Obiceiul „Măsurii oilor” în Ţara Bârgăului

Odată cu primăvara, când iarba începe să încolţească, „Măsura oilor” şi formarea stânilor, premergătoare urcatului turmelor pentru vărat în păşunile montane, rămâne, din cele mai vechi timpuri, cea mai importantă sărbătoare pastorală desfăşurată la începutul lunii mai, conform frumoaselor tradiţii şi obiceiuri româneşti. Se pare că numele acestei luni derivă de la zeiţa grecească Maia, identificată la romani cu Bona Dea, iar în tradiţia populară românească, luna mai se mai numeşte şi Florar, Frunzar sau Luna Ierburilor, datorită exploziei vegetaţiei car-l scoate pe ţăran în grădinuţă, pe ogoare şi apoi la munte.

În Calendarul popular, Sfântul Gheorghe, este considerat „cel mai mare peste câmpuri” şi cel care „descuie cerul pe care l-a închis Sfântul Dumitru”, ceea ce stabileşte limitele în timp ale lucrului câmpului, între Sângiorz şi Sâmedru.

Luna mai, în tradiţia populară, semnalează începutul verii şi este marcată de o serie de sărbători ca: Armindenul, cu numele derivat de la Sfântul Ieremia, denumit „pomul de mai”, „Ziua pelinului” sau a beţivilor, în sudul ţării, după care urmează “Măsura oilor”, în zonele montane, de Sărbătoarea Sf. Gheorghe şi apoi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, când se formează cirezile de vaci.

Păstoritul este una dintre cele mai vechi ocupaţii economice ale omului, care a succedat vânătorii şi pescuitului, iar pe măsura îmblânzirii şi creşterii animalelor a pus bazele agriculturii. Creşterea oilor datează din vremuri milenare şi a fost bine organizată, obiceiurile păstrându-se, practic, până în prezent. Vechimea păstoritului este demonstrată şi de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credinţa că ele vor spori productivitatea iar animalele vor fi apărate de forţele malefice. „Măsura oilor”, unul dintre cele mai importante momente din calendarul popular, a primit de-a lungul timpului o semnificaţie deosebită, transformându-se într-o adevărată sărbătoare pastorală.

Pe lângă aspectul ei tradiţional, sărbătoresc, „Măsura oilor” („măsurişul”, „sâmbra oilor”, „arieţul”, „ruptul sterpelor”, „boteiul oilor”), este un străvechi obicei, cu implicaţii economice şi sociale, al cărui principal obiectiv constă în stabilirea şi înregistrarea drepturilor de cotă-parte din produsele lactate ale stânei, pentru fiecare familie proprietară de oi. Dintre activităţile obligatorii pregătirii „Măsurii oilor” sunt necesare o serie de activităţi practice, precum: închiderea ţarinilor, înţărcatul mieilor; tunsul oilor şi al berbecilor; alegerea oilor sterpe şi a mieilor; însemnarea oilor, care vor intra în marea stână, în urechi, cu "furculiţe", "hârleţe", "găurele", cu vopsea sau cu plăcuţe ştanţate; construirea, sau repararea stânelor şi a staurelor pentru oi.

Anterior „Măsurii oilor”, eveniment care constituie formarea stânei, au loc o serie de activităţi cu caracter juridic, care constau din asocierea proprietarilor de oi, arendarea suprafeţelor pe care se va păşuna, plata păşunatului, angajarea baciului şi a ciobanilor, etc. Bârgăuanii au de secole munţi de păşunat în proprietatea lor, ca avere a comunităţilor grănicereşti năsăudene, care sunt împărţiţi, anual, proprietarilor de stâne din comune.

Marea sărbătoare pastorală a „Măsurii oilor”, în localităţile bârgăuane, se desfăşoară la marginea satului sau în zonele pre-montane, de tomnatic şi primăvăratic, cu mai multe locaţii, dispuse pe trepte de altitudine crescătoare, intermediare, prin care turmele urmează a se deplasa, treptat, spre păşunile înalte, pre-alpine şi alpine, ale Munţilor Bârgău şi Călimani.

Fiecare familie îşi gospodăreşte singură oile, pe care le hrăneşte cât mai bine înainte de a le mulge, separat, având ca scop obţinerea unei cantităţi cât mai mare de lapte, în funcţie de care va primi, în ordinea clasamentului înregistrat pe răboj, produsele de brânză, urdă şi unt, sau de lapte în toamnele târzii, când se aleg boteiele şi are loc „spargerea stânei”, numită şi „alesul” sau „răscolul”.

