, am mai luat un premiu”, că-i place că am evoluat foarte mult în poezie. Că îi plac poeziile mele, da mai mult îi place de mine. Şi-ţi dai seama, eu ar fi trebuit să mă ridic, să plec şi adio! Dar eu ţin la el, n-aş fi putut face aşa ceva. ţin la el, adică îl respect, îl admir, tu mă ştii pe mine când mă ataşez de cineva… dar încă n-am ajuns la stadiul acela!

Şi-au mai urmat atingeri, priviri, bun, totul în limita bunului simţ, şi tot mă întreba „hai, vii la mine?”, eu îi spuneam că nu, nu vin. şi la urmă, era trecut de şi 20, m-am scăpat şi i-am zis că mă simt foarte prost, mai prost de atâta nu m-am mai simţit niciodată în viaţa mea. Şi el, supărat că nu i-a ieşit pasenţa, „nu asta a fost intenţia mea, oricum, astfel de şanse nu trebuie ratate niciodată în viaţă. De acum aştept propuneri de la tine”. Aaa, şi era să uit partea cea mai importantă – mi-a zis că eu trebuie să-l înţeleg pe el, că are şi el sentimentele lui, că e şi el bărbat la urma urmei[…]” (Jurnalul ca mărturie, pp. 20-21).

Exemplele ar putea continua dar, din lipsa spaţiului editorial, ne oprim aici. Nu înainte, însă, de-a mai spune că această carte se citeşte cu sufletul la gură, textele tinerei scriitoare atingând spontaneitatea, densitatea şi strălucirea unor veritabile proze scurte. Volumul de debut, bine primit de critică şi cititori, ne îndreptăţeşte să aşteptăm cu interes şi nerăbdare viitoarele sale apariţii editorialei. Georgiana Diaconiţa este, cu certitudine, o prozatoare pe care se poate conta!