Obiceiuri de Sântandrei

Primăria Municipiului Bistriţa, prin Consiliul Local al Tinerilor din Bistriţa a organizat aseară, la restaurantul Flamingo, carnavalul "Noaptea Sfântului Andrei". Invitaţii, liceeni şi reprezentanţi ai administraţiei bistriţene, vor trebui să vină costumaţi de carnaval. Sfântul Andrei, apostolul românilor, va fi sărbătorit, luni, 30 noiembrie. După adoptarea de către strămoşii geto-daci ai românilor a credinţei în Hristos, în urma predicării Evangheliei de către Sfîntul Apostol Andrei, fondul străvechi al credinţelor şi ritualurilor nu a putut fi, în ciuda tuturor străduinţelor, eliminat total, ci doar transformat. În luna noiembrie, calendarul popular prevedea mai multe zile închinate lupului, care poartă genericul nume de Filipii de Toamnă. Acestea încep cu ,,Ziua lupului“ (13 noiembrie), continuă cu Gădineţii (12-16 noiembrie), cu Filipul cel Şchiop (21 noiembrie) şi se termină cu Sf. Andrei (30 noiembrie) care este considerat şi ,,stăpân al oilor“. Lupul este prezent şi în riturile de iniţiere alături de viteji. Animalul iniţiatic se oferă întotdeauna să-l ajute pe eroul încercat de forţele răului, dar uneori pune condiţii: protagonistul nu trebuie să se însoare niciodată. Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai prielnice din an pentru „farmece de dragoste“. Fetele măsoară nouă ceşcuţe cu apă pline şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă mai rămâne pe fundul străchinii apă, fie şi câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-şi viseze ursitul, fetele îşi puneau sub cap 41 de spice sau 41 de boabe de grâu şi dacă visau că le lua cineva grâul, însemna că urmau să se mărite curând. Când se culcau, spuneau „Voi, 41 de fire de grâu / Eu voi adormi / Şi voi hodini / Dar mă rog lui Dumnezeu / Să-mi trimită îngerul meu / Ce mi-e dat de Dumnezeu“ (Tudor Pamfile – Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului). Unele fete îşi pregăteau o turtă, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare) sînt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănâncă turtiţele preparate, convinse fiind că ursiţii vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea, astfel putând fi dinainte văzuţi şi apoi recunoscuţi. Fetele mai fac un colac din pâine dospită, punând în mijlocul lui câte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei ies sau umblă strigoii. Pentru a se apăra, oamenii ung toate intrările cu usturoi şi întorc toate vasele cu gura în jos. În tradiţia noastră, strigoii sunt oameni cărora la miezul nopţii, la primul cântat de cocoşi, le iese sufletul. Sufletul lor colindă lumea ca o umbră călare pe un toiag sau pe o pasăre măiastră furând mana vitelor, a recoltelor, pedepsindu-şi duşmanii etc. La al treilea cântat de cocoşi, sufletul se întoarce în corpul care doarme buştean. Într-a altă ipostază, omul-strigoi se dă de trei ori peste cap la miezul nopţii, la o răspântie de drumuri şi se preface în om-lup. Herodot, referindu-se le neuri, o populaţie de pe teritoriul vechii Dacii, scria: „o dată pe an, fiecare dintre neuri se schimbă în lup, pentru puţine zile, pe urmă îşi recapătă forma umană“. Trei versuri de colindă despre Sfîntul Andrei, din aceasta „carte“ minunată a tradiţiei populare, spun aşa: „Trece-mă şi Dunărea,/ Ca să afle Dacia,/ Că s-a născut Mesia“. La mulţi ani Sântandreiu!