Laptele muls de către fiecare familie se duce în găleţi de lemn la coliba baciului, unde începe operaţia măsurii, care se făcea înainte într-un vas special, tot din lemn, prin introducerea ţăncuşului de lemn, care era crestat şi însemnat pe răboj, în scriptele baciului, după care laptele se aduna în budaca mare de lemn. După vechiul obicei de măsurare a laptelui cu ţăncuşul, rezultatul se trecea pe un răboj, care se despica, o parte a încrustărilor rămânând la stână în atenţia baciului, iar alta proprietarului, care putea să fie unul singur, mai bogat. Cu vremea oile s-au împuţinat, stâna se formează prin asocierea mai multor proprietari, laptele se cântăreşte iar socoteala se ţine pe un act scris şi multiplicat pentru a fi înmânat proprietarilor de oi.

Se face primul caş dulce şi jântiţa, care sunt servite la ospăţul sărbătorii. La „Măsura Oilor”, cinstea oierilor este desăvârşită, nu se admit înşelăciuni şi vicleşuguri, care sunt considerate de rău augur şi aspru blamate de comunitate.

Preotul satului ţine slujba de sfinţire a stânei şi are loc cinstirea ciobanilor care aprind focul viu, după care se pregăteşte ospăţul.

În timp ce oile adunate în turma mare a stânei se odihnesc, pe pajiştea verde din vecinătatea stânei se întind pături, covoare, feţe de masă şi ştergare, pe care gospodinele aranjează merindele, special pregătite, iar bărbaţii încearcă băuturile, urmând ritualul ospăţului. La soare sau la umbra brazilor, cu crengi foşnitoare la adierea vântului, grupurile de săteni se aranjează pe familii, vecinătăţi, asociaţii sau prietenii, petrecând cu veselie şi cumpătare această sărbătoare pastorală, însoţită de ceteraşi cu cântece despre ciobani şi joc. Pentru musafiri şi oficialităţi se întinde o masă comună, cu produsele proaspete ale stânei, dar şi cu mâncăruri special pregătite. Din meniu fac, de obicei, parte: drobul de miel, ouăle roşii, sarmalele, tocăniţa şi friptura de miel, caşul dulce, balmoşul, jântiţa, cozonacii şi băuturile, nelipsind ginarsul, vinul, berea, sucurile şi cafeaua.

Am participat săptămâna trecută la sărbătoarea de „Măsura oilor”, a prundenilor care şi-au împreunat oile şi caprele în stâna condusă de Teo Bălan, evenimentul desfăşurându-se într-o pitorească poiană din faţa Muntelui Zimbroaia. Laptele muls de către fiecare familie a fost măsurat şi adunat în marea budacă de lemn din coliba baciului, unde s-a făcut primul caş dulce şi jântiţa, care au fost servite la ospăţ, alături de sarmale, drob şi friptură de miel, dar şi nelipsitul ginars. Nu au lipsit nici ceteraşii, în persoana marelui taragotist bârgăuan Dumitru Ciupa, acordeonistului Ioan Furcea, alături de tânăra şi talentata cântăreaţă Maria Pavelean şi micuţa Florina Bălan, care au încântat participanţii, între care au onorat evenimentul primarul Ilie Avram, viceprimarul Ilie Vlad, consilierii locali Leon Vlad, Nicolae Monda, Leon Raţiu, Zaharia Bulbuc, şeful Ocolului Silvic Ioan Rus, dar şi alte personalităţi.

În trecut, oile erau obligate să treacă peste jăratecul sau fumul focului viu, pentru curăţire, fiind numărate şi atinse, de către cioban, cu o ramură de leuştean, după care erau îndreptate spre locul de păşunat, înconjurate de câinii credincioşi. Odată intrate în marea turmă, oile se amestecă şi se împrietenesc, uitând foarte uşor despărţirea de miei şi suratele lor, în timp ce pasc iarba verde a muntelui. Este pentru ele începutul unui drum lung, parcurs treptat spre zona înaltă, ce îşi va dezbrăca mantia de zăpadă oferindu-le proaspăta iarbă verde, această minune salvatoare a planetei.

Niculae Vrăsmaş