„Măsura oilor” în Valea Bârgăului
-
View the full image
foto
Creşterea oilor datează din vremuri milenare şi a fost bine organizată, obiceiurile păstrându-se, practic, până în prezent în multe locuri din ţară, între care, un loc de cinste ocupă şi gospodarii din Valea Bârgăului, unde locuitorii au de secole munţi de păşunat în proprietatea lor, ca avere a comunităţilor grănicereşti năsăudene, care sunt împărţiţi, anual, proprietarilor de stâne din comune.
Am participat săptămâna trecută la sărbătoarea de „Măsura oilor”, a prundenilor care şi-au împreunat oile şi caprele în stâna condusă de Teo Bălan, evenimentul desfăşurându-se într-o pitorească poiană din faţa Muntelui Zimbroaia. Laptele muls de către fiecare familie a fost măsurat şi adunat în marea budacă de lemn din coliba baciului, unde s-a făcut primul caş dulce şi jântiţa, care au fost servite la ospăţ, alături de sarmale, drob şi friptură de miel, dar şi nelipsitul ginars. Nu au lipsit nici ceteraşii, în persoana marelui taragotist bârgăuan Dumitru Ciupa, acordeonistului Furcea, alături de tânăra şi talentata cântăreaţă Maria Pavelean şi micuţa Florina Bălan, care au încântat participanţii, între care au onorat evenimentul primarul Ilie Avram, viceprimarul Ilie Vlad, consilierii locali Leon Vlad, Nicolae Monda, Leon Raţiu, Teo Răcilă, Zaharia Bulbuc, şeful Ocolului Silvic Ioan Rus, şi alţii.
Odată intrate în marea turmă, oile se amestecă şi se împrietenesc, uitând foarte uşor despărţirea de miei şi suratele lor, în timp ce pasc iarba verde a muntelui. Este pentru ele începutul unui drum lung, parcurs treptat spre zona înaltă, ce îşi va dezbrăca mantia de zăpadă oferindu-le proaspăta iarbă verde, această minune salvatoare a planetei.
Adaugă comentariu nou