„O istorie pentru viitor” – emoții, memorie și tineri la Sighetu Marmației

Concursul Național de Reportaje „Romulus Rusan”, desfășurat la Bistrița, ne-a ofe­rit oportunitatea unor laureați ai concursului să participăm la evenimentul cultural „O istorie pentru viitor (Cum privesc tinerii istoria contemporană și recentă)”, la Memorialul de la Si­ghet, în perioada 18-21 septembrie a.c., organizat de Fundația Academia Civică – Memori­alul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, PEN Club România, Fundația Hanns Seidel – România și Fundația Ana Blandiana & Romulus Rusan. A fost un moment de anvergură, menit să apropie generațiile și să readucă în prim-plan valorile culturale, istorice și spirituale ale neamului. Prin mijlocirea doamnei profesor Ionela-Silvia Nușfelean și alături de alte două eleve laureate ale concursului, Ana Ciobanu și Cristiana Sigmirean de la Colegiul Na­țional „Andrei Mureșanu”, Bistrița/ Palatul Copiilor Bistrița, am avut onoarea de a lua parte la această experiență culturală unică.

Conferința a reunit personalități marcante ale culturii române, precum Ana Blandia­na, Ioana Boca, Ruxandra Cesereanu, Bogdan Crețu, Mariana Gorczyca, Smaranda Vultur, Gelu Hossu, Katharina Kilzer, Olimpiu Nușfelean, Călina Părău, Adrian Popescu, Ion Pop, Lucian Vasiliu, patru liceene olimpice de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, Cluj-Na­poca, dar și un grup de 15 studenți de la Facultatea de Litere din Cluj, alături de publicul din Sighet. Această diversitate de voci, de la scriitori consacrați până la tineri aflați la început de drum, a dat evenimentului o notă de varietate și frumusețe, oferind vocilor tinere șansa să se facă auzite, dar și lăsând sfaturile celor experimentați să fie ascultate.

În 18 septembrie a. c., în prima zi a evenimentelor, o parte din scriitorii prezenți la conferință: Ana Blandiana, Mariana Gorczyca, Katharina Kilzer, Smaranda Vultur, Ion Pop, Olimpiu Nușfelean, Adrian Popescu și Lucian Vasiliu, prin organizarea poetului Gheorghe Mihai Bârlea, au trecut Tisa, în semn de solidaritate, la frații noștri din Ucraina, în Solotvino (Slatina), la Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu”, unde au purtat discuții cul­turale, au susținut o lectură publică. De asemenea, au vizitat Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, din Apșa de Jos, instituție privată, bogată în exponate ce țin de istoria și tradițiile românești din zonă.

Încă de la sosire, emoțiile m-au copleșit, însă sprijinul celor cu care am venit mi-a dat curajul să mă deschid și să trăiesc din plin această experiență. Dincolo de sfera evenimentului, am reușit să interacționez cu alți tineri, să con­struiesc noi prietenii.

Prima vizită, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, ghidată pertinent de Anna Bobrovszky și Luminița Țînțaș, a fost pentru mine o confruntare directă cu o realitate pe care o credeam mai în­depărtată. Fiecare celulă, fiecare obiect, fiecare poveste din muzeu m-a izbit cu forța unei amintiri colective încă vii. Am înțeles atunci că trecutul nu e doar o filă de istorie, ci un pre­zent prelungit în memorie. Dând ochii cu frânturi din ceea ce a fost odată un loc de chin și suferință, mintea începea să perceapă cu adevărat realitatea crudă prin care au trecut cei de care ni se povestește adesea, dar pe care nu am stat niciodată să-i studiem și să-i înțelegem îndeajuns în băncile școlii. Despre acest loc încărcat de istorie, colega mea Cristiana-Ale­xandra Sigmirean spune: ,,«Cum privesc tinerii istoria contemporană și recentă» a fost o experiență pe care nu cred că o voi uita prea curând. În primul rând, faptul că evenimentul s-a desfășurat la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet a dat întregului o greutate specială: simți istoria nu doar prin cuvinte, ci prin zidurile reci, prin ce­lulele transformate în săli de muzeu, prin fotografiile și mărturiile celor care au suferit acolo. Mi-a plăcut că nu a fost doar un eveniment «pentru specialiști», ci că am avut și noi, tinerii, loc să punem întrebări și să spunem ce gândim. Am înțeles mai bine de ce e important să cunoaștem trecutul chiar dacă nu l-am trăit și cum memoria victimelor comunismului nu este doar o lecție de istorie, ci și un avertisment pentru prezent și viitor. Am simțit că istoria nu e doar în manuale, ci și în mărturiile oamenilor, în amintiri, în felul în care interpretăm libertatea și responsabilitatea.”

Un moment special a fost și „Remember Romulus Rusan” – proiecție de film docu­mentar și amintiri colegiale. Romulus Rusan a fost fondator (împreună cu poeta Ana Blan­diana) al Memorialului de la Sighet și al programului de istorie orală, organizator al simpo­zioanelor internaționale care au loc anual la Sighet și editor al unor colecții de comunicări, documente și studii în cadrul Memorialului. A fost director științific al Centrului Internațional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezis­tenței, un organism guvernamental care studiază, documentează și susține conștientizarea publică a istoriei comunismului în România prin proiecte de cercetare, educaționale, edito­riale și muzeale. În cadrul acestei întâlniri, am fost invitați și noi să împărtășim publicului ce înseamnă pentru noi Concursul Național de Reportaje „Romulus Rusan”, ce provocări, ce oportunități ne oferă, stabilind un dialog plin de emoție cu poeta Ana Blandiana, oferind și revista „Mișcarea literară” nr. 2/ 2025, în care e publicat și reportajul Anei Ciobanu, care a

