O carte - document: „Biserica dintre blocuri”

La Editura Eikon din Cluj-Napoca a apărut, recent, în condiţii grafice excepţionale, o carte cu titlul (de roman!): „Biserica dintre blocuri”. O carte-document. Un document care mărturiseşte, mai înainte de orice, despre cum se poate construi, într-un timp record, o biserică. Un locaş de rugăciune şi reculegere. Autorii acestei cărţi de 200 de pagini, peste 60 la număr, sunt enoriaşi din Parohia Ortodoxă Năsăud III – Blocuri. Parohie înfiinţată la 1 noiembrie 2002. Oameni simpli, cei mai mulţi dintre ei. Simpli şi oneşti.
Cartea este prefaţată de părintele Ioan Dâmbu, protopopul de Năsăud. „Solidaritate şi recunoştinţă” este titlul prefeţei. Un titlu care spune totul. În două cuvinte. Despre solidaritatea unei comunităţi întregi, şi a factorilor ei de răspundere, pentru realizarea unui proiect generos, cu bătaie lungă, în folosul comunităţii. Şi recunoştinţa beneficiarilor acestui proiect. Adică, generaţiile de azi şi de mâine, care se roagă şi se vor ruga în Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, căci acesta este numele oficial al bisericii dintre blocuri.
Coordonator de carte este preotul Ovidiu-Ioan Sermeşan, parohul şi port-drapelul lucrărilor de construcţie a noului lăcaş. Edificat într-un timp record, neverosimil de scurt, aş îndrăzni să afirm (în comparaţie cu durata medie, de la 10 ani în sus, a construcţiei unei biserici. La noi, la români, ţin să precizez). Cinci ani, în cazul de faţă. În iunie 2003 a fost sfinţită piatra de temelie, iar în septembrie 2008 a avut loc târnosirea noului lăcaş ortodox.
La zece ani de la începerea lucrărilor, în 2013, cuiva (nu spun cui, persoană însemnată!) i-a venit ideea (dar ce idee!) să pună pe hârtie (cine vrea şi cine poate!) câteva lucruri care i-au rămas fixate în memorie despre ce-a fost şi cum a fost cu Biserica dintre blocuri. Pentru aceasta, a fost lansat (în ziua praznicului Buna Vestire) un apel, scris, către enoriaşii respectivei parohii. Cu termen limită: 15 august, Sântămăria Mare. Rezultatul? Peste 60 de mărturii! Aşternute, cu grijă, pe hârtie. Negru pe alb. Un dosar întreg. Mărturii pe care eu, nevrednicul, le-am citit în carte şi mărturisesc, la rândul meu, că m-au impresionat prin simplitatea şi sinceritatea lor, unele m-au cucerit de-a dreptul. Deşi toţi vorbesc despre acelaşi lucru, n-o să găsiţi două la fel. Două mărturii. Fiindcă fiecare spune (ce are de spus) în felul său. O lectură, monotonă la prima impresie, devine însă atractivă, pe măsură ce parcurgi documentul. De-a dreptul incitantă, uneori. Lectura. Deşi toţi vorbesc despre acelaşi lucru, n-o să întâlniţi două texte cu acelaşi titlu. (Şi, Doamne, ce titluri frumoase şi grăitoare ne oferă cei mai mulţi dintre mărturisitori!). N-o să dau exemple concrete, fiindcă, sunt sigur, aş nedreptăţi pe mulţi dintre ei. Nu pot însă trece mai departe fără să scot în evidenţă faptul că retrospectiva părintelui Ovidiu („Privind înapoi cu iubire”) conţine toate datele unui document de necontestat. E o cronologie amănunţită şi foarte exactă, pe etape, a tuturor lucrărilor efectuate în construcţia bisericii. Şi a evenimentelor derulate în această perioadă. Dar şi o evidenţă impecabilă a tuturor materialelor de construcţie folosite. A donaţiilor de orice fel. Pe scurt, o treabă de inginerie. Dar (şi poate cel mai important lucru) părintele reuşeşte să ţină (şi să întreţină), în această perioadă, o stare de spirit extraordinară în rândul enoriaşilor care, „de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni”, vorba aceea, au participat aproape zilnic la lucrările de construcţie a bisericii.
Cartea are şi o bogată iconografie, care ilustrează în imagini ceea ce alţii spun în cuvinte.
Evenimentul târnosiri bisericii are, la Năsăud, proporţii de epopee, fiind magistral prezentat şi de ziaristul Traian Săsărman, în cotidianul „Răsunetul” din 23 septembrie 2008, care conţine şi cuvântul de învăţătură al regretatului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Clujului.
Un bogat şi grăitor album foto, realizat la târnosirea noului şi impunătorului locaş de cult, încheie această carte-document care va depune, peste ani şi ani, mărturie despre „Biserica dintre blocuri” şi vrednicia enoriaşilor ei.
Încheiem şi noi această prezentare, nu înainte însă de a face o ultimă precizare. Pe contrapagina foii de gardă, citim următoarea notă: „Editorul aduce calde mulţumiri doamnei ELENA SĂSĂRMAN pentru contribuţia deosebită la realizarea acestui volum.”
Ştie el, editorul, ce spune, am zice şi noi, fără alte comentarii!