primit Premiul „Romulus Rusan” la concursul amintit. Momentul de la Cimitirul Săracilor a fost poate cel mai dureros. Să stau în fața unor cruci fără nume, să realizez că atâtea vieți s-au stins fără a beneficia de o slujbă de înmor-mântare, toate acestea m-au făcut să simt o tristețe amară. Acolo, am înțeles mai profund ce înseamnă nedreptatea istoriei, o istorie crudă pentru viețile lor, dar și pentru ce a fost după încheierea acestora. Dintre toate activitățile, cele mai intense pentru mine au fost mesele rotunde („Lo-cul scriitorului într-o lume care se schimbă și se repetă: comunism, postcomunism, noua ordine mondială” precum și „Cum gestionează tinerii memoria colectivă? Cum e România din trecut și prezent din perspectiva lor?”) și recitalul de poezie. La discuții, am simțit emoția de a-mi spune punctul de vedere în fața unor personalități, dar și bucuria de a fi ascultată și respectată. La recital, atunci când am împărtășit, prin versuri, trăiri personale, am simțit o fericire rară – aceea că pot contribui la simțirea colectivă prin propria voce. În aceeași seară, colega mea Ana Ciobanu a trăit un moment de neuitat: „Experiența de la Sighet pentru mine a fost o rază de soare. Mi-a luminat sufletul fiecare zi și fiecare activitate pe care am avut-o, în ciuda istoriei crude care încă da târcoale locului. A fost un program foarte bine organizat. Am fost încântată de interacțiunile cu scriitorii prezenți și lectura lor din romane esențiale. Cel mai mult cred că mi-a plăcut noaptea de poezie din capela memorialul în care s-a citit poezie și s-a îmbrățișat poezia cu inima. Eu am avut onoarea să stau lângă poeta Ana Blan-diana și să îi țin lanterna cât citea. Am putut să imortalizez, alături de fotograful Memorialului, Szabolcs Linzenbold, momentele frumoase, care rămân și vor rămâne în inima mea.” Proiecțiile de filme legate de Cardinalul „Iuliu Hossu” și revista „Echinox” ne-au fixat mai bine în memorie date, fapte majore ale istoriei și culturii noastre. Am oferit, prin grija jurnalistului Menuț Maximinian, și exemplare ale „Răsunetului cultural” din luna septembrie, care are pe prima pagină o imagine cu Monumentul Echinox, proaspăt dezvelit la Facultatea de litere din Cluj-Napoca, prin implicarea poetului și criticul clujean echinoxist Ion Pop. Atmosfera conferinței a fost deosebită: plăcută, caldă, cu oameni speciali care transmiteau energie pozitivă și o deschidere extraordinară. Experiențele și profunzimea gândirii lor ne-au inspirat pe noi, elevii, să privim altfel istoria și cultura. Am primit multe îndemnuri, dar și critici pe care le-am acceptat cu drag. Rămânem recunoscă-toare mai ales poetei Ana Blandiana pentru susținere și generozitate, pentru aceste zile memorabile la care ne vom raporta mereu cu toată inima. De asemenea, o experiență aparte au fost cele trei lec-turi literare la care am participat, ale scriitorilor Mariana Gorczyca, Ruxandra Cesereanu și Bogdan Crețu. Toate au avut ca temă comună încercările comunismului, însă fiecare a deschis o altă fereastră către acea epocă. Din-colo de asemănări, poveștile erau diferite: alte destine, alte frânturi de memorie, alte moduri de a transpune în literatură suferința și rezistența. Această diversitate de viziuni m-a făcut să înțeleg că memoria este alcătuită din nenumărate voci care merită ascultate. Dincolo de momentele încărcate de gravitatea memo-riei, am avut parte și de clipe de liniște și lumină. Îm-preună cu profesoara noastră și cu colegele, am vizitat Mănăstirea Bârsana. Acolo am simțit că harul plutea în aer, că pașii noștri călcau pe o părticică de Rai. Maicile, cu simplitatea și bunătatea lor, păreau oameni ai lui Dumnezeu care dau pace și sens locului. Această vizită a fost pentru mine nu doar încântătoare, ci și o adevărată binecuvântare. La întoarcerea spre casele noastre, pașii ne-au purtat către Casa Memorială „George Coșbuc”, ridicată în satul său natal, care astăzi îi poartă cu mândrie numele. Am vorbit despre el, despre moștenirea pe care a lăsat-o în urmă și despre felul în care versu-rile sale, născute din dragostea pentru pământul năsăudean și nu numai, încă luminează inimile noastre. Am citit câte o poezie de-a sa, ca o punte între generații, simțind că vocea lui Coșbuc răsună încă printre dealurile care l-au vegheat odinioară, că el încă mai trăiește prin scrierile lui. Cea mai importantă revelație pe care am avut-o este legată de modul în care noi, tinerii, percepem trecutul comunist. Pentru noi, el pare o poveste îndepărtată, dar această experiență mi-a arătat că e o realitate apropiată, cu rădăcini adânci în prezent. Istoria nu s-a terminat, ci continuă să ne modeleze. Conferința „O istorie pentru viitor” nu a fost doar o întâlnire academică, ci o lecție de viață. M-a învățat că memoria colectivă trebuie păstrată vie, că vocea tinerilor contează și că, prin cultură, putem rezista uitării. Am plecat de la Sighet mai conștientă, mai puternică și mai recunoscătoare pentru șansa de a fi parte din această experiență.

Aurelia-Alexandra Deiac, elevă a Colegiului Național „George Coșbuc” Năsăud